Sari direct la conținut

Dintr-o lovitura

Cotidianul

Alegerile interne pentru stabilirea listelor parlamentare, decizia PUR de a forma o alianta cu PSD si desemnarea lui Marko Bela candidat la Presedintie din partea UDMR sunt evenimentele sfarsitului de saptamana, relevante pentru raportul de forte intre partidul de guvernamant si Alianta D.A.

Net in favoarea PSD, care a marcat puncte la capitolul imagine – anuntarea premierului, a programului de guvernare, prezentarea echipei de ministri, alegerile interne – si a facut mutarile strategice necesare formarii unei majoritati postelectorale, captarea PUR si a UDMR.

Prin alegerile interne, PSD incearca sa-si mobilizeze pentru alegerile generale electoratul trecut in tabara nehotaratilor cu un mesaj de incredere in discernamantul lui si are sanse serioase de a-l aduce la urne.

Chiar daca din calculator vor iesi candidatii stiuti dinainte, alegerile interne, prin mecanism si expunerea mediatica, cointereseaza sustinatorii si membrii PSD in obtinerea victoriei si previn o defectiune ca la alegerile locale din iunie.

Decizia membrilor PUR de a se alia cu PSD inainte de alegerile generale reprezinta, inainte de toate, un castig pentru formatiunea lui Adrian Nastase. Alegerea PSD in defavoarea Aliantei D.A., cu care au avut negocieri in ultimele luni, sugereaza ca umanistii sunt convinsi ca PSD are prima sansa de a castiga alegerile.

PD si PNL primesc astfel o dubla lovitura de imagine, dar si puterea locala castigata la scrutinul din iunie, fiind de la sine inteles ca reprezentantii PUR in consiliile locale si judetene vor trece de partea PSD, formand noi majoritati.

Dan Voiculescu a pus pe masa negocierilor probabil si Antena 1, asigurand monopolul PSD in media vizuala, in conditiile in care postul privat PRO TV – implicat in campania lui Mircea Geoana pentru Bucuresti – si TVR, traditional aflata in subordinea Puterii, vor face jocurile lui Adrian Nastase.

Cu trei televiziuni in ograda PSD, dintre care una publica, Alianta nu mai are nici o sansa sa-si faca auzite mesajele, iar televiziunea ca mijloc de informare pentru alegatori, asa cum au aratat sondajele dupa alegeri, este net superioara ca impact campaniei „din usa in usa“, vizata probabil de Opozitie.

Desemnarea lui Marko Bela drept candidat la Presedintie din partea UDMR reprezinta o garantie ca Uniunea va merge si de data aceasta alaturi de PSD.

Interesele politice si financiare ale liderilor Uniunii – Autostrada Bechtel si guvernarea – nu puteau fi lasate pe mana deputatului de Cluj Eckstein Kovacs Peter, propus de grupul liberal, cel care i-a indemnat pe maghiari sa voteze cu Emil Boc, nu cu Ioan Rus, asa cum a decis conducerea, si a negociat cu Alianta formarea majoritatii in Consiliul local si judetean.

Eckstein, un lider charismatic, ar fi crescut in popularitate in campania electorala si ar fi pus in pericol planurile grupului de conducere – Marko Bela, Takacs Csaba, Borbely Laszlo si Verestoy Attila – atat in interiorul UDMR, cat si colaborarea cu PSD.

Eckstein si-ar fi permis, in cazul unui tur doi intre Adrian Nastase si Theodor Stolojan, sa le recomande maghiarilor sa opteze pentru candidatul D.A. si sa forteze formarea unei coalitii postelectorale cu Opozitia.

Unul dintre termenii intelegerii dintre UDMR si PSD este sa nu se vorbeasca public despre aceasta, pentru a nu starni PRM impotriva lui Adrian Nastase, in ultima vreme partidul lui Vadim Tudor, momit cu guvernarea, declansand o campanie de acuzatii murdare la adresa Aliantei.

Practic, PD si PNL nu mai au acum nici o posibilitate de a forma majoritatea, fapt ce plaseaza Alianta in pozitia de invins, chiar daca va obtine un scor superior PSD.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro