Sari direct la conținut

VIDEO Remus Pricopie: Am cerut Ministerului Finantelor sa deblocheze bani pentru acoperirea unei parti din datoria la decontarea abonamentelor cu naveta scolara. De la 1 septembrie vom avea bursa suplimentara de transport

HotNews.ro

Remus Pricopie, ministrul Educatiei, a anuntat ca a cerut in urma cu o zi Ministerului Finantelor „sa deblocheze 30 milioane de RON care reprezinta 40% din suma pe care trebuie sa o platim la zi” elevilor care fac naveta la scoala. Va urma o propunere legislativa, „nu este exclus sa fie chiar ordonanta, pentru ca de la 1 septembrie sa nu mai fim in situatia de a alimenta firmele de transport”, a precizat ministrul.

Acesta a sustinut ca banii nu se vor mai acorda pe baza de abonament, „ci direct in contul elevilor sub forma de bursa suplimentara de transport”. Bursa va fi calculata in functie de distanta dintre scoala si domiciliul elevilor, a declarat ministrul Remus Pricopie. Declaratiile au fost facute marti, 28 mai, in cadrul unei dezbateri organizate de Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) cu tema „Aplicarea Strategiei de guvernare in educatie a USL – o sansa pentru salvarea scolii romanesti!”.

Cele mai importante declaratii ale ministrului Educatiei:

  • Politizarea educatiei este unul dintre subiectele importante, cred ca este boala cea mai grea a sistemului, inainte de finantare. Faptul ca premierul si-a asumat doi ministri pe educatie, niciunul facand parte dintr-un partid, e un mesaj clar.
  • In ianuarie ma uitam cum sunt schimbati directorii de scoli. M-am intrebat de ce se schimba directorii in primele zile din ianuarie, am organizat o videoconferinta si am rugat inspectorii sa-mi trimita motivul educational pentru care au fost schimbati acesti directori. Din momentul acela nu au mai fost schimbati dorectori.
  • Eu cred ca acest semnal trebuie transmis pana la nivel de scoala si aceste functii trebuie sa fie ocupate pe baza de profesionalism si nu pe alte criterii.
  • Ultimele concursuri au fost organizate in 2008. Atunci eram secretar de stat. Vom face acelasi lucru si acum. Dam drumul la concursuri. Dar nu cred ca este fezabil sa facem acest lucru pana in luna noiembrie. Cred ca trebuie sa dam drumul concursurilor gradual, astfel incat int-un an, un an si jumatate sa avem toate aceste posturi ocupate conform legii.
  • Fundamentarea corecta a planului de scolarizare: aici este un mecanism complicat pe care nu l-am dezvoltat in ultimele 5 luni, ci s-a construit in timp si daca avem ceva de corectat la acest mecanism nu am nicio problema sa o facem, dar o realizam impreuna. Nu a existat decizie majora a Ministerului fara consultare.
  • Trebuie sa plecam de la nivel local. Am cerut sa nu se faca planul de scolarizare fara sa tinem cont si de vocea industriei din zona, pentru ca daca noi facem strungari, dar de fapt zona este turistica, inseamna ca nu raspundem unei nevoi a zonei.

Despre modificarea curriculumului scolar

  • In ceea ce priveste schimbarea curriculumului, poate este dureros sa reauzi cuvantul ‘rabdare’, dar cand vorbesti de curriculum, nu poti sa il schimbi peste noapte. Credeti ca mie, ca parinte, cand ma uit in manualele copiilor mei… Vineri dimineata la ora 7 lucram cu copilul meu din cls a IX-a pe manualul de Istorie, pentru ca nu intelegea limba romana din manualul de istorie. Deci credeti ca ma simt confortabil sa ii traduc din romana in romana unui elev de clasa a IX-a? Sau credeti ca ne putem mandri cu faptul ca in manuale scrie ca Romania depune toate eforturile pentru a se integra in UE? Asta scrie in manualele aprobate si care sunt pe bancile scolilor.
  • In acest moment lucram la modificarea curriculumului. S-a facut pentru primar, lucram pentru V-VIII, IX-XII si vom supune dezbaterii publice, in primul rand la nivelul specialistilor, aceste documente. La nivelul clasei a V-a trebuie sa vezi efortul pe fiecare disciplina si nu trebuie ca fiecare profesor sa incarce nejustificat de mult elevul.

Despre Bacalaureat

  • Nu vad de ce orice elev care da Bacalureatul la Matematica trebuie sa dea o matematica pe care unii studenti din SUA o invata in anul II sau I de facultate. Toate aceste lucruri insa se fac gradual.
  • Astazi de dimineata am avut 3 extrageri de subiecte la Bacalaureatul olimpicilor, e prima data cand se intampla acest lucru, iar ieri am avut doua extrageri de subiecte la Limba romana, pentru ca subiectele la Bacalaureat trebuie sa fie adaptate in primul rand tipului de educatie pe care a parcurs-o fiecare elev.
  • Un curriculum se schimba progresiv, ai nevoie de 4 ani. Poti sa apesi usor cu piciorul pe acceleratie, dar nu poti schimba curriculumul intr-un an pentru ca procesul de educatie este unul progresiv.
  • Referitor la Bacalaureat, eu daca as fi vrut sa schimb ceva in ianuarie nu puteam, pentru ca legea te obliga sa respecti procedurile, sa anunti cu un an inainte si nu mi se pare corect sa schimbi de la un an la altul brusc. Corect ar fi sa schimbam cu 4 ani inainte. Dar asta nu inseamna ca nu poti face mici corecturi, asa cum s-au introdus cele 3 seturi de subiecte la Matematica, si 2 pentru Romana.
  • De asemenea am anuntat, dar nu am luat decizia, referitor la acele evaluari la nivel national la clasa a XII-a in jurul lunii martie si simularea de la clasa a XI-a tot la nivel national.
  • Cred ca discutia noastra trebuie sa se concentreze pe bacalaureatul din 2016. In 2014 si in 2015 nu schimbam nimic semnificativ din punct de vedere al structurii Bacalaureatului, dar sper sa schimbam din punct de vedere al pregatirii pentru Bacalaureat si al apropierii de materie.

Nu o sa cumparam tablete pentru copii in 1-2 ani

  • Premierul are de unde sa faca o rectificare pozitiva pe educatie, ceea ce premierul a anuntat. Am putea sa avem in 2013 situatia in care un buget anuntat al educatiei se termina cu putin mai mult decat a fost anuntat.
  • In ce priveste tehnologia informatiei, acum introducem componenta digitala. A fost o sustinere totala, dupa care s-a zis ca e prea repede. Din peste 500 de manuale, astazi avem manuale doar pentru 50% dintre discipline. O abordare 100% comerciala este una gresita, pentru ca nu avem manuale acolo unde nu exista tiraj mare, dar trebuie sa ne gandim intai la interesul educational si numai in partea a doua sa luam in calcul piata libera. Probabil ca va trebui sa folosim fonduri structurale.
  • Conectarea tuturor scolilor la internet: Astazi suntem pe punctul de finaliza un proiect inceput cu multi ani in urma si sa conectam la internet si scolile in care inca nu exista aceasta legatura. S-a spus: introducem manuale digitale in scolile unde nu exista conexiune la net? Dar cand am dat drumul la acest proiect stiam ca aceasta problema e aproape rezolvata. Speram ca in cateva saptamani sa se realizeze conectarea.
  • In ultimii ani am incercat, nu eu, ci ministerul, si de cate ori am posibilitatea subliniez continuitatea, Ministerul Educatiei a investit in zona scolii profesionale si a sistemului dual. Avem 12.000 elevi cuprinsi in acest program. Avem o estimare de 19.000 de elevi pentru anul viitor si gradual procentul celor care vin in invatamantul profesional si tehnic speram sa creasca.
  • Referitor la manuale: Nu vom introduce manuale digitale in detrimentul celor clasice. Nu o sa cumparam tablete pentru copii in 1-2 ani pentru ca trebuie sa investim in continutul educational. Nu as cumpara tablete, ci as folosi banii pentru altceva. Manualele trebuie sa arate mult mai bine, sa fie atractive, sa dezvoltam solutii software astfel incat manualele digitale sa poata fi folosite de profesori in clasa.
  • Toate scolile vor fi conectate la net, prin urmare un profesor cu un laptop sau cu un calculator si cu un videoproiector va putea sa desfasoare orele in bune conditii.
  • S-a mai discutat despre materiale auxiliare, pentru ca unii s-au suparat ca se loveste in aceasta industrie a auxiliarelor. Este inadmisbil sa iau un manual din care nu inteleg mare lucru si sa fiu nevoit sa iau un auxiliar, o culgere ca sa inteleg. In metodologie am spus ca noile manuale trebuie sa fie folosite independent de orice auxiliar. Prin ordinul de ministru aprob manualul, nu culegerea.
  • Am avut gradatiile de merit. Un profesor din Romania a venit cu un dosar cu 170 de certificate de participare la diferite cursuri, in ultimul an. Prima mea intrebare a fost: cand a facut orele? Noi am ajuns sa evaluam profesorii dupa dosar si nu dupa rezultatele copiilor la clasa, si asta nu inseamna sa aiba toti 10, ci de unde i-ai luat si unde i-ai adus.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/687c1269c5758d3084384d787dc9956f/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”)); content channel

Despre decontarea abonamentelor pentru naveta scolara: Ieri am cerut Ministerului Finantelor sa deblocheze 30 milioane de RON care reprezinta 40% din suma pe care trebuie sa o platim la zi

  • In ce priveste abandonul scolar si banii de naveta: Avem in momentul de fata datorii din anul trecut si datorii acumulate in cele 5 luni. Ieri am cerut Ministerului Finantelor sa deblocheze 30 milioane de RON care reprezinta 40% din suma pe care trebuie sa o platim la zi, urmand ca in acelasi timp sa propunem o modificare legislativa, nu este exclus sa fie chiar ordonanta daca nu se poate rezolvas ca acest text sa devina lege pana la 1 septembrie, pentru ca de la 1 septembrie sa nu mai fim in situatia de a alimenta firmele de transport. Propunerea legislativa ar veni in sensul acordarii banilor nu pe baza de abonament, ci trimitem banii direct in contul elevilor sub forma de bursa suplimentara de transport, iar aceasta suma sa fie calculata in functie de distanta dintre scoala si domiciliul elevilor.
  • Deocamdata incercam sa rezolvam pe moment acest lucru, si pana pe 16 septembrie sa acoperim toata suma. Este o propunere, insa nu a fost inaintat textul catre celelalte ministere inca, e un proces de avizare interna la nivelul Guvernului. Cand va ajunge la guvern vom vedea daca pozitia ministerului va fi acceptata. Este un subiect la care lucram si cu Ministerul Transporturilor si cu comunitatile locale.

„In 2 ani vom cobori varsta la care se incepe a doua limba straina, si anume de la clasa a V-a cum este acum la clasa a III-a”

  • Estimarea noastra la nivelul Ministerului Educatiei este ca in cel tarziu 2 ani de zile noi va trebui sa coboram varsta la care copilul sa fie obligatoriu integrat in invatamantul formal, respectiv sa existe obligativitatea de a parcurge cel putin grupa mare la gradinita. Sunt state in UE care incep invatamantul obligatoriu la 4 ani si sunt state care incep invatamantul obligatoriu la 3 ani. De ce conteaza acest lucru? Pentru ca cu cat il antrenezi mai bine pe elev, il pregatesti apoi pentru viata scolara. Ma uitam pe Facebook unde era un comentariu de genul: lasati copiii in pace pentru ca ei vor sa se joace. Dar daca suntem parinti responsabili, incet-incet formam copiii pentru scoala.
  • Toate studiile arata ca o limba straina se invata mult mai usor in grupa de varsta 3 – 8 ani, decat de la 8 ani in sus. De aceea noi am coborat varsta la care se introduce prima limba straina ca limba obligatorie. Vom cobori, nu acum pentru ca ar fi prea brusc, dar in 2 ani vom cobori varsta la care se incepe a doua limba straina, si anume de la clasa a V-a cum este acum la clasa a III-a, astfel incat si pe aceasta componenta noi sa pregatim copiii nostri pentru ceea ce au de facut in urmatoarele decenii. 
  • Referitor la orele de Sport. Sportul nu este un scop in sine, ci sanatatea copiilor. Educatia pentru sanatate inseamna miscare si alimentatie si voi face tot ce imi sta in putinta sa curatam chioscurile din jurul scolii de produsele nesanatoase. In momentul de fata infrastructura pentru educatie fizica in scoli nu acopera nici 2 ore de educatie fizica in unele scoli. De asta am spus ca aceste ore se introduc gradual, astfel incat in 2 ani sa avem 4 ore de miscare, ceea ce nu inseamna 4 ore de sport, ci poate sa insemne sa incerci sa ii antrenezi pe copii in diferite competitii sportive, si aici ma refer si la cluburile sportive lasate de multe ori in paragina.
  • Termenul pentru strategia impotriva violentei in soli: in septembrie venim cu strategia despre violenta, cu regulamentul scolar, cu calendarul activitatilor scolare. Noi in septembrie trebuie sa avem clar ce se intampla in urmatorul an. 
  • Locurile in gradinite. Am vazut informatia ca sunt 10.000 de locuri lipsa la gradinite in Bucuresti. Din datele mele nu sunt adevarate aceste informatii, mai ales in conditiile in care un numar mult mai mare de copii de la gradinite au fost inscrisi in clasa pregatitoare. Nu am semnale de la Inspectoratul Scolar Bucuresti ca ar sta lucrurile asa. Voi mai verifica o data.
  • Programul „Laptele si cornul”: Premierul a anuntat ca e nevoie sa facem o evaluare. Programul este in valoare de 150-200 de milioane euro pe an. Am invatat de la colegii nostri din alte institutii ca un program de asemenea calibru trebuie evaluat din cand in cand. Deci nu se desfiinteaza, nu se inlocuieste deocamdata. Se evalueaza. Vrem sa vedem daca acesti bani sunt folositi corect sau sunt speculati de unii si de altii.
  • Despre clasele cu peste 35 de copii: Evident ca stiu de aceasta situatie, dar aceste clase nu sunt aprobate de Minister. Am semnale ca sunt clase cu 38 de copii, chiar eu am vazut peste 30 intr-o clasa
  • Voi cere urgent inspectoratelor scolare judetene sa puna pe site clasele configurate acum, pentru ca ele nu sunt definitive. Si eu sunt de acord ca intr-o clasa cu mai mult de 30 de elevi e destul de complicat sa lucrezi. Media de elevi per cadru la nivelul clasei pregatitoare acum in functiune este de 16, iar la clasa I media este de 18 sau 19.
  • Despre Fondul clasei: Fondul clasei e o problema veche. Problema aici e ca de fapt este un fenomen prezent in aproape toate scolile. Si sunt doua variante: fie il interzicem cu totul si nimeni nu poate sa dea 1 leu scolii, dar ne mai uitam si in alte parti. In alte tari, fara sa fie obligatoriu, si fara sa fie un fond pe care sa il administreze scoala, este un fond gestionat de parinti. Trebuie sa existe un dialog cu scoala, dar decizia sa fie a celor care dau banii. Incercam sa gasim o formula legislativa impreuna cu asociatia parintilor si sa stabilim un numar minim de reguli pentru gestionarea acestui fond. Altfel si peste 20 de ani vom discuta despre acest subiect. Cred ca exista o anumita dorinta la nivelul parintilor, profesorilor, al Ministerului Educatiei, al Ministerului de Finante ca acest fond sa fie reglementat.
  • Despre microbuzele scolare: Ministerul Educatiei Nationale (MEN) are responsabilitatea de a vedea problema in ansamblu. S-a facut deja un inventar al necesarului de microbuze, iar necesarul estimat de inspectorate este de 960 de microbuze. 
  • MEN are bani pentru 45 de microbuze, ceea ce reprezinta 5% din necesar. In Guvern s-a luat decizia sa cumparam 800 de microbuze. Daca reusim sa acoperim 800 de microbuze, atunci in toamna acestea pot sa vina in localitati. Ne-am adresat si Bruxelles-ului cu intrebarea daca putem folosi fondurile structurale pentru acoperirea unor rate pentru cumpararea acestor microbuze. Asteptam un raspuns. Anul trecut s-au cumparat 186 de microbuze.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro