Sari direct la conținut

VIDEO La 25 de ani le preda olimpicilor din lotul national de Matematica

Lucian Gabriel Turea, Foto: Hotnews
Lucian Gabriel Turea, Foto: Hotnews

​O problema de clasa a III-a l-a facut sa rateze aurul in liceu la un concurs international de matematica din Siberia. Si-a luat insa revansa un an mai tarziu, cand s-a calificat la Olimpiada Internationala de Matematica si a obtinut medalie de argint. Lucian-Gabriel Țurea este singurul olimpic international la matematica din 2007 care a ramas in tara, lucreaza in IT si saptamana aceasta le-a predat liceenilor care se pregatesc acum sa participe la olimpiada.

Vezi mai jos un video interviu cu Lucian Gabriel Turea despre momentele amuzante de la olimpiade si despre cat conteaza matematica de la clasa in pregatirea unui olimpic.

  • Anul acesta, se implinesc 55 de ani de la prima olimpiada internationala de matematica din istorie, organizata la Brasov
  • ​HotNews.ro si The Group au lansat cu aceasta ocazie sectiunea Prima Olimpiada Internationala de Matematica, Romania, 1959, cu sprijinul Societatii de Stiinte Matematice din Romania

Clipul a fost realizat cu echipament NIKON

Lucian-Gabriel Țurea (25 de ani) a obtinut medalie de argint la Olimpiada Internationala de Matematica din 2007, organizata in Vietnam. 520 de elevi din 93 de tari au participat la acea editie. Romania a ocupat atunci, in competitia pe natiuni, locul 11 in lume si locul 2 in randul statelor din Uniunea Europeana.

Lucian-Gabriel Țurea a rezolvat perfect patru subiecte din sase, iar in cadrul lotului national din 2007 s-a clasat pe locul al II-lea cu rezultatul obtinut, dupa Livia Alexandra Ilie (medalie de aur) si inaintea Mădălinei Persu (medaliata cu argint la aceasta editie si care doi ani mai tarziu a obtinut aurul), a lui Mihail-Eugen Dumitrescu si Dragoş-Ciprian Ionescu (toti medaliati cu argint la acea editie) si a lui Adrian-Ioan Zahariuc (medaliat cu bronz in 2007, dupa ce in 2005 si 2006 obtinuse medalii de aur).

In acelasi an, Lucian Gabriel Turea a castigat medalie de aur la Olimpiada Internationala de Matematica si Fizica din Kazahstan si medalie de aur cu punctaj maxim la Balcaniada de Matematica. (Sursa)

Cea mai spectaculoasa competitie la care a participat este insa Olimpiada Internationala Pluridisciplinara Tuymaada din 2006, care s-a desfasurat in Yakutia, in Siberia Orientala, unde a obtinut medalie de argint.

Dupa terminarea liceului, Lucian a urmat Facultatea de Matematica din cadrul Universitatii din Bucuresti, iar in prezent lucreaza in informatica la o companie privata.

UPDATE Lucian Turea a fost invitatul HotNews.ro in cadrul unei discutii online. Vezi aici ce le-a raspuns Lucian Turea cititorilor HotNews.ro

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro