Sari direct la conținut

UE a cerut noilor state membre sa inceapa reducerea deficitelor bugetare

Reuters

Cele sase tari – Cipru, Ungaria, Malta, Polonia, Republica Ceha si Slovacia – au timp pana la 5 noiembrie sa se asigure ca deficitul din 2005 nu va depasi nivelurile promise in momentul evaluarii situatiei bugetare de la mijlocul exercitiului.

Ministrii de finante din Uniunea Europeana au ratificat decizia Comisiei de a permite Poloniei, cel mai mare stat dintre noile membre, sa-si diminueze deficitul bugetar sub trei la suta din PIB abia in 2007. In anul curent, deficitul statului polonez ar urma sa atinga 5,7 la suta.

Slovacia, al carei deficit ar trebui sa se situeze in jurul a patru la suta in acest an, va avea la dispozitie aceeasi perioada de timp pentru a se alinia prevederilor europene. Dupa cum au solicitat, Republica Ceha si Ungaria vor avea timp pana in 2008 pentru a-si diminua deficitul.

Anul trecut, deficitul bugetar ceh s-a ridicat la 12,9 la suta din PIB, iar Ungaria mizeaza pe un deficit de 4,6 la suta in 2004. Pentru Cipru, termenul curge pana in 2005, iar pentru Malta pana in 2006.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro