Sari direct la conținut

Comisia Europeană analizează legea privind vânătoarea urșilor în România

HotNews.ro
Comisia Europeană analizează legea privind vânătoarea urșilor în România
Cotele de vânat urși în România / Colaj Hotnews. Sursa foto: Shutterstock

Într-un răspuns oferit la solicitarea Snoop, Comisia Europeană a spus că este la curent cu modificările legislative pentru vânătoarea urșilor bruni în România și monitorizează îndeaproape situația. Președintele Klaus Iohannis a promulgat marți, 23 iulie, legea care va permite uciderea a aproape 500 de urși în 2024 și 2025.

Snoop a întrebat Comisia Europeană cum vede reintroducerea cotelor de vânătoare ca înainte de 2016, dacă România s-a consultat cu Comisia înainte de modificarea legislației interne și de asemenea, dacă autoritatea europeană ia în calcul posibile măsuri împotriva statului român. Ursul brun este specie protejată în baza Directivei Habitat, iar statele membre UE, deci incluisv România, trebuie să-și adapteze legislația și planurile de gestionare a populației de urs în funcție de acest lucru.

„Comisia Europeană este în curs de analiză a legii (privind creșterea cotelor de vânătoare la urs, n.r.) și are nevoie de puțin timp înainte de a fi în măsură să facă observații. Comisia monitorizează situația și se află în dialog cu autoritățile române”, a spus un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, într-un email către Snoop. Răspunsul a venit înainte de promulgarea noii legi a vânătorii de către șeful statului.

Ce prevede legea

Actul normativ modifică Legea vânătorii și prevede recoltarea a 426 de urși bruni cotă de prevenție și încă 55 de urși cotă de intervenție. În baza cotei de prevenție, orice urs, indiferent de sex, mărime, vârstă și dacă este sau nu agresiv poate fi împușcate de orice vânător. ONG-urile acuză că aceste cote deschid calea către vânătoarea de trofee. Chiar vânătorii recunosc că împușcarea acestor animale mari le asigură un venit consistent, până la 18.000 de euro pe cap sau blană de urs, potrivit unei analize realizate de publicația de investigații Snoop.

Cei 426 de urși din cota de prevenție se împart între fondurile de vânătoare, iar județele cu cei mai mulți urși primiți sunt Harghita (73 exemplare), Covasna (54) și Brașov (45).

Autoritățile spun că populația de urși a crescut, ceea ce a adus la o intensificare a conflictelor om-urs. Snoop a arătat însă că studiul care stă la baza cotelor de vânătoare conține erori de calcul, iar populația de 7.000 – 8.000 de urși a fost stabilită după o numărare fără rigoare statistică: prin metoda numărării urmelor lăsate de animale.

Studiul respectiv a fost realizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” (INCDS).

„Cred că există o bună posibilitate ca populația de urs să fi crescut, să fie un trend pe plus, dar nouă ne lipsesc date”, e de părere cercetătorul Mihai Pop, doctor în conservarea urșilor bruni și reprezentant al Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice. „Nu știm de la ce număr a crescut. Care e referința de care a pornit creșterea respectivă?”.

Citește analiza completă pe site-ul de investigații jurnalistice Snoop.

INTERVIURILE HotNews.ro