Sari direct la conținut

Butoneaza in realitatea virtuala

Jurnalul National

Hutchison Harbor Ring, o companie din Hong Kong ale carei baze au fost puse la inceputul anilor 1800, a reusit sa scoata pe piata mult-asteptata tastatura virtuala. Multi altii au cochetat cu aceasta idee. Siemens si Samsung chiar au prezentat cate un prototip de telefon inteligent care-si poate proiecta propria tastatura pe biroul utilizatorului.

Virtual Keyboard (VKB) are dimensiunile 90 x 34 x 24 milimetri si le permite utilizatorilor sa scrie e-mailuri sau texte oricat de lungi la fel de usor ca atunci cand folosesc o tastatura cu butoane adevarate.

ILUZIE. “Magia” butonarii in aer este realizata folosind razele laser si vederea in infrarosu. Laserul proiecteaza imaginea butoanelor pe orice obiect plat, iar tehnologia infrarosu creeaza un camp invizibil pentru ochiul uman care “simte” miscarea degetelor atunci cand ating butoanele virtuale.

Si pentru ca fantomatica tastatura sa para cat mai reala, butoanele sale tacane atunci cand sunt atinse.

INTREBUINTARI. Expertii spun ca intrebuintarile dispozitivului sunt practic nelimitate. Prima aplicabilitate si-a gasit-o in domeniul telefoniei mobile. Cum celularele devin tot mai mici, butoanele lor intra la apa cu fiecare model nou aparut. Pana scrii un SMS te plictisesti.

In cazul telefoanelor inteligente sau dispozitivelor PALM este chiar frustrant sa le butonezi mini-tastaturile, avand in vedere puterea lor de calcul.

DISPUTE

VKB este compatibil cu dispozitivele Palm (m130), seria m500, i705, Zire 71, seria Tungsten (mai putin seria E), cu telefoanele Treo 600; Sony (NR, NZ, NX, SJ, SL, T, TG, TJ), PC-uri si laptop-uri ce ruleaza sub Windows. Deocamdata, produsul a fost lansat pe piata din Marea Britanie. Pe Internet ar fi trebuit sa se vanda cu 99,99 dolari SUA prin intermediul magazinului electronic iBiz.

Numai ca iBiz i-a dat in judecata pe furnizori din cauza intarzierii livrarilor. In prezent, acestia incearca sa se inteleaga cu producatorii, insa nu au ajuns la nici un rezultat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro