Sari direct la conținut

Ostatic bulgar – executat de militantii islamici in Irak

BBC

Potrivit televiziunii arabe Al Jazeera, unul dintre cei doi ostatici bulgari din Irak a fost executat de militantii islamici. Stirea a fost confirmata de autoritatile bulgare, intr-un moment in care la Sofia tensiunea provocata de cele 5 zile de discutii sterile cu rapitorii ajunsese la maxim.

Cei doi bulgari erau soferi de camioane. Ei transportau vehicule pe platforma la sfarsitul lui iunie, catre orasul Mosul, din nordul Irak-ului.

Au fost retinuti de aceeasi grupare islamista care a decapitat un american si un sud coreean, cea condusa de Abu Musab Al Zarkawi. In schimbul eliberarii lor, insurgentii au cerut eliberarea militantilor retinuti de americani in irak.

Recunoastere oficiala

Bulgaria a trimis imediat o misiune diplomatica la Bagdad, incercand sa negocieze eliberarea ostaticilor.

Purtatorul de cuvant la guvernului de la Sofia, Dimitar Tsonev, a declarat:

„In ultimele 3-4 zile am facut tot ce se putea pentru a-i salva pe cei doi cetateni bulgari. A fost o lupta dificila, cu urmari imprevizibile si vedem cu totii ce s-a intamplat acum cateva ore. In urmatoarele 24 de ore ne vom spori eforturile pentru a-l salva pe cel ramas in viata, dar cine stie ce se va intampla?”

Televiziunea araba Al Jazeera a difuzat o inregistrare cu unul dintre cei doi ostatici, imbracat intr-o salopeta portocalie, ingenunchind in fata a trei militanti islamici care au fetele acoperite.

Inregistrarea a fost preluata imediat in Bulgaria de posturile locale, care si-au intrerupt emisiunile.

Al Jazeera sustine ca are inregistrarea completa a executiei dar nu o poate difuza.

Apeluri in zadar

Din Bulgaria au venit numeroase apeluri la eliberarea ostaticilor, chiar si din partea comunitatii arabe si musulmane. Sotiile celor doi au spus ca ei au incercat doar sa castige bani pentru familiile lor si nu au nimic de-a face cu razboiul din Irak.

Apelurile au fost insa ignorate insa purtatorul de cuvant al guvernului de la Sofia spune ca cele intamplate nu vor modifica strategia guvernului sau in Irak.

„Sunt sigur ca nu ne vom schimba in nici un fel relatiile cu guvernul de la Bagdad si cu poporul irakian”, afirma Dimitar Tsonev.

Bulgaria are un batalion de 480 de soldati in Irak iar guvernul de la Sofia a fost confruntat in trecut cu cereri de retragere a trupelor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro