Sari direct la conținut

Doi presedinti si o umbra de partid

Cotidianul

Rezultatele obtinute in alegerile locale au constituit, pentru majoritatea partidelor, un barometru al succesului politic. Dupa demisiile din PSD, la sfarsitul saptamanii trecute a fost randul PNTCD sa faca o analiza a rezultatelor de la alegerile locale si, totodata, o strategie, pentru scrutinul din toamna.

Dupa sedinta Delegatiei Permanente si cea a Consiliului National de Conducere (CNC), desfasurate sambata si duminica, anuntata reconstructie a PNTCD pare sa fie mai degraba o „fata morgana“. Nimic nu s-a schimbat in modul de gandire si actiune al liderilor taranisti chemati sa ia decizii.

Desi singur a anuntat ca doreste sa predea stafeta conducerii lui Gheorghe Ciuhandu (taranistul cel mai in voga dupa victoria zdrobitoare de la Timisoara), Victor Ciorbea a luptat pentru a-si conserva daca nu functia, cel putin influenta in partid.

Toata lumea se astepta ca sambata presedintele PNTCD sa demisioneze si sa paraseasca definitiv structurile de conducere. Nici vorba.

Dupa cinci ore de discutii aprinse, el a catadixit sa anunte o demisie care este valabila incepand cu data de 7 august, cand va avea loc congresul extraordinar al PNTCD si sa-i cedeze lui Ciuhandu, pana atunci, doar prerogativele de reprezentare cu celelalte partide.

Initial, in Delegatia Permanenta s-a supus la vot demiterea structurii superioare de conducere si instalarea unei conduceri interimare pana la congres. Propunerea a intrunit doar 12 voturi pentru si 82 contra.

Ieri, in CNC, s-a oficializat decizia, dar deja au inceput sa circule zvonuri privind folosirea lui Ciuhandu de catre echipa lui Ciorbea, care va conduce de la Bucuresti partidul. Gheorghe Ciuhandu a mentionat, ieri, ca, la ora actuala, inca nu are echipa constituita: „Daca o aveam, transformam CNC in congres extraordinar si-mi prezentam motiunea“.

El a afirmat ca va conduce de la Timisoara, prin intermediul echipei care se va afla la Bucuresti, ceea ce confirma temerile celor care vor sa dispara in totalitate „echipa Ciorbea“.

De altfel, in luarile de cuvant de ieri au existat numeroase luari de pozitii care invocau schimbarea la varf, dar in acelasi timp ii aduceau elogii lui Ciorbea si nu prea identificau vinovatii de situatia dezastruoasa in care se gaseste partidul.

Multi s-au pronuntat pentru aducerea in prim-plan a tinerilor, dar in acelasi timp nu agreau revenirea celor care au plecat din cauza actualei conduceri sau chiar a celor care au fost exclusi in 1995 de Corneliu Coposu pentru ca au spus lucrurilor pe nume. De altfel, resentimentele si vechile dusmanii interne au fost vizibile la tot pasul in asistenta.

„Voi nu aveti ce cauta aici ca sunteti grupul de la Brasov“, „Tu nu ai voie sa vorbesti ca ai denigrat PNTCD la televizor“ etc. au fost fraze des auzite.

In ceea ce priveste strategia viitoare, se va incerca, „sub sigla si denumirea actuala a partidului“, sa se opereze fuziuni cu AP (dar fara Emil Constantinescu) si cu URR si, eventual, cu celelalte partide crestin-democrate. Se exclud orice colaborari cu PSD si PRM si se vrea ca PNTCD sa devina partid de centru-dreapta si sa se afle la dreapta Aliantei D.A.

, care este considerata de centru, centru-stanga. PNTCD vrea, de asemenea, negocieri si cu D.A., pentru o eventuala alianta electorala, desi liberalii si democratii s-au pronuntat de mult negativ in acest sens.

Daca PNTCD nu va intra in Parlament, Ciuhandu nu exclude „sa activam in alte structuri“, zvonurile vizand o absorbtie a PNTCD de catre PNL si formarea unui pol crestin-democrat in gruparea liberala.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro