Sari direct la conținut

Viktor Orban îl îndeamnă pe Zelenski să accepte „o încetare rapidă a focului”, în prima sa vizită la Kiev de la izbucnirea războiului

Viktor Orban îl îndeamnă pe Zelenski să accepte „o încetare rapidă a focului”, în prima sa vizită la Kiev de la izbucnirea războiului
Viktor Orban și Volodimir Zelenski la Kiev. FOTO: Handout / AFP / Profimedia

Premierul maghiar a discutat marți la Kiev cu președintele Volodimir Zelenski, într-o vizită care a avut loc la o zi după ce Ungaria a preluat președinția rotativă a UE, potrivit Reuters.

Premierul maghiar Viktor Orban a declarat marți, în timpul unei vizite la Kiev, că Budapesta apreciază inițiativele de pace ale Ucrainei, dar i-a cerut președintelui Volodimir Zelenski să ia în considerare ideea unei încetări rapide a focului, care ar putea accelera negocierile de pace.

„L-am rugat pe președinte să se gândească dacă am putea inversa ordinea și să accelerăm negocierile de pace dacă mai întâi am obține o încetare a focului”, a spus Orban.

„O încetare a focului legată de un termen limită ar oferi o șansă de a accelera negocierile de pace. Am explorat această posibilitate cu președintele și îi sunt recunoscător pentru răspunsurile sale sincere și pentru negocieri”, a spus el.

Zelenski, care a vorbit înaintea lui Orban, nu a răspuns la aceste comentarii. Kievul a respins repetat ideea unei încetări a focului și a unei păci în condițiile dorite de Rusia, susținând că primul pas în acest sens ar trebui să fie retragerea trupelor Moscovei din teritoriile ocupate.

Liderul ucrainean a făcut însă referire la posibilitatea unui acord de cooperare bilaterală extinsă între Ucraina și Ungaria.

„Conținutul dialogului nostru de astăzi cu privire la toate problemele poate deveni baza pentru un document bilateral între statele noastre, un document care va reglementa toate relațiile noastre reciproce”, a declarat el.

Salutând comentariile lui Zelenski, Orban a declarat că Ungaria ar dori să ajute la modernizarea economiei Ucrainei.

Precondiția pentru vizita lui Orban

O sursă de la Budapesta citată de The Guardian a declarat că planurile de călătorie ale lui Orban au apărut după negocieri îndelungate pe tema drepturilor minorității ucrainene vorbitoare de limbă maghiară, care trăiește în vestul îndepărtat al Ucrainei, aproape de granița dintre cele două țări.

„A fost o precondiție pentru întâlnire ca problema drepturilor de naționalitate să fie rezolvată. În ultimele săptămâni, s-a ajuns la un acord. Ei vor putea anunța acest lucru ca pe un succes”, a declarat o sursă de la Budapesta la curent cu pregătirea vizitei.

În timp ce problema drepturilor de cetățenie a fost una dintre cele mai vocale nemulțumiri ale Budapestei în ceea ce privește Ucraina, criticii lui Orban l-au acuzat că folosește această problemă ca o perdea de fum pentru a facilita promovarea punctelor de vedere ale Rusiei cu privire la conflict.

Spre deosebire de majoritatea națiunilor europene, Ungaria a contestat în mod repetat necesitatea de a sprijini Ucraina din punct de vedere militar și a solicitat în schimb o încetare a focului. După câștigarea alegerilor parlamentare din 2022, Orban l-a inclus pe Zelenski pe o listă de „adversari” care ar fi conspirat împotriva sa și ar fi sprijinit opoziția.

Între timp, Budapesta a menținut deschise canalele cu Moscova, iar ministrul de externe al lui Orban, Péter Szijjártó, a efectuat cel puțin cinci călătorii în Rusia de la începutul războiului, cea mai recentă la un forum economic din Sankt Petersburg luna trecută.

Ce a spus Kremlinul despre vizita lui Orban

Kremlinul a minimalizat vizita lui Orbán la Kiev, declarând marți că nu „așteaptă nimic” de la această deplasare.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că liderul ungar nu a făcut decât „să își îndeplinească îndatoririle” în cadrul președinției țării sale la UE. El a adăugat că Moscova nu a fost în contact cu Budapesta înainte de călătoria lui Orbán.

Peskov l-a lăudat pe liderul maghiar ca fiind „un politician care apără cu fermitate interesele țării sale”.

Ungaria, la conducerea Consiliului UE

Luni, Ungaria a preluat președinția rotativă a UE până la sfârșitul anului, spre consternarea multor alți politicieni europeni, având în vedere confruntările frecvente ale țării cu Bruxellesul pe teme legate de statul de drept intern și de politica externă.

La fiecare şase luni, o ţară membră preia conducerea Consiliului UE. Dar anul acesta, agenda până în 2030 nu stârneşte prea mult entuziasm la Bruxelles. Şi pe bună dreptate: de la 1 iulie, această poziţie-cheie va fi ocupată de Ungaria lui Viktor Orban, campioană a democraţiilor aşa-zis „iliberale”, conciliantă cu Moscova şi acuzată constant că blochează deciziile celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.

  • „Această preşedinţie este îngrijorătoare, deoarece Orban este foarte apropiat de Rusia şi, de asemenea, de Donald Trump, care ar putea câştiga în Statele Unite, în noiembrie. De asemenea, ar putea fi problematică după alegerile din Franţa, cu un guvern mai de dreapta”, spune Ernst Stetter, consilier special al preşedintelui Fundaţiei Jean-Jaurès pentru Europa.
  • „Europenii sunt puţin circumspecţi faţă de această preşedinţie, deoarece preşedintele ungar are poziţii iconoclaste în raport cu majoritatea, inclusiv în cadrul dreptei radicale”, confirmă Pascale Joannin, director al Fundaţiei Robert Schumann.

Preşedinţia rotativă a consiliului de miniştri al Uniunii Europene permite ţării care o deţine să controleze agenda reuniunilor celor 27 de state membre ale UE. De la Ucraina, la statul de drept şi imigraţie, există multe chestiuni în care Ungaria şi-a folosit dreptul de veto sau a blocat o decizie timp de săptămâni întregi.

„Aproximativ 40% din deciziile pe care UE le doreşte cu privire la Ucraina sunt blocate”, sublinia exasperat ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis, la Bruxelles, la sfârşitul lunii mai.

Sub presiunea puternică a partenerilor săi, Budapesta a acceptat între timp deschiderea oficială a negocierilor de aderare cu Kievul, care au început marţi. Dar ajutorul militar în valoare de 6,6 miliarde de euro este încă blocat. Iar viitoarea preşedinţie ungară nu pare să aibă intenţia de a-şi ridica veto-ul.

„Make Europe great again”

Obişnuit cu provocările şi ieşirile teatrale, oare ce le rezervă Viktor Orban partenerilor săi în următoarele şase luni? Şeful statului ungar pare să-şi fi ales deja o platformă politică, adoptând un slogan sulfuros: „Make Europe Great Again”, o expresie împrumutată de la Donald Trump şi al său „Make America Great Again”. Pentru Bruxelles nu prea miroase a bine.

„Acest slogan arată unde vrea Orban să ducă UE, spre autocraţie”, spune indignat eurodeputatul german Daniel Freund (Verzii).

„Este, de asemenea, un pic jenant pentru Uniunea Europeană, care are deja o greutate economică şi geopolitică enormă”, subliniază Ernst Stetter.

„Motto-ul nostru se referă la ideea unei preşedinţii active, practice, la faptul că împreună suntem mai puternici, respectându-ne în acelaşi timp identitatea”, s-a apărat ministrul ungar al afacerilor europene, Janos Boka.

INTERVIURILE HotNews.ro