Sari direct la conținut

O vizita esuata

Evenimentul Zilei

De-a lungul anilor, in discutiile de dupa vizite importante in strainatate, am auzit frecvent o mentiune. Cite zeci de minute in plus a durat intrevederea. Fata de jumatatea de ora sau ora fixata, discutia a fost mai lunga cu atit. Si toti umflau minutele.

De ce? Vezi Doamne, problemele de discutat intre Romania si Franta, Germania, SUA, Anglia, Rusia erau prevazute pentru a fi abordate in 30 de minute (cifra este intimplatoare). Numai inteligenta, ingeniozitatea, farmecul personal si, in cele din urma, importanta Romaniei au facut ca discutiile sa se lungeasca simbolic de mult. A devenit chiar un loc comun.

Politicienii romani se lauda cu cite minute in plus au reusit ei sa-i fascineze pe sefii de state mai importante, carora le-au cistigat simpatia, interesul, bunavointa. Ba, am auzit politicieni care se laudau cu tot felul de complimente, toate stupide sau imposibil de dovedit. Sau cu gesturi de gradinita.

Ministrul cutare (dintr-un guvern al unei mari puteri, bineinteles) m-a condus pina la lift, ceea ce el n-a facut niciodata in viata si nici nu era prevazut in protocol! Toate aceste zeci de minute in plus, propozitii sau gesturi se vor un fel de decoratii invizibile, obtinute de la inalte porti (ele tradind, in acelasi timp, ineficienta, sterilitatea politica si chiar lipsa de imaginatie a celor

in cauza). Nimeni nu i-a auzit pe Ion Iliescu sau Adrian Nastase spunind ca intrevederea cu ministrul de externe al Albaniei sau al Moldovei era programata sa dureze 30 de minute si s-a prelungit la doua ore. Doamne fereste!

Ziarele romanesti dau ca sigura ora in plus petrecuta de Adrian Nastase cu Vladimir Putin, in raport cu cele 30 de minute stabilite initial. Evident, nu insista prea mult asupra faptului ca intilnirea cu presedintele rus s-a aminat cu o zi, la cererea lui Putin, gest care numai semn de consideratie nu poate fi numit.

Dupa cum aceeasi presa din Romania evita o evaluare a declaratiilor si promisiunilor facute de Adrian Nastase la precedenta vizita in Rusia, in 2002, cind n-a fost primit de acelasi Putin. Ce s-a ales din afirmatiile de atunci referitoare la dezvoltarea relatiilor economice?

Ce s-a ales din anuntata societate mixta ruso-romana pentru importul gazelor naturale? Din cite stiu, mediatizata promisiune de atunci a ramas in acelasi stadiu. O promisiune.

Societatea respectiva nu a luat fiinta! Ce s-a ales de relatiile economice? Ce isprava a facut guvernul Nastase la acest capitol cita vreme, de la precedenta vizita a premierului si pina astazi, volumul exporturilor romanesti catre Rusia nu a crescut, dimpotriva, a scazut?

Daca luam in calcul putinele propozitii spuse de Vladimir Putin, chiar descoperim o semnificatie critica a acestora. “Relatiile noastre nu sint proaste. Dar sint probleme. Trebuie sa imbunatatim mecanismele comerciale”. E logic ca Vladimir Putin s-a referit la mecanismele comerciale din Romania, nu la cele din Rusia.

Presedintele rus stia bine cum functioneaza economia noastra, cum face guvernul Nastase privatizarile, cum se acorda contractele si nu putea sa treaca peste tratamentul fata de oamenii de afaceri. Faptul ca si Adrian Nastase, mai putin fudul in declaratii decit dupa vizita la Washington, a spus “sint si probleme.

Cred insa ca le-am rezolvat” ma face sa ma gindesc ca interlocutorul sau rus chiar a formulat obiectii serioase.

Inca din 1989, de cind batea cimpii in presa sovietica, Adrian Nastase are probleme cu Moscova. Vizita din februarie 2002, si aceea facuta in pripa, a fost un esec. Si economic, si din punct de vedere politic (reprezentat de neprimirea la Vladimir Putin). Vizita din 2004 a fost doar o noua tentativa. Dar Adrian Nastase n-a izbutit decit sa-si satisfaca ambitia de a se intilni cu presedintele rus.

Nimic mai mult. A incercat sa joace rolul interlocutorului de la Bucuresti. Adica el sa fie socotit reprezentantul Romaniei, iar nu Ion Iliescu. S-a dus la Moscova si a insistat sa fie vazut. A fost, si cu asta basta. Declaratiile nu arata nimic bun. A fost ca intr-un concurs de frumusete in care Adrian Nastase a vrut sa fie incoronat “miss Romania”. Si n-a fost.

Cu acelasi prilej, presedintele Ion Iliescu a adresat si el o invitatie catre Vladimir Putin: Veniti in Romania!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro