Romania nu este in UE la capitolul telecomunicatii

Din cauza intarzierii reformei si a lipsei de intelegere a mecanismelor economice, Romania are una dintre cele mai mici densitati ale telefoniei fixe (20%) din Europa Centrala, desi in 1989 era inaintea Ungariei sau Poloniei. Marea problema a Romaniei este slaba dezvoltare a retelei locale, cu o mentiune speciala pentru zonele rurale.

Din pacate, liberalizarea a adus competitie pentru serviciile internationale si interurbane, unde tarifele au fost stabilite de piata. Pentru a face atractiva si piata locala, ar trebui ca tarifele sa fie stabilite de piata, de cerere si oferta. Trebuie deci accelerata rebalansarea tarifelor.

De asemenea, este necesara o legislatie care sa asigure o competitie corecta intre telefonia fixa si cea mobila. Telefonia fixa este defavorizata atat tehnologic, dar mai ales prin suprareglementare (limitarea tarifelor), in timp ce tarifele mari pentru terminarea convorbirilor in retelele mobile descurajeaza competitia din telecomunicatiile romanesti.

Ar trebui ca tarifele serviciilor de telefonie mobila sa fie urgent puse pe costuri pentru a evita inlocuirea unui monopol (RomTelecom) cu un altul – GSM900. Sumele pentru serviciul universal care urmeaza sa fie colectate de la marile companii telecom (0,8% din cifra de afaceri) sunt prea mici pentru nevoile Romaniei. Acesti bani ar trebui luati din afara industriei.

Acestea pot fi resurse din telecomunicatii provenite din acordarea licentelor 3G (140 milioane USD), vanzarea unor pachete de actiuni din operatorii RomTelecom, Radiocomunicatii, POSTelecom etc. (peste 0,5 miliarde USD), din taxe colectate etc. Finantarea mai poate proveni de la bugetul de stat sau de la Uniunea Europeana prin diverse programe pentru zonele rurale.

Cu un miliard de dolari se pot construi intre 500.000 si un milion de linii telefonice, fapt ce ar duce la rezolvarea in mare a problemei telefonizarii zonelor rurale. Fara infrastructura, proiecte gen e-administration, e-government, e-society, e-… raman vorbe goale.