Sari direct la conținut

Comenzi online cu plata electronica prin carduri bancare

Twister.ro

TWISTER a lansat joi, 15 iulie 2004, situl e-commerce www.twister.ro. Noile functionalitati permit realizarea de comenzi online si plata electronica prin intermediul oricarui tip de card bancar VISA si MASTERCARD.

Tranzactiile sunt operate prin intermediul noului serviciu ePayment, lansat astazi de compania GeCAD ePayment International. Parteneriatul strategic dintre companiile TORNADO SISTEMS si GeCAD a permis implementarea rapida si cu succes deplin a tehnologiei de ultima generatie ePayment.

Situl e-commerce TWISTER este actualizat zilnic cu stiri IT&C, produse noi si promotii, oferind utilizatorilor ocazia sa tina ritmul alert al tehnologiilor hi-tech. In prezent, catalogul online TWISTER cuprinde peste 800 de produse, in fiecare luna oferind peste 150 de promotii si zeci de produse noi.

“Compania TORNADO SISTEMS – proprietara sitului www.TWISTER.ro – intentioneaza sa dezvolte sistemul de achizitii online implicand partenerii TWISTER din intreaga tara. Alaturi de consumatorii end-user, partenerii TWISTER vor fi beneficiarii acestei tehnologii, dezvoltand sistemul pe plan local” a afirmat dl. Adrian MANTOIU, director de marketing si comunicare Tornado Sistems.

Orice produs prezentat pe situl e-commerce poate fi achizitionat si direct de la orice partener TWISTER, in cele 50 de orase acoperite de reteaua TWISTER.

Situl e-commerce TWISTER pune la dispozitie o solutie de ultima ora in ceea ce priveste cumparaturile online folosind cardurile bancare, asigurand conditiile maxime de securitate prin sistemul 3-D Secure si avantajele oferite de mediul electronic:

– cumparaturi rapide si comode

Produsul dorit si comandat ajunge la cumparator fara ca acesta sa depuna vreun efort fizic si fara a irosi timpul in deplasari. Coletul se expediaza prin intermediul curierului ales intr-un timp foarte scurt, de maxim 3 zile de la data confirmarii disponibilitatii produsului in stoc si obtinerea confirmarii de plata.

– selectia usoara produselor

Pentru multe persoane, turul magazinelor in vederea realizarii celei mai bune alegeri este extenuant sau plictisitor.

Catalogul complet de produse IT&C TWISTER poate fi vizualizat pe sectiuni de produse sau dupa marci, dispune de un motor de cautare, ofera un sistem de comparare a doua sau mai multe produse de acelasi tip, si va furnizeaza toate informatiile legate de produse (inclusiv fotografii), garantie si pret.

– plata direct de pe cardul bancar

Situl e-commerce TWISTER accepta orice card emis sub licenta Visa sau MasterCard, inclusiv cele de debit de tip Electron si Maestro. Situl e-commerce TWISTER implementeaza 3-D Secure – un standard nou, agreat la nivel mondial, aliniat la standardele Visa 3-D Secure si MasterCard SecureCode.

Sistemul 3-D Secure permite adaugarea la contul cardului a unui cod secret care va proteja posesorul impotriva folosirii neautorizate a cardului pe care-l detine atunci cand cumpara online de pe situl www.twister.ro. Informatiile cardului solicitate in cazul unei comenzi electronice ajung in baza de date a bancii, respectand conditiile de maxima securitate.

Nici o informatie legata de cardul utilizatorului nu este stocata pe serverele TWISTER.

In calitate de vizitator al sitului, utilizatorul dispune de un cos de cumparaturi in varianta electronica, care constituie lista produselor alese in vederea cumpararii.

Aceasta lista poate fi modificata oricand pe durata vizitei pe sit, pana la validarea si trimiterea comenzii finale, cumparatorul online putand sa stabileasca cantitatea de produse comandate, sa adauge un nou produs sau sa stearga unul deja ales. Listarea continutului cosului de cumparaturi (factura proforma) ii va oferi informatii despre totalul curent al valorilor produselor alese.

Dupa plasarea comenzii, tranzactia se va desfasura pe situl securizat ePayment, iar informatiile legate de cardul cumparatorului se valideaza doar pe serverele bancii Tiriac si ale operatorului Romcard.

In Romania, efectuarea si tentativa de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plata electronica, fara consimtamantul titularului instrumentului respectiv, se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 12 ani.

Despre TWISTER / Tornado Sistems:

TWISTER (www.twister.ro) este o retea nationala de distributie IT&C cu magazine situate in fiecare resedinta de judet. Portofoliul de produse distribuite reuneste sisteme PC si notebook-uri, componente de calculator, periferice, echipamente de retea si software.

Printre marcile comercializate se numara: Acer, Allied Telesyn, ALPS, AMD, APC, BenQ, Brother, Canon, Fujitsu-Siemens, Gigabyte, HP, Inform, Kingmax, Liteon, Microsoft, Philips, PowerColor, Prolink, Proxim, Qubs, Star, TwinMOS, Twister, US Robotics, Viking etc.

Informatii despre produsele si partenerii TWISTER se pot afla apeland numarul gratuit 08008 TWISTER sau consultand catalogul lunar TWISTER.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro