Sari direct la conținut

Ministrul Justitiei cere pedesirea a 11 magistrati

Ziua

Toti au primit dojeni sau amenzi administrative de cateva milioane de lei, pentru abuz in serviciu, fals, fals intelectual, lovire si alte infractiuni

Consiliul Superior al Magistraturii a fost apelat, ieri, de catre ministrul Justitiei, Cristian Diaconescu, care a inaintat o adresa prin care a solicitat masuri severe impotriva a 11 procurori si judecatori. Mai precis, s-a cerut ca CSM sa decida daca cei 11 magistrati cercetati penal, multi dintre ei cu sentinte definitive, mai pot indeplini criteriul de „buna reputatie”, dat de art.

46, din Legea 92/1992, privind organizarea judecatoreasca, in conditiile in care pedepsele ce le-au fost administrate, pentru fapte penale, s-au concretizat doar in mustrari sau amenzi administrative.

Complicitate de breasla

Verdictele pronuntate au fost deosebit de blande, desi unui magistrat trebuie sa i se dea maximum de pedeapsa atunci cand incalca legea, tocmai pentru ca el este platit sa o respecte si sa faca dreptate.

Purtatorii de roba urmariti penal au fost facuti scapati de colegii lor, care i-au cercetat, prin aplicarea salvatorului articol 18, indice 1, din codul penal, potrivit caruia: „Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul

de pericol social al unei infractiuni. La stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care a fost comisa fapta, de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce, precum si de persoana si conduita faptuitorului.

In cazul faptelor prevazute in prezentul articol procurorul sau instanta aplica una din sanctiunile cu caracter administrativ, prevazuta de art. 91″. Articolul 91, cod penal, prevede ca sanctiuni posibile: mustrarea, mustrarea cu avertisment sau amenda de la 100.000 lei la 10.000.000 lei.

Patru ani de iertare de pacate

Sa-i luam pe rand, pe fiecare dintre magistratii parati:

– Aurelia Mihaela Rizea, judecator la Judecatoria Sectorului 4 din Bucuresti, trimisa in judecata pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 180, alin 2, cod penal (lovire), pentru care risca o pedeapsa de la 6 luni, la un an inchisoare. Curtea de Apel Bucuresti si Instanta Suprema a decis ca aceasta sa primeasca o simpla amenda administrativa de 1.000.000 lei;

– Alexandru Hertoiu, judecator la Tribunalul Olt, a fost urmarit penal de Parchetul Curtii de Apel Craiova, pentru infractiunea de fals intelectual, care se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni, la 5 ani. Colegii lui magistrati au considerat ca faptele nu sunt grave si l-au scapat printr-o ordonanta data in 25.01.2002, prin care i-au inlocuit raspunderea penala, cu o amenda administrativa de 1.

000.000 lei;

– Corina Dumitru, judecator la Tribunalul Constanta a fost cercetata de catre Parchetul Curtii de Apel Constanta, pentru infractiunea de fals material in inscrisuri oficiale (art. 288, alin 2, cod penal) care se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni, la 5 ani. A primit in final o amenda administrativa de numai 1.000.000 lei;

– Alice Diana Ruja, judecator la Judecatoria Vaslui, a fost anchetata de procurorii de la Parchetul Curtii de Apel Iasi pentru infractiunea de instigare la fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals (art. 25 raportat la art. 288 si art. 291, cod penal) pentru care risca pana la 5 ani de inchisoare. A fost salvata prin ordonanta din 09.06.

2003, cu o simpla dojeneala, mai exact prin inlocuirea raspunderii penale cu „mustrare cu avertisment”;

– Costinel Motarlichie, judecator la Judecatoria Craiova (avansat in mod suspect la Tribunalul Olt pe perioada cercetarilor) a fost cercetat penal pentru ca a condus in stare de ebrietate cu o alcoolemie peste 0,80 g/l pe drumurile publice (ceea ce prevede o pedeapsa cu inchisoarea intre 1 si 5 ani.

In pofida pericolului social al faptei, judecatorul Motarlichie a fost scapat de procurori, prin ordonanta din 12.11.2003, cu o simbolica amenda administrativa de 5.000.000 lei;

– Eugen Iacobescu, procuror la Parchetul Tribunalului Olt, a fost urmarit penal pentru instigare la fals material in inscrisuri oficiale si complicitate la inselaciune, pentru care risca inchisoare de la 6 luni la 12 ani (art. 25, raportat la art. 289 si art. 26, raportat la art. 215, alin 1 si 3, cod penal). A fost scapat cu amenda administrativa, prin ordonanta 270 din 18.11.

2002, prin gratia colegilor de la Parchetul Inaltei Curti – Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica, unde era sef Ilie Piciorus, actual membru al CSM;

– Teodor Sichitiu, procuror la Parchetul Tribunalului Gorj, a fost urmarit pentru fals intelectual, dar s-a ales cu blanda amenda administrativa de 1.000.000 lei, gratie colegilor de la Parchetul Curtii de Apel Craiova. Dosarul lui se afla in prezent „in lucru” la Parchetul Inaltei Curti;

– Daniela Mihaela Turcas, procuror la Parchetul Judecatoriei Pitesti, a fost cercetata pentru infractiunea de fals material cu concurs de infractiuni (art. 288, alin 2, cu aplicarea art. 33, lit. a, cod penal). Prin ordonanta 52 din 22.01.2003 a fost sanctionata administrativ cu 1.000.000 lei;

– Vasilii Pretula, procuror la Parchetul Tribunalului Iasi, a fost scos de sub urmarire penala pentru savarsirea unei infractiuni la Legea 103/1997 si i s-a aplicat prin ordonanta 144/P/2001 o amenda administrativa;

– Ioan Tupita, procuror la Parchetul Judecatoriei Sighetul Marmatiei, a fost scos de sub urmarire penala, pentru fals in declaratii (art. 292 cod penal), fapta pentru care risca inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda penala. S-a ales cu o amenda administrativa de numai 1.000.000 lei;

– Maria Navala, judecator la Tribunalul Bucuresti (al carei nume este implicat in cazul consilierului guvernamental Fanel Pavalache) a fost urmarita penal pentru infractiunea de fals intelectual, de Parchetul Curtii de Apel Bucuresti, alaturi de faptuitorii Dan si Maria Pantofaru. In 1999, cand era notar, Maria Navala a comis cea mai grava fapta pe care o poate comite un notar.

La rugamintea unui avocat, notarul, ajunsa intre timp judecator, a autentificat un contract de cesiune, fara ca partile semnatare sa fie de fata, mergand „pe incredere”. Ulterior, doua din semnaturi s-au dovedit a fi false si au fost contestate de persoanele prejudiciate.

Procuroarea Elena Iordache, de la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti, a considerat insa ca Navala poate scapa de raspunderea penala, gratie art. 18, indice 1, cod penal, cu o amenda administrativa, invocand in motivarea ordonantei 467 din 07.06.1999 ca: „s-a uzat de buna credinta a acestui notar”.

Membrii CSM surprinsi

Secretarul general al CSM, Dan Lupascu, care este si presedintele Curtii de Apel Bucuresti, s-a aratat uimit de multitudinea de cazuri ce i-au fost prezentate de ministrul Justitiei.

Apoi, rand pe rand, membrii CSM Nineta Anghelina, Gheorghe Buta, Cristian Deliorga, Anton Pandrea, Iulian Galca si altii au apreciat ca nu este cazul ca CSM sa se pronunte imediat daca persoanele de pe lista neagra a ministrului mai pot ramane in Magistratura, opinand ca ar fi necesara audierea lor prealabila, in fata Consiliului, la proxima sedinta, cel mai probabil din 20 august, data pana la

care s-a cerut Ministerului Justitiei sa prezinte dosarele de cercetare a fiecaruia dintre magistratii-parati.

Demisia lui Visan a fost acceptata

In schimb, cererea de demisie inaintata la 13 iulie a.c. de judecatorul Florea Visan, de la Sectia a V-a civila a Tribunalului Bucuresti, a fost pusa ieri in discutia CSM. Cu unanimitate de voturi ea a fost aprobata, astfel ca Visan a parasit oficial corpul magistratilor.

Departe de a fi incheiat, cazul Visan, care si-a dat chilotii jos in public, a vandalizat case si si-a terorizat vecinii, continua insa pe latura penala, el fiind cercetat in continuare de Parchetul Curtii de Apel Bucuresti.

Adina Anghelescu, Razvan Savaliuc

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro