Sari direct la conținut

Cu buzunarele doldora de milioane de dolari, cei doi suceveni, cistigatori ai potului cel mare la „6/49”, au vieti total diferite

Monitorul de Suceava

Daca Gheorghe Breaban, de 44 de ani, din comuna Vicovu de Jos, a ramas neschimbat, viata fiindu-i exact la fel ca cea de acum doua luni de zile, cind inca nu cistigase la loto, despre Neculai Dan Amariei, de 18 ani, din comuna Baia se aud lucruri nu tocmai bune

Singurul care a ajutat cu ceva comuna dupa norocul chior care a dat peste ei, este vicoveanul, care a donat mai bine de trei miliarde bisericii si isi propune sa bage ceva bani si in modernizarea scolii din comuna

Gheorghe Breaban este convins ca nu va pleca din Vicovu de Jos si isi va petrece restul zilelor aici, in timp ce Neculai Dan Amariei, da foarte rar prin Baia, avind, din cite se pare, un apartament la Falticeni

Diferenta dintre cei doi pleaca inca dinainte de a fi marii cistigatori ai Loteriei Nationale: Breaban era unul dintre gospodarii cei mai instariti din comuna, spre deosebire de familia lui Amariei care traia din ajutorul social primit de la primarie

Citi dintre noi nu ne-am imaginat, macar pentru citeva clipe, ce am face daca am cistiga milioanele de dolari la „6/49”? Nu cred ca exista roman, indiferent de categoria sociala din care face parte, sa nu rivneasca la marele castig pus la bataie de Loteria Nationala.

Banii le-au luat mintile si sucevenilor! Pina la urma sint doar sase amarite de numere, nu? Bogati sau saraci, de fiecare data am sperat intr-o inspiratie “divina”, care sa ne transforme peste noapte in milionari in dolari.

Si asa a fost sa fie pentru doi dintre noi! Neculai Dan Amariei, acum in varsta de 18 ani, din comuna Baia, a cistigat, in urma cu aproape un an si jumatate, zeci de miliarde de lei. De la ajutorul social pe care familia sa il lua de la primarie, tinarul cistigator a trecut, prea brusc, intr-o lume in care –n-o sa va vina sa credeti! –, nu e foarte usor de trait.

Pe la jumatate lunii februarie a acestui an, un alt sucevean a golit vistieria Loteriei Nationale de milioane bune de dolari. Gheorghe Breaban, in virsta de 44 de ani, din comuna Vicovu de Jos, l-a prins pe „Dumnezeu de picior” si, totusi, asa cum o sa vedeti in continuarea articolului, viata i-a ramas neschimbata.

Spre deosebire de tinarul din Baia, care, vorbeste lumea, arunca cu banii in stinga si-n dreapta, Breaban, desi cu buzunarele doldora de banet, se trezeste dimineata la sapte si merge la serviciu, fiind, dupa spusele lui, acelasi ca si inainte.

· „… toti banii sint in banca… n-am cheltuit nici cinci lei din ei”

Am intrebat prin comuna de „miliardaru” si ni s-a spus sa mergem la fabrica de cherestea. Nu era greu de gasit… „Buna ziua! Pe domnul Breaban il cautam”. Nu prea credeam ca-l vom gasi la serviciu… sau daca era sa fie asa, ni-l imaginam undeva intr-un birou plin de termopane, servindu-si cafeaua si rasfoind de zor ziarele cu profil economic.

„Uitati-l acolo… linga stavila aia de lemne!”, ne-a raspuns suspicios paznicul. Ori paznicul era timpit, ori noi am inceput sa vedem strimb! La citeva sute de metri de noi, un om cit se poate de normal care nu se diferentia cu nimic de muncitorii plini de praf si rumegus…

a, ba nu, se vedea pe el ca e sef dupa caietul studentesc pe care-l tinea la subtioara si chitantierul de la serviciu. Pur si simplu nu credeam ca el e cel care a rupt gura tirgului, dupa ce a pus mina pe miliardele de lei. Nu era prea bucuros sa ne cunoasca, mai ales dupa ce ne-am prezentat a fi de la ziar.

„Voi ziaristii, televiziunea, mi-ati adus la poarta sute de oameni din toate colturile tarii. Toti vroiau bani, sa ii ajut. As fi cheltuit banii in citeva zile astfel. Va spun sincer, toti banii sint in banca… atita doar ce-am ajutat pe parintele de la noi din comuna, in rest n-am cheltuit nici cinci lei din ei”, ne-a marturisit marele cistigator.

· Scoala si biserica, prioritatile miliardarului din Vicovul de Jos

In urma cu aproximativ doua luni de zile, Gheorghe Breaban a prins cele sase numere norocoase si s-a ales cu nu mai putin de 53,2 miliarde de lei, suma la care s-a adaugat un BMW seria 5 si un apartament de trei camere in centrul Capitalei. Gheorghe Breaban este casatorit si are doi copii, o fata si un baiat, de 12, respectiv 13 ani.

De altfel, virstele copiilor au fost doua dintre cele sase numere cistigatoare. Vazind febra care a cuprins Romania, de cind potul cel mare la „6/49” a depasit 5 milioane de dolari, barbatul s-a hotarit sa joace, alaturi de sotie si cei doi copii ai sai, patru bilete cu variante simple.

Cel completat de sotia sa, Vica, s-a dovedit a fi biletul care le-a schimbat definitiv viata celor patru membri ai familiei Breaban: 7-virsta la care copii au fost dati la scoala, 10-data nasterii soacrei sale, 13-anii baiatului, 32-virsta ei, 12- anii fetitei, iar 22 reprezinta una din zilele de nastere ale celor doi copii. „In mina am luat cam vreo 36 de miliarde de lei.

Am dat, asa cum i-am promis, preotului de la „Adormirea Maicii Domnului”, biserica din comuna, aflata inca in constructii, vreo 3 miliarde de lei. Restul sint la banca, toti… la termen. Urmeaza sa ma intilnesc si cu patronii fabricilor de incaltaminte de la noi si sa vedem care, cum si cit punem sa facem scoala. Vrem sa facem incalzirea, sa punem geamuri termopan…

in fine, vrem ca elevii de la noi sa invete in conditii cit mai bune”, ne-a destainuit miliardarul.

· „Nici nu se pune problema sa plec din comuna”

Spune ca banii cistigati nu i-au modificat in nici un fel viata si ca este acelasi om ca si inainte. Despre consatenii sai zice ca sint si care-l privesc cu invidie, dar si care s-au bucurat pentru el. De „Paste” a avut musafiri: fratele si sora de la Bacau, rude cu care a discutat, printre altele, si cum sa-si investeasca bani.

„O sa fac ceva prin comuna, o sa bag banii undeva, dar deocamdata nu la asta ma gindesc. Sa vad ce spune si frate-miu si sora-mea…. Am sa le iau copiilor mei o casa, tot aici in sat si o sa incerc sa fac ceva in constructii. Pina atunci, ramin sef de depozit aici la Forestind. Asa sint eu… nu pot sta locului.

Dom’le ,nu ma schimba pe mine banii astia! Si inainte de a cistiga eram un om instarit. Am casa, pamint, animale, de munca nu fug… iau salariu pe luna vreo sase –sapte milioane de lei. Nici nu se pune problema sa plec din comuna”, continua sa ne uimeasca Gheorghe Breaban.

De altfel, si inainte de a cistiga la loto „6/49” era unul dintre cei mai apreciati gospodari ai comunei. Satenii spun despre el ca este „un om tare de treaba si saritor…nu o fost data sa nu il rog ceva si sa nu ma ajute; are un suflet atit de bun, mi-o ajutat baietul cit o fost bolnav, i-o mai luat una, alta; o meritat sa cistige ca tare-i om bun”.

Oamenii sint convinsi ca vecinul lor nu va parasi comuna si va ramine acolo sa dea o mina de ajutor consatenilor sai.

· Miliardarul din Vicovu de Jos, vicepresedinte al filialei locale a PSD, isi doreste sa devina consilier local in comuna

Extragerea la „6/49” de la mijlocul lunii februarie, nu l-a imbogatit numai pe Gheorghe Breaban, organizatia PSD din localitate avind si ea de cistigat. Si asta deoarece, Breaban este vicepresedintele partidului la nivel de comuna.

De altfel, la nici citeva zile dupa ce lumea a aflat cine este suceveanul care a prins cele sase numere cistigatoare, primarul comunei Vicovu de Jos si prietenul de-o viata, dupa cum singur se autointitula, Vasile Popescu, declara ca a discutat cu Breaban si ca acesta i-a spus sa nu isi faca griji ca „vor fi bani pentru campania electorala”.

L-am intrebat si noi cum e cu politica si ne-a marturisit ca e pe listele PSD-ului pentru consilierii locali ai comunei. „Voi candida… sa vedem ce-a fi!”, a spus sec Breaban. A cam dat-o cotita cind l-am intrebat daca a fost sunat cumva de la „centru” si i s-ar fi cerut sa sprijine mai activ partidul.

Am mai discutat pret de-o tigara, apoi ne-a dat de inteles ca are de lucru –ca doar e in timpul serviciului si are si un ban de cistigat!. Am plecat din comuna, placut surprinsi de imaginea milionarului in dolari cu pantofi prafuiti, cu o geaca ieftina de bazar, cu o basca in cap si cu o gindire, zicem noi, cit se poate de sanatoasa.

· Nu a avut bani de drum pina la Bucuresti sa-si ridice premiul cel mare si a imprumutat de la un vecin

In toamna anului 2002, un sucevean avea sa puna mina pe vreo 50 de miliarde de lei. La acea vreme, toata Romania vuia la aflarea vestii ca un minor dintr-o familie greu incercata din comuna suceveana Baia a prins cele sase numere norocoase. Dezamagirea tuturor celor care si-au pus mari sperante in cistigarea milioanelor de dolari de la „6/49” era mai putin dureroasa.

„Dumnezeu facuse dreptate!”, spuneau multi dintre noi… „Banii au ajuns acolo unde trebuie”. Imediat au inceput sa apara primele zvonuri despre marele cistigator de la Baia.

Cum nu a avut bani de drum pina la Bucuresti sa-si ridice premiul cel mare si a imprumutat de la un vecin, cum, pina atunci, nu a fost la mare, la munte, nu a iesit nicaieri in afara comunei, cum aproape toti banii, vor fi donati de baiatul in virsta de 17 ani bisericilor – erau zvonurile ce zguduiau sufletele tuturor celor la urechea carora ajungeau.

Apoi ca baiatul s-a certat cu parintii si a fugit la Bucuresti cu iubita lui, o adolescenta de aceeasi virsta… si tot asa, ca nu mai intelegeai nimic din toata aceasta poveste.

· Ziaristi fugariti cu parul, injurati si admonestati de rudele miliardarului de 17 ani din Baia

Nu la mult timp dupa ce a cistigat, la poarta marelui cistigator din Baia, Neculai Dan Amariei, acum in varsta de 18 ani, au batut si mai multi ziaristi si reporteri ai televiziunilor centrale pentru a afla adevarul povestii unui tinar necajit care, peste noapte, a devenit unul dintre cei mai bogati tineri ai Romaniei.

In locul unei povesti cu saracie transformata in bogatie, cu visuri devenite peste noapte realitate, cu „amaritul” care la rindul lui ajuta alti nepastuiti, reporterii televiziunilor centrale si ceilalti reprezentanti ai mass-media au avut parte de cu totul altceva.

Fugariti cu parul, injurati si admonestati de rudele miliardarului de 17 ani din Baia, ziaristii au fost nevoiti sa faca cale intoarsa plecind cu „desaga goala” din comuna. Saptamina trecuta, reporterii cotidianului „Monitorul de Suceava” s-au incumetat sa-i faca o vizita tinarului miliardar.

Din pacate, nu am reusit sa stam de vorba cu el –nu ca nu ar fi vrut –ci din cauza faptului ca era plecat din localitate.

· Primarul comunei Baia nici nu vrea sa mai auda de aceasta poveste

Am mers la primaria Baia, ca doar seful trebuie sa stie ce-i cu stapinul milioanelor de dolari de la el din comuna. „Iar povestea asta… nici nu vreau sa mai aud! M-am saturat pina peste cap. Acum dupa doi ani veniti si voi… trebuia sa vorbiti cu colegii dumneavoastra, va spuneau ei totul”, a sarit ca ars primarul dupa ce i-am spus de intentiile noastre.

A inceput in cele din urma sa ne povesteasca cum “banu-i ochiul dracului”. O familie necajita, asa se poate descrie situatia parintilor miliardarului. Am aflat ca principala sursa de trai era amaritul de ajutor social de la primarie. S-au mutat in comuna, potrivit spuselor primarului, la putin timp dupa revolutie, dupa ce au stat ani buni intr-un apartament in Falticeni.

Au vindut tot si s-au mutat la Baia. Traiau de pe o zi pe alta… asta pina in toamna lui 2002. Sase numere prinse si vreo cincizeci de miliarde de lei! Copilul care se bucura foarte mult cind parintii aveau ce pune pe masa, Neculai Dan Amariei a devenit, prea brusc, tinarul care arunca cu banii in stinga si-n dreapta.

· La doar 18 ani vrea sa obtina permis de port arma pentru a se apara de dusmani

La postul de politie din comuna se lucra de zor. Politistii incercau sa dea curs unei solicitari a colegilor de la Suceava prin care li se cerea parerea daca sa-i dea sau nu tinarului miliardar permis de port arma. „Nu l-am mai vazut de vreo doua luni de zile. Cica si-ar fi luat un apartament prin Falticeni. Si-a mai luat o ferma de pasari prin Timisoara…

oricum din cite am auzit a cheltuit foarte multi bani. Pai, a avut nu stiu cite masini, le-a busit pe nu mai stiu unde. Acu’ nu prea mai da prin comuna. S-a schimbat mult. N-am auzit sa dea vreun ban prin comuna…

a, ba nu, auzisem ca o sa faca clopotele la o biserica spre Moara, da’ stiu eu? Parintii sint pe la Timisoara, el pe la Falticeni, cred… acasa a mai ramas frate-su al mai mic… acu de curind i-am dat buletin. Umbla toata ziua cu un scuter de i l-a luat el. Nu de putine ori i-am spus ca daca-l mai prind fara casca, ii dau amenda.

Il doare la basca! Nu de mult a venit cu niste badyguarzi in discoteca, sa-l bata pe unu care l-a injurat pe frate-su al mic. Noroc ca erau ai nostri prin zona, ca altfel…”, ne-a marturisit unul dintre politisti.

· Cu un fiu miliardar, mama tinarului a venit sa-l reclame la politie pe primar pentru ca nu a vrut sa-i dea o adeverinta prin care sa nu plateasca internarea sotului ei la o clinica din Iasi

Tot de la politistii din comuna am aflat si o istorioara destul de interesanta, ce ar putea sa defineasca intr-o oarecare masura comportamentul „de dupa” al familiei miliardarului.

Desi fiul sau avea conturi in banca de sute de mii de dolari, femeia s-a dus la politie sa-l reclame pe primarul comunei care nu a vrut sa-i dea o adeverinta prin care ar fi fost scutita sa plateasca spitalizarea sotului ei intr-o clinica medicala din Iasi.

Am fost si pina la casa din Baia a miliardarului. Ne asteptam sa gasim cine stie ce palat si cind colo, o casa obisnuita, cu nimic diferit fata de celelalte din jur. Lumea spune ca, dupa majorat, a plecat si nici nu mai vrea sa auda de ai lui. „S-a hotarit sa plece in lumea lui”, spune unul dintre consateni in timp ce tragea la o bere la o crisma din apropiere.

Totusi, pe linga cei ce nu-l prea au la inima pe Neculai Dan Amariei, sint si sateni care spun ca i-a ajutat cu ceva banuti si ca „lumea e rea si invidioasa”. Una peste alta nimic cert, doar zvonuri! Am plecat din comuna Baia cu aceeasi imagine cu care am venit: un adolescent caruia banii i-au schimbat radical viata… in bine sau in rau, stabiliti voi!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro