Farame (I)

1. „Tu si gasca ta ati nenorocit partidul“, i-ar fi zis, furios, Ion Iliescu lui Adrian Nastase la intalnirea de pomina de la Cotroceni.

Nu pun la indoiala adevarul din spusele d-lui presedinte. In schimb, ar exista alte intrebari. Cati din componentii acestei gasti au facut cariera si avere la umbra d-lui Iliescu? Si de cand e la curent d-l presedinte cu ce-a facut aceasta gasca?

2. Un posibil motto pentru un manual alternativ de istorie: „Exista in Bucuresti un bulevard care s-a chemat «Adolf Hitler», apoi «Iosip Broz Tito», apoi «Stalin». Azi se cheama «Bulevardul Aviatorilor». Pana cand, nu stim“.

3. „Suntem dupa patrusprezece ani in care smecheri din linia a doua a fostului partid comunist au dominat tara. Fie ca ei au fost rejectati de Ceausescu, fie ca vorbim de echipa de smecheri din Primaverii, este clar ca ei au distribuit puterea pentru cei care astazi au devenit cei mai bogati oameni din Romania.

Acesti smecheri ai fostului partid comunist, odraslele lor crescute in Primaverii trebuie sa plece“, a tunat Basescu la intalnirea cu primarii Aliantei. In replica, purtatorul de cuvant al PSD i-a acuzat pe Basescu si pe Stolojan ca „introduc mitocania in politica“.

Am o nedumerire. Faptul ca Basescu este, cum mi-am permis sa-l caracterizez intr-un editorial pe care l-am tot amanat, „un mitocan adanc“ nu face mai putin adevarate afirmatiile lui. Si mi se pare, cel putin, imprudent ca tocmai PSD sa ridice problema mitocaniei. Avem amintiri, inca, proaspete din ultimii patrusprezece ani. Inclusiv din vremea cand PSD se numea FSN.

4. Cred ca Bucurestiul e locul ideal pentru a intelege de ce omul de azi nu mai poate gandi in mituri. Caci Bucurestiul indeplineste doua conditii esentiale pentru aceasta incapacitate. Are gropi si nu are cer. Un cer adevarat, vreau sa spun. „Cerul instelat de deasupra noastra“, la care se referea Kant, il poti vedea numai dincolo de Chitila.

In Bucuresti, el nu e „metafizic“, ci strict „meteorologic“. Il privesti doar pentru a sti daca trebuie sa-ti iei umbrela sau nu. In noptile senine, de vara, din Lisa copilariei mele, cerul te amutea prin fastul lui misterios.

Pe cand, in Bucuresti, ce zaresti daca, eventual, ridici ochii, iesind de la „Intercontinental“? Un intuneric gol, prozaic, fara enigme, cu stele umilite de stridenta reclamelor prin care „istoria“ ne asigura ca viata nu e un miracol, ci „o afacere“.

Unamuno era de parere ca filosofia s-a nascut cand, din doi oameni, unul a privit in jos, spre lucrurile practice, pentru ca, alaturi, celalalt sa poata ridica privirea spre cer. Ei bine, daca ne insusim acest punct de vedere, trebuie sa acceptam, implicit, ca Bucurestiul este un oras anti-filosofic.

Poate, cel mai anti-filosofic din Europa, caci gropile sale te obliga sa te uiti mereu unde pui piciorul. Daca se intampla sa cedezi ispitei de a fi, o clipa, visator, cu capul in nori, te poti pomeni cu o corectie strasnica, lungit in praf sau, dupa caz, in noroi. Romantismul nu e recomandabil in Bucuresti. Aici trebuie sa fii realist. Sau, cu un cuvant la moda, „pragmatic“.

5. Ca Dumnezeu este visul nostru e posibil. Dar ca Dumnezeu ne viseaza pe noi e mai mult decat problematic. Ar insemna ca Dumnezeu are si cosmaruri.

6. Dificultatea de a gasi un sens.