Sari direct la conținut

Alianta DA si-a facut socoteala ca va castiga alegerile cu 42 la suta

Adevarul

PNL si PD ar putea renunta la a mai comanda un sondaj, in septembrie, care sa ajute la stabilirea raportului dintre cele doua partide pe listele parlamentare, dupa cum prevede protocolul Aliantei „Dreptate si Adevar”.

Vicepresedintele PNL Paul Pacuraru a spus, ieri, dupa sedinta Consiliului National de Coordonare a Aliantei, ca liderii liberali si pedisti cred ca un nou sondaj nu va arata ca raportul dintre cele doua partide se va modifica spectaculos, astfel incat sa dea o noua pondere pe listele parlamentare.

Pacuraru a precizat ca decizia finala nu a fost inca luata, dar, conform unor surse din CNC, opinia majoritara inclina impotriva unui nou sondaj in luna septembrie, dupa cum prevede protocolul.

Initial, raportul in alcatuirea listelor parlamentare era dat, in proportie de 50%, de rezultatul la locale, iar restul – de doua sondaje de opinie, dintre care unul a fost deja facut la inceputul anului, contand fiecare cate 25%. Propunerea de renuntare la cel de-al doilea sondaj le-a apartinut pedistilor, incurajati de rezultatele bune de la locale.

Ei au avansat ideea ca acest sondaj ar fi chiar nociv pentru Alianta, intrucat ar insemna ca PNL si PD sa intre in competitie pentru a se pozitiona mai bine in preferintele electoratului. Se pare insa ca argumentul decisiv a fost cel al banilor, caci un sondaj pe judete ar fi ajuns la aproape 200.000 de dolari.

Ca atare, este probabil ca primul sondaj sa conteze in proportie de 25%, iar rezultatul la locale – 75%. In prezent, raportul dintre PNL si PD a fost calculat de la 1,35/1. CNC a facut, ieri, si o estimare a locurilor eligibile la parlamentare, calculate pe ideea ca Alianta va castiga alegerile din noiembrie, cu un scor de minimum 42%, iar, cu redistribuiri, sa ajunga la peste 50%.

Fiecare dintre cele doua partide va trimite aceste informatii in teritoriu, pentru ca filialele sa ia cunostinta de ele. Intre timp, in PNL, parlamentarii actuali s-au revoltat fata de criteriile de alcatuire a listelor parlamentare.

In frunte cu Mona Musca si Eugen Nicolaescu, ei au cerut, la sedinta Biroului Executiv de marti seara, ca activitatea depusa in actualul Legislativ sa conteze in proportie de 60%, ceea ce ar fi facut practic imposibila plasarea pe liste a unor nume noi.

Ideea l-a iritat peste masura pe presedintele Theodor Stolojan, care a spus ca nu vrea sa mai vada pe liste figuri vechi, ci oameni noi, tineri in special, care dupa doi ani sa ajunga lideri de genul lui Emil Boc. Criteriile finale vor fi aprobate sambata, la Delegatia Permanenta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro