Sari direct la conținut

Avocatii din Baroul Bucuresti sar la gatul PNA

Consiliul Baroului Bucuresti, in frunte cu decanul Cristian Iordanescu si prodecanul Mircea Stanculescu, insotiti de presedintele Uniunii Avocatilor din Romania, Calin Zamfirescu, au sustinut ieri o conferinta de presa in care au criticat vehement propunerea PNA de a se infiinta un corp independent de avocati din oficiu.

Consiliul Baroului a catalogat intentia PNA drept: „O conspiratie a organelor de urmarire penala, cu concursul unor sefi de instante, care nu vor sa inteleaga rolul avocatilor! Este un atac concertat impotriva noastra.

Nu ma refer numai la comunicatul PNA, chiar va marturisesc ca nu mai departe de ieri un sef de instanta si-a permis sa ne ameninte ca va apela la alte structuri pentru a asigura avocati din oficiu. Practic s-a preluat ideea din comunicatul PNA”.

Iordanescu a refuzat sa precizeze ziaristilor prezenti numele sefilor de instanta la care s-a referit, dar a adaugat ca are informatii ca s-ar incerca la nivelul Ministerului Justitiei infiintarea unui compartiment de avocati din oficiu, independenti de baroruri.

„Nu este posibil asa ceva!”, a conchis Iordanescu, care a explicat ca procurorii vor avocati de paie, din oficiu, ca sa poata face ce vor in dosare si ca: „in ultimul timp s-a ajuns sa se probeze mita pe vorbe, pe declaratiile unor indivizi condamnati penal sau aflati in urmarire penala”.

Parchetul acuzat de intarzieri culpabile

Prodecanul Mircea Stanculescu a criticat foarte dur comportamentul procurorilor, in cazurile cu arestati, care nu prezinta la instanta dosarul cu cererile de prelungire a masurii arestarii, cu minimum cinci zile inainte de termen, pentru ca acestea sa poata fi studiate cum se cuvine de aparatorii alesi: „Daca PNA ar trimite dosarele la timp nu ar mai trebui sa stea judecatorii pana la 12 noaptea.

Daca instantele romanesti ar avea demnitate, ar sanctiona Parchetul pentru modul in care sesizeaza instantele. Dar cand e vorba de parchet, nu mai exista sanctiuni! Ce i-a impiedicat pe procurorii PNA sa trimita din timp dosarul, ca sa nu se mai ajunga la asemenea situatii!?”

Se face lumina in cazul eliberarii lui Domocos

Discutiile cu presa s-au invartit in jurul celebrului caz cu eliberarea lui Domocos Reman, fost director la Ministerul Agriculturii, arestat de PNA pentru luare de mita, ca urmare a absentei dubioase a avocatului ales, fapt care i-a obligat pe judecatori sa impuna un avocat din oficiu in cateva ore.

Decanul Iordanescu a dezvaluit ca in acest caz, un avocat al biroului de avocatura a senatorului Antonie Iorgovan nu s-a mai prezentat la proces, deoarece familia lui Domocos ar fi reziliat subit contractul avocatial.

Acesta este de altfel motivul pentru care instanta a apelat la varianta unui avocat din oficiu, care a recuzat pe buna dreptate completul de judecata pentru ca nu i-a lasat timp suficient pentru studierea dosarului.

Recuzarea, justificata de altfel, a amanat cauza pana la expirarea termenului primului mandat, astfel incat judecatorii au fost obligati sa-l puna pe Domocos in libertate, pentru a nu incalca legea.

La intrebarile ziaristilor, referitoare la cat de cusera a fost rezilierea peste noapte a contractului avocatial, incheiat cu biroul lui Iorgovan, si daca acesta a dat banii luati de la client inapoi, reprezentantii Baroului Bucuresti nu au putut oferi amanunte pe deplin lamuritoare, care sa spulbere suspiciunile legate de un posibil joc de culise, care a generat amanarea dosarului pana la

expirarea mandatului de arestare.

Atac la „piratii avocaturii”

Cum era de asteptat, nu au lipsit atacurile la adresa avocatilor din Baroul Constitutional, care au fost numiti „piratii serviciilor avocatiale”. Decanul Cristian Iordanescu a afirmat despre Pompiliu Bota, decanul Baroului Constitutional ca: „Este beneficiarul unei condamnari penale definitive, caruia i s-au aplicat dispozitiile referitoare la suspendarea pedepsei”.

Iordanescu a precizat ca Pompiliu Bota s-ar afla in perioada de incercare si ca daca ar mai continua activitatea baroului sau ar risca sa i se aplice o noua pedeapsa, la care sa i se adauge si cea veche, suspendata: „Bota a reusit sa perturbe grav actul de justitie! Din acest moment organele de urmarire penala au obligatia sa inceapa cercetarile. Si daca nu o vor face, are cine sa o faca!”

Referitor la acuzatiile care s-au adus Baroului Bucuresti de catre Baroul Constitutional, decanul Iordanescu a negat categoric existenta unor datorii de zeci de miliarde ale Baroului Bucuresti, catre buget, precum si practicarea „zeciuielii”, motivand ca taxele pe care le platesc avocatii sai sunt destinate fondurilor de pensii administrate de casele de asigurari ale avocatilor.

Cristian Iordanescu a laudat noua lege privind modificarea si completarea vechii legi a avocaturii, subliniind ca, potrivit prevederilor acesteia, Baroul Constitutional si alte structuri similare ar avea obligatia sa-si inceteze imediat activitatea „fara sa mai poata invoca existenta unor sentinte judecatoresti in baza carora si-au inceput activitatea”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro