Biserica privata in propria casa

Biserici mai putin obisnuite

Ne-am invatat sa le vedem intr-o „ipostaza“ devenita de acum „clasica“: cu turle si clopotnite, avind in interior candelabre si vitralii; cu picturi si covoare pe jos, pline de lume si invaluite in miros de tamiie.

Minuscule sau impozante, construite din lemn, piatra sau beton armat – oricare dintre aceste biserici impun printr-o rigoare arhitectonica si se supun unor canoane fixate de ritul caruia ii apartin.

Mai nou insa, lipsa banilor pentru ridicare unor lacase de cult adecvate ca marime si amplasare, precum si cresterea numerica a slujitorilor Domnului – coroborata cu insuficienta unor parohii corespunzatoare, au dus la aparitia unor biserici sau capele in cele mai ciudate locuri, construite din cele mai neasteptate materiale.

Ortodoxe prin religie, aceste lacasuri de cult sint mai putin ortodoxe prin amplasament, arhitectura sau plan de constructie.

Bijuteria de la „orizontul 100“

Undeva, in judetul Suceava, ascunsa printre muntii ce imprejmuiesc Valea Bistritei, exista o exploatare miniera de uraniu. De la Crucea se nasc barele de uraniu care alimenteaza reactorul Cernavoda. Intr-un peisaj salbatic, utilajele miniere au forat sute de metri de galerie: mai intii pe verticala, apoi orizonturi, pe orizontala.

La interior se patrunde cu ajutorul unui lift, ce coboara scirtiind pe traversele de lemn si are opriri din 50 in 50 de metri.

Bezna compacta este „sparta“, la apropierea unui orizont de lucru, mai intii de zgomotul infiorator al pompelor ce aduc aer in subteran. Apoi, mijeste treptat lumina. Cind colivia in care incap cel mult cinci oameni se opreste, becurile galbui, atirnate de tavan, capata o valoare impresionanta. Este stralucirea care presupune viata…

Dincolo de grilajul metalic al liftului, se deschide galeria: umeda, rece si in tonuri de gri. Intre atitea baltoace, lopeti, tone de minereu si vagoneti, exista un lucru care pare a fi desprins dintr-o alta lume. La orizontul 100 (o suta de metri in subteran, de la nivelul exploatarii exterioare), din galeria principala, la citiva metri de intrare, se deschide o cale de acces catre dreapta.

In lumina palida din mina, cu siguranta o „ratezi“ daca nu este cineva „de-al locului“ care sa ti-o arate.

Pe jos sint asternute crengi de brad, iar de o parte si de alta a intrarii stau doi braduti, pozitionati ca si cum cineva ar urma sa ii impodobeasca de Craciun. Mai departe, este capela minei Crucea, o bijuterie care face nota aproape discordanta cu restul ansamblului. Este complet placata cu gresie si faianta, perfect si impecabil, asa cum nici macar in cele mai cochete apartamente nu gasesti.

O cruce din marmura, pe care au fost montate mici becuri, domina incaperea. Zgomotul aerului pompat cu putere prin conducte si huruitul vagonetilor pe sine nu diminueaza cu nimic solemnitatea acestui lacas sacru. Pe unul dintre pereti, listata la imprimanta, se afla lista celor 17 oameni pe care i-a „inghitit“ mina. Au fost „tributul“ ei.

Alaturi, intr-o cutie de tabla, se gasesc in permanenta luminari de ceara; pe care le aprind toti cei care pasesc pe aici, la intrarea sau la iesirea din sut.

Capela a fost inaugurata anul trecut, pe 20 august. De Ziua Minerului. Inalt Preasfintitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, a coborit in subteran pentru a oficia slujba. Alaturi de alti zeci de demnitari si oameni din conducerea Exploatarii. „A fost singura data cind ne-am temut sa nu pierdem pe cineva prin galerii, spun minerii.

Si acea zi a fost cea mai stresanta dintre toate cite am trait. Pina nu a iesit ultimul om din adincuri, nu am avut liniste“.

„Casa Domnului“ – varianta particulara

Intr-un imobil iesean, situat pe strada Toma Cozma, a fost deschisa prima biserica privata din oras. Peretii au fost inlocuiti partial cu rame metalice, pe care s-au montat geamuri. Pe fiecare dintre acestea au fost executate picturi, reprezentind sfinti si fete inalte ale Bisericii Ortodoxe. La interior a fost improvizat un altar, printre icoanele ce umplu peretii.

Cel care slujeste se numeste Gheorghe Bistriceanu si este pensionar. Dupa ce a lasat locul altui preot la conducerea bisericii pe care a pastorit-o, a preferat sa intermedieze pe cont propriu „relatiile“ dintre Dumnezeu si credinciosi. In 2002 si-a deschis casa tuturor celor care au dorit sa il urmeze si sa ii asculte slujbele si pildele.

Cam 80 de enoriasi ii calca pragul, daca nu aproape zilnic, macar la marile sarbatori.

Vizavi de initiativa lui, reprezentantii Mitropoliei Moldovei si Bucovinei se mentin reticenti. „O biserica nu poate functiona fara aprobarea Bisericii Ortodoxe Romane. Ceea ce a facut preotul pensionar Bistriceanu acolo, nu a fost sfintit, deci nu poate fi inclus in circuitul bisericesc“, a precizat Constantin Sturzu, consilier.

De altfel, si ceilalti preoti refuza sa numeasca „in legatura cu religia“ ceea ce face fostul paroh. Cum, din punct de vedere juridic, unica biserica particulara a Iasului este „rupta“ de canoanele stipulate de Mitropolie, ceea ce se practica acolo este etichetat drept „vrajitorie, escrocherie“.

„Intr-adevar, in vremurile vechi, era admisa solicitarea vreunui boier al locului, mai instarit, de a i se sfinti capela pe care acesta o ridicase la curtea lui. Insa acel edificiu reprezenta doar un loc de reculegere si de rugaciune, si in care nu se slujea decit daca era in trecere episcopul locului.

Era dorinta boierului, dar avea acceptul si binecuvintarea inaltilor prelati“, a mai subliniat Sturzu. n

Containere si magazine

Cel mai controversat sediu al unei biserici l-a constituit, la sfirsitul anilor ’90, „asezamintul de tabla“. Situat in apropierea magazinului „Flora“ (zona Tatarasi), acesta s-a constituit intr-un lacas provizoriu al Bisericii „Intrarea in Ierusalim“.

Edificiul definitiv a inceput sa fie ridicat inca de acum patru ani, dar lipsa fondurilor necesare achizitionarii materialelor de constructie a incetinit nesperat procesul constructiv.

Pentru enoriasii parohiei, insa, nu a fost nici o problema acest lucru. Ei s-au adunat bucurosi si impacati in… cele doua containere de tabla, sudate in chip de capela. Parohul Dumitru Boboc si-a incropit un altar in edificiul lung de aproximativ 20 de metri si inalt de aproape trei. Pentru a „cistiga spatiu“, luminarile erau aprinse afara, intr-un loc special amenajat.

La interior, numarul maxim de oameni ce puteau ocupa spatiul nu depasea 50.

De la departare, containerele ar fi parut simple „accesorii“ ale santierului aflat in derulare, daca nu ar fi existat crucea vopsita in alb ridicata deasupra. In ciuda aspectului bizar al bisericii provizorii, enoriasii acesteia s-au simtit foarte importanti, considerind ca acesta este singurul lacas de cult ortodox din Romania care are un asemenea hram.

Tot in lipsa unui spatiu adecvat, in cartierul iesean Dacia s-a slujit in spatiul unui… fost magazin de incaltaminte. Parohul Stefan Chiruta a adunat mii de credinciosi din zona in acest sanctuar improvizat, pina la finalizarea Bisericii „Invierea Domnului“.