Sari direct la conținut

Veti putea lua credite in lei cu dobanzi mai mici

Gardianul

Din aceasta luna, romanii vor putea contracta credite in lei cu dobanzi mai mici. Bancile vor micsora dobanzile la credite in urma reducerii masive a dobanzii de interventie a Bancii Nationale a Romaniei (BNR), care a scazut de la 21,5% la 18,75%.

„Cred ca vom putea asista in luna septembrie la o reducere a dobanzilor BCR, dar in contextul actual va fi vorba despre o scadere a dobanzilor la depozitele active, adica o relaxare a dobanzilor la credite. Urmarim pas cu pas evolutia dobanzii de interventie de la BNR’’, a spus Corneliu Cojocaru, purtatorul de cuvant al BCR.

In acelasi timp, bancile vor micsora si dobanzile practicate la depozitele constituite in moneda nationala. Reducerea dobanzilor este prevazuta a continua in lunile urmatoare.

„Probabil ca, pana la sfarsitul acestui an, dobanzile la creditele in lei vor fi intre 19% si 27%, cu unele exceptii”, a mai declarat Cojocaru, in cadrul seminarului „Evolutia pietelor financiare din Romania din perspectiva Grupului BCR”. In functie de politica proprie, institutiile bancare vor decide reducerea dobanzilor la creditele si depozitele in lei.

„«Probabil ca, pana la sfarsitul acestui an, dobanzile la creditele in lei vor fi intre 19% si 27%, cu unele exceptii», a declarat Corneliu Cojocaru.”

Concurenta va decide marjele

Marjele dintre dobanzile active si pasive se vor micsora datorita competitiei dintre banci, estimeaza specialistii BCR. Aceasta cu atat mai mult, cu cat, dupa reducerea dobanzilor , bancile sunt nevoite sa creeze un echilibru intre atragerea economiilor de la populatie si creditele acordate.

Reamintim ca diferenta intre dobanzile practicate la depozitele si creditele contractate in lei este de 10,4%, iar la cele in valuta de 3,4%.

Restantele sunt in crestere

Intarzierile de la rambursarea ratelor lunare vor creste in viitor, spun reprezentantii bancilor. Acestia sustin insa ca majorarea nu este ingrijoratoare deoarece acestea reprezinta mai putin de 1% din totalul creditelor acordate. In acelasi timp, ei afirma ca intarzierile la achitarea ratelor lunare s-au majorat, deoarece numarul creditelor acordate de banci a crescut.

In cazul BCR, restantele populatiei la rambursarea imprumuturilor reprezinta 0,25% din totalul portofoliului de credite, iar 25% din intarzierile la plata sunt pe o perioada mai mica de 30 de zile, afirma oficialii institutiei bancare.

Industria castiga teren

Spre deosebire de anul precedent, cand o mai mare pondere a creditelor acordate intreprinderilor mici si mijlocii (IMII) a fost destinata sustinerii activitatii de comert, in acest an s-a observat o crestere a interesului pentru finantarea activitatilor industriale. Acestea din urma detin 34,8% din totalul imprumuturilor acordate de BCR, in timp ce comertului ii revin 32,4%, iar agriculturii 6%.

Reamintim ca un procent de 95% din clientii persoane juridice ai BCR sunt IMM-uri.

Crestere de 255% la comunitati locale

O alta tendinta se manifesta si in ceeea ce priveste accesul comunitatilor locale la instrumentele bancare, soldul creditelor acordate de BCR comunitatilor locale fiind mai mare cu circa 255% in primele sapte luni ale acestui an fata de valoarea inregistrata la finele lui 2003.

Cresterea portofoliului se datoreaza mai multor facilitati acordate de banca, de exemplu, marirea perioadei de rambursare a imprumuturilor de la 7 la 10 ani sau dublarea perioadei de gratie care a ajuns la 2 ani. Din 2006, bancile autohtone acceptatoare de carduri sunt obligate sa recunoasca cardurile cu cip, a declarat reprezentantul Directiei de Carduri a BCR, Iulian Marinescu.

Aceasta obligatie este prevazuta in regulamentele Visa si Mastercard.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro