Zi nebună în Franța. Haos la conservatori, divorț în extrema dreaptă, manifestații anti-Le Pen după ce Macron a declanșat anticipate
Partidul conservator francez Les Républicains l-a exclus miercuri pe șeful grupării, Eric Ciotti, după ce acesta a propus o alianță cu extrema dreaptă a lui Marine Le Pen înaintea alegerilor anticipate. Marion Maréchal, nepoata lui Le Pen, a fost și ea exclusă din partidul extremist Reconquête pentru că voia o colaborare cu mătușa sa. Iar spre seară, mii de francezi au manifestat în stradă împotriva extremei drepte, care are prima șansă la scrutinul din 30 iunie-7 iulie, declanșat de Emmanuel Macron, scriu Le Monde, AFP și site-ul BFMTV.
Biroul politic al partidului francez Les Républicains (LR) a decis miercuri în unanimitate să îl expulzeze pe liderul Eric Ciotti, dar acesta a anunțat că refuză să recunoască decizia și că rămâne șeful grupării conservatoare.
Decizia biroului politic a fost luată în urma unei întâlniri ținute într-un spațiu al Musée social, sediul unei fundații din Paris. Motivul: Ciotti a încuiat pur și simplu sediul partidului, pentru a împiedica reuniunea liderilor LR.
Lupta pe resursele partidului este de fapt în toi. Contul oficial de X (fostul Twitter) al LR a fost suspendat pentru o vreme, înainte de a fi reinstituit de platformă. Se pare că Ciotti este încă în controlul acestei pagini, scrie BFMTV.
În orice caz, asta nu i-a împiedicat pe membrii biroului politic să își anunțe în paralel decizia. „Eric Ciotti este în dezacord total cu statutul și politica Les Républicains”, după ce a propus o alianță cu Adunarea Națională, a subliniat Annie Genevard, secretară generală, care va prelua conducerea interimară, alături de François-Xavier Bellamy, candidatul principal la europarlamentare.
Ciotti a susținut însă că decizia nu are nicio relevanță.
„Eu sunt și rămân președintele” Republicanilor, a spus el. În consecință, „niciuna dintre deciziile luate în cadrul acestei reuniuni nu a avut consecințe juridice”, a adăugat politicianul, citat de Le Monde.
Implozia partidului gaullist
Conflictul din sânul LR a fost declanșat de Ciotti cu doar 24 de ore în urmă, când a anunțat o alianță cu Adunarea Națională (RB), partidul lui Marine Le Pen, în vederea alegerilor anticipate din 30 iunie-7 iulie. Decizia sa a generat o revoltă majoră în partid, mulți parlamentari și oficiali locali anunțând că intenționează să părăsească gruparea sau cerând demisia lui Ciotti.
Comentariile lui Ciotti au aruncat în aer vechiul consens asumat de partidele tradiționale franceze care au colaborat până acum pentru a ține extrema-dreaptă departe de putere, dincolo de un așa-numit „cordon sanitar”.
Asta în condițiile în care Republicanii (LR) și versiunile lor anterioare – toate moștenitoare ale partidelor lui Charles de Gaulle și Jacques Chirac – membri ai popularilor europeni (PPE) – au fost la putere pentru lungi perioade din istoria politică modernă a Franței.
Potențiala alianță a fost criticată și de tabăra președintelui și chiar de Emmanuel Macron. La conferința de presă susținută miercuri, președintele a spus că partidul de dreapta „va trebui să își clarifice” poziția după „pactul cu diavolul” pe care Eric Ciotti l-a încheiat cu RN.
„Președintele Senatului, toți senatorii LR și aproape toți (deputații LR) au spus «nu noi». Au fost foarte clari. Deci nu se regăsesc în linie cu partidul lor”, a observat președintele președintele.
Ceartă în rândul extremei drepte
Tot miercuri a fost exclusă din partidul său, Reconquête!, Marion Maréchal, nepoata lui Marine Le Pen, care luni discutase cu mătușa sa o posibilă alianță a extremei drepte.
Publicistul Eric Zemmour, șeful Reconquête!, a acuzat-o pe Marion Maréchal de trădare, după ce aceasta făcuse apel la un vot pentru candidații susținuți de RN.
Ea „a negociat câteva locuri mizerabile pentru ea, prietenii și clanul ei în cadrul RN”, a declarat fostul candidat la președinție.
„Acesta este recordul mondial de trădare”, a continuat el, considerând că „Marion Maréchal se exclude singură din acest partid (…) pe care l-a disprețuit întotdeauna”.
Lăudată mai apoi de mătușa sa pentru curaj, Marion Maréchal a asigurat că în acest moment nu intenționează să se alăture partidului acesteia.
Manifestații împotriva RN
În acest timp, noi manifestații împotriva extremei drepte au avut loc miercuri seara în mai multe orașe, printre care Lille, Toulouse și Lyon. Acestea au reunit peste 11.700 de persoane, dintre care mulți tineri, potrivit unei surse din cadrul poliției, potrivit Le Monde.
„Toată lumea îl urăște pe Bardella”, a scandat mulțimea în centrul orașului Lyon, unde aproape 4.500 de persoane au manifestat împotriva RN. Ținta scandărilor a fost Jordan Bardella, protejatul lui Le Pen și liderul oficial al partidului RN.
Potrivit prefecturii, manifestanții au spart două uși ale unui post de poliție și au golit un extinctor în interior.
La Toulouse, câteva sute de persoane au ieșit în stradă. Prefectura interzisese această manifestație nedeclarată, considerând în special că imposibilitatea de a-i identifica pe organizatori nu permitea „evitarea participării unor elemente susceptibile de a o perturba”.
Mai târziu în cursul serii, după ce le-a ordonat ultimilor manifestanți să se disperseze, poliția a tras cu gaze lacrimogene, în timp ce protestatarii au incendiat câteva pubele de gunoi, au constatat jurnaliștii de la AFP.
La Lille, aproximativ 700 de manifestanți anti-RN, mulți dintre ei tineri, s-au alăturat procesiunii săptămânale a imigranților fără acte, scandând printre altele împotriva lui Bardella.
Stânga strânge rândurile
Stânga este cea care pare să se simtă bine. După ce a anunțat marți crearea unui „nou Front Popular”, discuțiile continuă între socialiști, Verzi și Franța Nesupusă (LFI) a lui Jean-Luc Mélenchon.
Reunite seara la sediul Verzilor, partidele de stânga au ajuns în cele din urmă, foarte târziu în noapte, la un acord pentru a împărți aproape toate cele 577 de circumscripții, în vederea alegerilor legislative anticipate.
Ca în 2022, oamenii lui Mélenchon sunt cei care vor prezenta cei mai mulți candidați, dar numărul de circumscripții rezervate socialiștilor crește brusc față de ceea ce prevăzuse acordul electoral de la ultimele alegeri legislative – și asta datorită rezultatului bun de la europarlamentare.
LFI va avea 229 de candidați, Partidul Socialist (PS) 175, Ecologiștii 92 și Partidul Comunist Francez 50. PS și Place publique, micul partid al lui Raphaël Glucksmann, care făcuseră o alianță pentru alegerile europene, vor rămâne să-și împartă între ei circumscripțiile. În legislatura precedentă, Place publique nu a avut niciun deputat.
Cine ar fi premier în cazul unei victorii a stângii? Jean-Luc Mélenchon s-a declarat „capabil” să devină prim-ministru în cazul unei victorii a taberei sale, dar a dat asigurări că nu vrea să-și „impună numele””.
Macron face apel la forțele moderate
Emmanuel Macron și-a justificat miercuri, într-o conferință de presă, decizia neașteptată de dizolvare a parlamentului și declanșare a alegerilor anticipate, spunând că Franța avea nevoie de claritate și de o depășire a blocajului din Parlament.
El a atacat dur cele două extreme, de dreapta și de stânga, în vreme ce a făcut un apel la unificarea forțelor politice moderate, înaintea scrutinului care ar putea aduce partidul lui Marine le Pen la șefia guvernului.
Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027, așa că accept pe deplin faptul că am declanșat o mișcare pentru a oferi clarificări.”
„Sper că, atunci când va veni momentul, oamenii de bună credință care vor fi fost capabili să spună nu extremelor se vor reuni, se vor pune în situația de a construi un proiect comun, sincer și util țării”, a spus el.