Portretul studentului roman in 2004

Vine de acasa obosit. Asteapta de vreo trei saptamani sa obtina un loc intr-o camera de camin, pe care va trebui sa o varuiasca, sa repare patul, masa, sa desfunde WC-ul. Daca n-a uitat cumva de ce se afla in locul in care se afla, isi aduce aminte ca astazi incep cursurile.

Isi regaseste colegii, se bucura ca-i vede, discuta despre cum s-ar putea face sa-si gaseasca ceva de lucru, daca nu stie vreunul o librarie care vinde mai ieftin cursurile, intreaba ce profesori vor avea in acest an: care primeste, care-i al dracului, care are ticnelile lui. Se asaza in amfiteatru, dar nu se simte acasa. Imnul academic izbucneste in difuzoare.

Nu-l stie, ca nu-i la moda si la cata latina a facut in liceu habar nu are ce inseamna „Gaudeamus igitur/ Iuvenes dum sumus”. Vorbeste rectorul. Spune ceva despre ultima promotie a vechii structuri universitare. Este vorba despre el si colegii lui. Spune profesorul ca, la anul, cei care vor veni vor invata altfel.

Trei ani sau patru pentru licenta, cu pregatire generala pentru domeniu, pentru ca in urmatoarele etape – master si doctorat – sa se realizeze specializarea si supraspecializarea. Il intereseaza povestea doar atat cat realizeaza ca el va avea o diploma de tip vechi.

Rectorul nu stie in acest moment sa-i explice cum va fi valabila si diploma lui si a celor ce vor veni dupa el, atat in Romania, dar, mai ales, afara, unde viseaza sa munceasca si sa castige bani.

Mai vorbeste rectorul despre sporirea calitatii invatamantului, despre taxe si regulamente, despre consortiul tocmai facut cu universitatea X, despre cat de mult se straduieste conducerea universitatii sa ofere studentilor conditii de studiu si cercetare.

El stie ca „studiul” se va realiza, mai ales, in sesiune, fiindca in timpul anului are un job ca sa poata sa-si cumpere cate ceva, ca nu are bursa, ori pentru ca trebuie de pe bancile facultatii sa-si gaseasca un loc de munca, pentru a fi sigur ca-l are.

Cercetarea? Ce sa cerceteze daca cursul de „Bazele electrotehnicii” este acelasi de acum 30 de ani, l-a invatat si tatal sau si cand in laboratorul ultrautilat de cei de la IBM intra doar o data pe saptamana, sa nu se strice calculatoarele.

I-a auzit pe colegii de la sindicat ca ar trebui pus de-o greva, fiindca ministrul nu le da carduri facute numai si numai de o anumita firma, iar guvernul nu a respectat protocolul cu caminele. Daca se castiga ceva cu cardul acesta, merita si greva, ca oricum bosorogii astia nu tin cont de ei.

Dar, pana la urma, nici liderii astia nu merita crezuti, ca a citit in ziare ca i-au cumparat cu locuri eligibile partidele politice. Nu baga de seama ca, alaturi, un coleg ii intinde o „biluta”. S-o ia? De ce sa n-o ia? Vorbeste cu fetiscana asta blonda, care-i spune ca se grabeste fiindca are ora fixa la munca, la videochat-ul erotic.

Planuri pentru viitor? Nu stie ce face diseara, unde-si prajeste cartofii, daca pune de-o betie, d-apoi „viitorul”? Viitorul, oricum, i-l fac altii. A auzit ca in specializarea lui – Drept – piata e saturata si trebuie sa dai spaga cam o mie de euro, sa te ia cineva in practica.

Se gandeste la o bursa, ceva, un master pe alta specializare, dar legea nu-i permite sa faca asa ceva deocamdata, iar la burse se vor fi gandind si ceilalti si mai si trebuie sa inveti ca sa ai note bune. Ori sa ai bani. Fereasca sfantul sa se imbolnaveasca anul acesta, ca nu va putea merge la spital, pentru ca universitatea nu mai are asa ceva, iar studentii n-au asigurare de sanatate.

Gaseste el o scapare, scapa el de toate, se poate sinucide, se face gigolo ori alege sa puna burta pe carte pana i se va lipi de sira spinarii. Studentul roman 2004: haituit si lipsit de speranta. Ingandurat ca va trebui sa voteze, sa aleaga intre rau si mai rau. Programele care vorbesc despre cat de importanti sunt ei, generatia de maine a Romaniei, cei care vor face si vor drege.

Ce vor face? N-au invatat decat sa alerge dupa o diploma, ca trebuie sa cunoasca pe cineva ca sa ajunga intr-un post bun ori sa-si ia lumea in cap. Studentul roman: trist si insingurat. Nu se poate gandi la o familie cand acasa stau toti in trei camere. Masina? Au unii, baietii celor norocosi, invartitilor, imbogatitilor. El este studentul mediu.

Sunt altii si mai batuti de soarta decat el, dar cine i-a pus sa se faca studenti? Da, dar mai sunt altii atat de tolomaci, ca-i este rusine sa spuna ca sunt colegii lui care vin de la universitatea cu care rectorul tocmai anunta ca au facut consortiu, ca sa ridice calitatea invatamantului. Totusi. Daca chiar vrea cu tot dinadinsul, mai poate face ceva.

Renunta la job si invata, intra in echipa de cercetare, isi ia masteratul, doctoratul si se pregateste sa devina unul din cei 14.000 de specialisti necesari realizarii integrarii Romaniei in UE. Va fi specialist european pe legislatie ori in telecomunicatii. Va avea salariul in euro si-si va putea face treaba bine, curat, fara poticniri. In inima lui exista urma acestui vis.

Se ciupeste de mana, fiindca a inceput sa vorbeasca precum premierul, care spunea ca anul academic in Romania incepe sub auspicii excelente. Intelege brusc ca este un copil mare, speriat de lumea pe care n-o poate accepta asa cum este, dar si de faptul ca nu are putere sa o faca altfel.