Sari direct la conținut

VIDEO / FOTOGALERIE Miting anti-maidanezi la Piata Romana. Manifestantii au cerut demisia lui Sorin Oprescu si protectie pentru copii

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Citeva sute de bucuresteni au manifestat pasnic vineri seara in Piata Romana din Bucuresti in memoria copilului de 4 ani ucis luni de cainii vagabonzi. Protestatarii au cerut demisia primarului general Sorin Oprescu si a primarului sectorului 2, Neculai Ontanu. Manifestatia nu a fost autorizata de Primaria Capitalei, dar jandarmii nu au intervenit. La miting au participat si parintii lui Ionut, care au cerut protectie pentru copii in fata cainilor maidanezi.

La miting au participat multi tineri care si-au adus copiii. Oamenii au aprins lumanari in noaptea bucuresteana, iar copiii au purtat mesaje emotionate in memoria lui Ionut.

Mitingul a fost pasnic, circulatia rutiera nu a fost perturbata nici un moment.

Cele mai importante evenimente ale zilei in Piata Romana:

Ora 21.22: Oamenii au ingenuncheat si tin un moment de reculegere in memoria lui Ionut

Ora 21.08: Manifestantii au inceput sa plece, in Piata Romana au mai ramas circa 100 de oameni

Ora 21.00: Mai multi copii cu pancarte s-au strins in jurul lumanarilor aprins. Multimea scandeaza „Salvati copiii”

Ora 20.50: Manifestantii striga „Jos primarii maidanezi. Rusine, rusine, Oprescu si Ontanu!”

Ora 20.20: Sute de oameni continua sa protesteze la Piata Romana contra lui Oprescu si striga „I-ati castrat si ne-au mancat”

Ora 20.10: Oamenii au rostit impreuna rugaciunea Tatal Nostru in memoria lui Ionut

Ora 20.04: Oamenii aprind luminari, striga „Ionut!” si „Jos Oprescu!

Ora 19.45: Manifestantii scandeaza Oprescu, demisia / Capitala nu te vrea!

Ora 19.44: Manifestantii striga Jos Oprescu si Demisia. La miting sint multi parinti cu copii mici

Ora 19.40: La miting au venit si parintii lui Ionut, care resping referendumul. Mama lui Ionut: „L-as fi intrebat pe Sorin Oprescu ce face de-acum inainte?”

Manifestant cu fotografia lui Ionut

Manifestant cu fotografia lui Ionut

Foto: Hotnews

Ora 19.31: In zona sint si citiva jandarmi si politisti. Manifestantii protesteaza civilizat pe trotuar

Ora 19.30: Circa 200 de persoane s-au strins la Piata Romana, la coloane.

Ce scrie pe pancartele protestatarilor:

  • Oprescu, demisia!
  • Nu referendum / Eutanasiere sau Demisie
  • Civilizatie
  • Va rugam sa ne iertati, nu mai vrem sa fim muscati
  • Marinescu, lasa-ne!
  • Vrem o tara ca afara
  • Siguranta, liniste, curatenie
  • Stop terorii cu 4 labe
  • Avem dreptul la siguranta
  • Parintii lui Ionut, la miting
    Foto: Hotnews

    Nu inchidem ochii, neimplicarea ucide

  • Fara maidanezi
  • Stop manipularii
  • Canii sterilizati musca si omoara la fel ca si ceilalti

Reamintim ca luni, 2 septembrie, Ionut (4 ani) a fost ucis de o haita de caini maidanezi linga Parcul Tei din Bucuresti. Primarul Sorin Oprescu a avut prima iesire publica miercuri, 4 septembrie, sustinind ca a fost plecat pentru analize medicale. Solutia gasita de Oprescu a fost un referendum local in care bucurestenii sa voteze daca sint de acord cu eutanasierea maidanezilor. In urma mortii copilului nu a fost inregistrata nici o demisie in administratia locala si centrala.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro