Sari direct la conținut

Basescu, desemnat de alianta PNL-PD candidat la Presedintie

HotNews.ro

Declaratie politica

In urma deciziei presedintelui Theodor Stolojan de a se retrage din

cursa pentru alegerile prezidentiale si de la conducerea PNL, in

calitate de presedinte interimar desemnat, am convocat o sedinta

extraordinara a Biroului Executiv.

Biroul Executiv a luat act de retragerea lui Theodor Stolojan si de

decizia acestuia de a-mi delega competentele de presedinte pe termen

nelimitat. In sedinta de astazi, Biroul Executiv si-a exprimat

sprijinul politic pentru aceasta delegare.

Stim si recunoastem ca ii datoram mult presedintelui Theodor Stolojan.

In cei doi ani in care acesta a fost presedinte, autoritatea morala,

seriozitatea, credibilitatea si onestitatea domniei sale au

transformat PNL intr-un partid modern.

In viata fiecarui partid exista momente de rascruce: pentru PNL,

acesta este un asemenea moment. Mostenirea lui Theodor Stolojan ne

obliga la responsabilitate. PNL este acum un partid major pe scena

politica si partener cu PD in Alianta D. A, care va cistiga alegerile.

Tot ceea ce s-a realizat sub presedintia lui Theodor Stolojan ramine,

consolideaza partidul si ne obliga la o responsabilitate care nu mai

lasa nici un loc pentru rivalitati. Suntem un partid mare si ne

comportam ca atare.

Am discutat cu presedintii de filiale ale partidului iar mesajul pe

care acestia mi l-au transmis este clar – unitate. Liberalii sunt

pregatiti sa depaseasca acest moment si sa continue optiunile politice

ale lui Theodor Stolojan si ale PNL: consolidarea PNL ca singur partid

de centru-dreapta de pe scena politica si colaborarea cu Partidul

Democrat in Alianta Dreptate si Adevar.

Autoritatea si viziunea lui Theodor Stolojan au facut posibile

constituirea Aliantei Dreptate si Adevar PNL-PD, cistigarea alegerilor

locale si o alternativa la guvernarea corupta a PSD. Asiguram

electoratul ca am receptat acest mesaj si ca vom continua sa ne opunem

atit politicii PSD cit si oricarei politici de colaborare cu PSD. Iar

pentru adversarii nostri din PSD mesajul nostru este urmatorul:

Alianta Dreptate si Adevar PNL-PD ramine unita si puternica.

Multumim sutelor de mii de romani care au semnat deja pentru

candidatura lui Theodor Stolojan la presedintie si ii asiguram ca

mergem inainte uniti si puternici.

Biroul Executiv a decis sa propuna Delegatiei Permanente a PNL

desemnarea lui Traian Basescu drept candidat din partea Aliantei

Dreptate si Adevar in cursa pentru alegerile prezidentiale, urmind ca

PNL sa desemneze conform protocolului aliantei candidatul la functia

de prim-ministru.

Presedinte interimar

Calin Popescu Tariceanu

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro