Sari direct la conținut

Rata inflatiei pe iunie – 0,6%

Adevarul

Preturile de consum al populatiei au avansat in luna iunie cu 0,6%, ridicand rata inflatiei pe primul semestru al anului la 3,7%, potrivit unui comunicat al Institutului National de Statistica. Calculat in raport cu iunie 2003, indicele preturilor de consum a urcat cu 12%. Rata inflatiei s-a situat, anul trecut, la 14,1%, foarte aproape de obiectivul anuntat de autoritati.

Pentru sfarsitul lui 2004, tinta de inflatie anuntata de Guvern si Banca Nationala a Romaniei este de 9%. Cresterea cu 0,6% din ultima luna a primului semestru vine dupa o serie de performante consemnate in lunile martie si mai, cand inflatia s-a plasat la 0,5%, respectiv 0,3%, minimul ultimilor 14 ani.

Inflatia mai ridicata din luna iunie a fost alimentata in cea mai mare parte de sectorul serviciilor. Tarifele la telefonie au suplimentat cheltuielile populatiei cu 2,4%. Scumpiri cu aproximativ 1% au fost inregistrate la serviciile hoteliere, ingrijire medicala, reparatii auto si chirii. Pe ansamblu, populatia a platit pentru servicii cu 1,2% mai mult decat in mai.

Preturi mai mari au fost afisate si pentru marfurile nealimentare, unde scumpirile corespund in medie cu rata lunara a inflatiei de 0,6%. Mai importante au fost majorarile la tutun, cu un plus de 1,4%, si la combustibili, de 1,3%, costuri cu influenta in bugetele familiale. O situatie asemanatoare s-a consemnat si la alimente.

Desi pe medie preturile produselor alimentare au fost mai mari cu doar 0,4% in raport cu mai, la alimentele de baza s-au inregistrat cele mai mari cresteri de preturi. Astfel, pretul la oua a urcat cu 15%, iar cartofii s-au scumpit cu 8,9%.

In acelasi timp, populatia a platit cu 3,1% mai mult pentru carnea de porc si cu 2,3% pentru carnea de vita, pastrandu-se trendul de scumpire din lunile anterioare. Profesorul de economie Daniel Daianu spune ca aceasta evolutie nu este surprinzatoare.

Pentru ca, in general, lunile de vara se caracterizeaza prin rate ale inflatiei mici, datorate in principal reducerii preturilor pe piata agroalimentara – „Tendinta de dezinflatie este vizibila si este ajutata si de stabilitatea leului fata de euro”, comenteaza fostul ministru al Finantelor, care atrage, totusi, atentia ca, in iulie, situatia ar putea fi diferita.

„Ma astept ca, in iulie, rata inflatiei sa fie mai mare decat cea inregistrata in iulie 2003 si 2002, avand in vedere cresterea accizelor si a preturilor administrate care au avut loc incepand cu 1 iulie a.c.”, considera Daianu, care ramane insa optimist ca influentele asupra cresterii generalizate a preturilor nu vor fi semnificative.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro