Sari direct la conținut

Statele Unite aprobă vânzarea de rachete AIM-120 AMRAAM către România / Care este valoarea contractului

HotNews.ro
Statele Unite aprobă vânzarea de rachete AIM-120 AMRAAM către România / Care este valoarea contractului
Rachete dirijate prin radar cu rază medie de acţiune, de tipul AIM-120, AMRAAM. Foto: Michaelfitzsimmons | Dreamstime.com

Vânzarea inițială de rachete pentru Forțele Aeriene Române este evaluată la aproximativ 180 de milioane de dolari, cu opțiunea de a achiziționa rachete suplimentare în viitor. Rachetele AIM-120 sunt compatibile cu avioanele F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române, dar și cu alte aeronave NATO și americane, inclusiv cu avioanele F-35.

Anunțul că Statele Unite au aprobat vânzarea de rachete AIM-120 AMRAAM către România a fost făcut joi de către Ambasada SUA la București.

Ambasadorul Kathleen Kavalec spune că această vânzare contribuie la efortul de modernizare a Forțelor Aeriene Române.

Potrivit acesteia, achiziția „va crește substanțial capacitatea Forțelor Aeriene Române de a apăra teritoriul României și de a contribui la pacea și stabilitatea în regiune”.

Referindu-se la vizita recentă la Baza 86 Aeriană de la Borcea, Kathleen Kavalec a declarat: „Am fost cu adevărat impresionată să văd avioanele F-16 românești în acțiune. Această achiziție demonstrează angajamentul ferm al guvernului român pentru securitate și apărare”.

Ambasada SUA nu precizează câte rachete vor fi vândute României.

În Programul de înzestrare pentru care MApN a solicitat Parlamentului, în martie 2023, aprobarea pentru achiziţionarea mai multor echipamente militare pentru Forţele Aeriene şi cele Terestre, era prevăzută achiziţia a 186 rachete aer-aer dirijate prin radar cu rază medie de acţiune, de tipul AIM-120, AMRAAM, special configurate pentru a fi integrate pe aeronavele F-16 din dotarea Forţelor Aeriene.

Conform MApN, achiziţia urma să fie făcută în baza unor acorduri cu SUA de tip „Guvern la Guvern”, cu derulare în etape succesive, corelat cu intrarea în serviciu a aeronavelor F-16 şi disponibilitatea resurselor financiare. Valoarea totală estimată a achiziţiei este de 372 milioane de dolari.

Programul de înzestrare constă în achiziţia a 299 rachete aer-aer dirijate prin infraroşu cu rază scurtă de acţiune, de tipul AIM-9X SIDEWINDER, special configurate pentru a fi integrate pe aeronavele F-16 şi disponibilitatea resurselor financiare. Valoarea estimată a achiziţiei este de 239 milioane de dolari.

INTERVIURILE HotNews.ro