Sari direct la conținut

Permisele de munca pentru straini, valabile 12 luni

Gardianul

Permisele de munca pentru strainii care vin sa lucreze in Romania vor fi valabile 12 luni, iar acestia nu pot solicita concomitent mai multe astfel de documente de la mai multi angajatori.

Armonizare cu legislatia UE

Astfel, cetatenii straini pot fi incadrati pe baza contractului individual de munca doar la o singura persoana juridica sau fizica din tara ori la o reprezentanta autorizata din Romania a unei firme cu sediul in afara granitelor tarii.

Potrivit proiectului de hotarare pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 203/1999 privind permisele de munca, strainului titular de drept de sedere temporara in scopul reintregirii familiei sau de studii i se poate acorda, la cerere, acest document.

In acelasi timp, un cetatean strain, asociatul unei firme din Romania, nu poate obtine permis de munca in baza vizei de lunga sedere pentru desfasurarea de activitati comerciale.

Viza de sedere pentru angajare in munca sau, dupa caz, viza de lunga sedere pentru alte scopuri, necesare pentru obtinerea permisului de munca, se acorda de misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei in strainatate. Aceasta cu aprobarea Ministerului Afacerilor Externe, dupa avizul Autoritatii pentru Straini.

Conditii pentru angajatori

O firma care vrea sa angajeze un cetatean strain trebuie sa depuna la Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca o „cerere motivata privind necesitatea incadrarii acestuia, insotita de o serie de documente.

Este vorba de actul constitutiv al societatii si de toate datele de identificare, documente de atestare a bonitatii, inclusiv la bugetul de stat, la care se adauga copiile diplomelor care atesta pregatirea profesionala a solicitantului si a actelor de trecere a frontierei.

Nu in ultimul rand, firma angajatoare va trebui sa dovedeasca faptul ca a efectuat o selectie pentru ocuparea postului pe piata fortei de munca autohtone.

In fine, la dosar trebuie anexat si Curriculum Vitae al strainului, care sa contina si o declaratie a acestuia din care sa rezulte ca nu are antecedente penale, este apt din punct de vedere medical si are cunostinte mimime de limba romana.

Cererea pentru eliberarea avizului favorabil al Oficiului se solutioneaza in termen de 15 zile lucratoare de la data inregistrarii, iar avizul eliberat de acesta in vederea obtinerii vizei pentru angajare va fi valabil trei luni de la data eliberarii. In caz de rezolutie negativa a permisului de munca, Oficiul este obligat sa-i comunice in scris angajatorului motivele refuzului.

Strainii al caror acces pe piata muncii autohtone este reglementat prin acorduri si conventii bilaterale pot fi incadrati fara permis de munca daca acest lucru este stabilit in textul intelegerilor. (C. Neacsu/S. Etves)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro