Sari direct la conținut

BAC 2024: Modele de subiecte la Istorie și bareme de corectare publicate de Ministerul Educației 

Elevi care susțin examenul de bacalaureat, Foto: AGERPRES
Elevi care susțin examenul de bacalaureat, Foto: AGERPRES

Ministerul Educației a publicat un singur model de subiecte pentru Istorie la Bacalaureat 2024, cu precizarea că „programele de examen nu au suferit modificări față de cele în vigoare pentru anul școlar 2022-2023, iar structura variantelor de subiecte este similară celei din anul școlar trecut”. Proba la Istorie de la BAC 2024 sesiunea de toamnă are loc astăzi.

UPDATE: Vezi AICI subiectul și baremul de corectare de la examenul de BAC 2024, sesiunea de toamnă, la Istorie.

Ce a picat în anii trecuți la Bacalaureat la Istorie

La examenul de BAC 2023 la Istorie, la subiectul III candidații au avut de elaborat, în aproximativ două pagini, un eseu despre constituirea și evoluția statului român modern.

Subiectele la istorie la bacalaureat 2022 au constat, la punctul 1, din două texte de T. Judt, din „Epoca postbelică: o istorie a Europei de după 1945” și de I. Kershaw, din „Drumul spre iad. Europa, 1914-1949”. Cerințele au constat în precizarea unei informații referitoare la evenimentul din anul 1947, precum și menționarea unui lider politic și un spațiu istoric. De asemenea, la primul dintre subiectele la istorie la BAC 2022 elevii trebuiau să prezinte două fapte istorice din politica internă a României, desfășurate în perioada 1948-1962.

La al treilea dintre subiectele la istorie la BAC 2022, elevii aveau de scris în aproape două pagini un eseu despre evoluția spațiului românesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în primele două decenii ale secolului al XX-lea.

La examenul de BAC 2021, la proba la Istorie primele două subiecte s-au bazat pe două fragmente de texte și ultimul a fost un eseu despre spațiul românesc în Evul Mediu și la începuturile modernității.

Calendar BAC 2024, sesiunea de toamnă 

A doua sesiune a examenului de BAC 2024 continuă săptămâna aceasta cu celelalte probe scrise: 

  • 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă.

În 26 august vor fi publicate primele rezultate, înainte de contestații. Tot în 26 august vor putea fi depuse contestații, în intervalul orar 12:00-18:00. 

Rezultatele finale de la sesiunea de toamnă a bacalaureatului 2024 vor fi publicate în 30 august, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației. 

INTERVIURILE HotNews.ro