Sari direct la conținut

Nino d’Angelo, la „Cerbul de Aur”

Gardianul

Ieri, la conferinta de presa ce a avut loc la Televiziunea Romana, Irina Radu, directoarea Festivalului „Cerbul de Aur“, a dezvaluit ultima schimbare majora in regulamentul acestui concurs muzical international: suplimentarea numarului de concurenti romani cu… inca trei.

In plus, s-a mentionat ca italianul Nino d’Angelo este ultimul nume greu care si-a confirmat prezenta pe scena de la Brasov.

Cele trei locuri acordate in plus Romaniei au fost explicate destul de confuz de organizatori. Astfel, se pare ca unul dintre motivele invocate ar fi acela ca multi artisti care au concurat, sambata, la Palatul Copiilor, au incalcat regulamentul, depasind timpul acordat de organizatori, fiind la un pas de depunctare sau chiar de eliminarea din concurs.

Au existat discutii si, intr-un final, s-a ajuns la aceasta solutie de compromis, care este, dintr-un anumit punct de vedere, benefica pentru Romania, „ai nostri“ avand acum mai multe sanse la obtinerea unui loc pe podium.

„Primul nascut intr-o familie numeroasa, Nino a cantat de mic si a fost descoperit de un calugar capucin, in timpul unui mini- spectacol intr-o parohie. Cunoscut doar de putina vreme la noi, cu piesa «Senza giacca e cravatta», el are la activ peste 30 de roluri de film si multe premii muzicale.”

S-au facut presiuni

Pe de alta parte, se pare ca aceasta schimbare se datoreaza presiunilor juriului de la Palatul Copiilor, care a fost profund nemultumit de rezultatul voturilor cumulate de concurenti si de faptul ca interpretii pe care i-au votat ei nu au fost alesi.

Astfel, conform punctajului otinut, pe langa cei trei concurenti romani care ne vor reprezenta la sectiunea de interpretare, Razvan Crivaci, trupa „Slang“ si Cristian Nistor, ceilalti cantareti din Romania care se vor „razboi“ la „Cerb“ vor fi: formatia „Spin“ (o trupa necunoscuta, dar care beneficiaza de instrumentisti si voci speciale), Mihai

Andrei Mos si trupa „Mandinga“. Ca un amanunt, Mihai Andrei a fost rugat de organizatori sa renunte la numele Mos si sa se prezinte in concurs doar cu prenumele, pentru a nu-si strica, se pare, din start imaginea, iar trupa Mandinga, care este destul de numeroasa, va fi… „restructurata“. Ce ti-e si cu festivalul asta…

Italianul canta pe 23 iulie

In plus, asa cum spuneam, s-a anuntat si numele celui de-al treilea interpret international care va sustine un recital pe scena de la Brasov in seara de 23 iulie, contractul cu starul italian Nino D’Angelo fiind semnat miercuri dimineata.

Desi in Romania nu este foarte cunoscut, „macaronarul“ este un artist renumit pe plan international, muzica sa imbinand stilul popular cu muzica jazz si cea etnica.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro