Libertatea presei locale

Luni dimineata, in salonul New York a World Trade Center s-a desfasurat, la initiativa Clubului Roman de Presa, o intalnire cu titlul „Libertatea presei locale”. La aceasta intalnire au fost invitati 100 de reprezentanti ai televiziunilor si radiourilor locale, reprezentand mai mult de 50 de asociatii de presa din 27 de judete, printre care si mult-mediatizatele Gorj, Vrancea si Constanta.

Au fost invitati si reprezentanti ai administratiilor locale, Viorel Constantinescu, fost presedinte al Consiliului Judetean Bacau, Nicolae Mischie, fost presedinte al Consiliului Judetean Gorj, Gheorghe Savu, fost presedinte al Consiliului Judetean Ialomita, Liviu Nicolae Dragnea, presedinte al Consiliului Judetean Teleorman, si Marian Oprisan, presedinte al Consiliului Judetean Vrancea.

In afara de Marian Oprisan, toti si-au anuntat participarea, nici unul nefacandu-si insa aparitia la intalnire. Numarul mare de vorbitori nu a facut altceva decat sa accentueze probleme deja stiute ale presei locale.

Toti participantii la cuvant au acuzat presiunile politice, directe sau indirecte, prin hartuire fizica si verbala sau retragerea distributiei prin reteaua nationala Rodipet, sau prin influentarea volumului de publicitate care merge spre aceste institutii.

O alta problema semnalata a fost aceea a ingradirii liberului acces la informatie, singuri reprezentantii ziarului Focus Vest, din Timisoara, putandu-se lauda cu un numar de procese castigate pe baza Legii 544.

Cum este posibil ca institutiile media sa fie supuse unui control politic? Se poate argumenta ca, atunci cand exista vointa, acest lucru poate fi impiedicat, si am putea concluziona, pripit, ca insasi presa este de vina pentru ca cedeaza presiunilor. In ecuatie mai intra un factor foarte important insa, cel de natura economica.

Nu putem avea un ziar care sa ramana „neinchinat” daca acesta nu are o situatie financiara solida, care sa ii permita sa refuze contracte de publicitate prin care ar putea fi santajat, care sa nu ii ofere Guvernului parghii de control prin datoriile la bugetul de stat, care sa ii ofere posibilitatea de a-si remunera corespunzator jurnalistii, adica prin care sa nu poata fi influentata politica

editoriala. Din pacate pentru Romania, explozia pietei media a determinat o supraaglomerare de ziare si posturi de televiziune care se lupta pentru a obtine cat mai multa publicitate intr-o economie oricum slab dezvoltata si care nu poate satisface nevoile acestor medii de informare.

Detinatorii puterii politice pot specula cel mai bine situatia economica precara prin oferirea de publicitate pe bani publici, insa doar acelor institutii media obediente.

In Romania, bugetul alocat „publicitatii de stat” a crescut de la 2 milioane$ in 2000 la 8 milioane de $ in 2003, prin acesti bani putand fi platite acele reclame ale unor institutii care nu au un concurent fata de care sa fie nevoie sa se impuna.

Exista insa si metode mai subtile prin care politicul intervine in politica editoriala, anume prin firme ofertante de publicitate controlate sau influentate de anumiti oameni politici sau prin amenintarea acelor firme care ar vrea sa publice reclama in ziare neobediente.

Aceste cazuri sunt frecvente in special in media locala, unde institutiile media au mult mai putine variante de a obtine publicitate, fiind astfel mai usor de „capturat”.

Dreptul de a informa si de a fi informat

Dificultatile intampinate de media locala nu se opresc insa doar la obtinerea de publicitate pentru a supravietui pe piata si a face fata presiunilor politice, desi acestea reprezinta cea mai des intalnita problema la nivel regional si cea mai facila forma de a subordona presa.

Daca nu ai reusit sa reduci un ziar la tacere prin obtinerea unui control economic, mai exista o varianta, poate ceva mai complicata si cu mari riscuri din punct de vedere al legalitatii, aceea de a impiedica difuzarea cotidianului.

Cazul „Ziarul de Vrancea” a ilustrat perfect aceasta metoda de incercare de subminare a independentei presei locale, insa a dovedit in acelasi timp ca autoritatile locale pot fi combatute si chiar infrante in instantele judecatoresti.

O a treia metoda de sabotare a mediilor de informare este atacul asupra surselor de informare, fundamentul activitatii jurnalistice.

Desi exista Legea 544, a liberului acces la informatii, in Romania exista numeroase cazuri de incalcare flagranta a acestei legi de catre cei care ar trebui sa reprezinte interesele cetateanului, cel care are dreptul sa fie informat cu privire la activitatile autoritatilor publice.

Este o practica incetatenita la nivelul a numeroase judete, ca doar institutiile media favorabile celor care detin puterea sa primeasca informatiile cerute, uneori chiar in regim de publicitate.

Mai mult decat atat, jurnalistii reclama si amenintari asupra unor surse de informare nu neaparat relationate cu administratia locala, ceea ce reprezinta un impediment major in calea demersului jurnalistic.

Justitia (in)dependenta

Daca aceste trei metode nu reusesc sa diminueze gradul de libertate al presei, exista si o varianta mult mai eleganta prin care jurnalistilor le poate fi indusa o stare de teama care sa aiba repercusiuni asupra redactarii materialelor, si anume procesele in instanta.

Din nefericire, legislatia romaneasca actuala, precum si cei care impart dreptatea, recte judecatorii, pastreaza reminiscente ale epocii comuniste, permitand condamnarea facila a jurnalistilor in cauze deseori aberante. In ciuda acestor presiuni, putem inca afirma ca exista presa locala independenta, care rezista pe baricade, aparand un drept castigat prin sange in urma cu aproape 15 ani.