Sari direct la conținut

Premiera filmului “Straight Into Darkness”

HotNews.ro

Productia cinematografica “Straight Into Darkness” va avea premiera marti, 5 octombrie, ora 20.00, la cinematograful Scala. Filmul, in regia lui Jeff Burr, este o co productie Clan Cameron si Silver Bullet Production Romania si reprezinta povestea a doi soldati dezertori din cel de-al doilea Razboi Mondial.

Filmul este construit cu un adevarat talent artistic sub forma unei parabole anti-violenta.

In distributia filmului sunt prezenti urmatorii actori: Ryan Francis (Losey), Ion Bechet (Sergentul), Nelu Dinu (Nelu), Andrei Dumitrescu (Andrei), Okan Kayam (Darius), Scott MacDonald (Deming), Liliana Perepelicinic (Anna), Gabriel Spahiu (Preotul nebun), Linda Thorson (Maria), Mihai Verbintschi (Buhler), David Warner (Diaconul)

Imaginea este semanta de cunoscutul Viorel Sergovici Jr. cel care a si concretizat colaborarea cu Clan Cameron. Coloana Sonora a fost facuta de Michael Convertino, realizatorul coloanei sonore in filmul Santa Claus.

Povestea filmului se desfasoara undeva in Europa de Vest in ultimul an al celui de al II lea Razboi Mondial. Este un film unic in felul lui, contopeste duritatea razboiului cu sensibilitatea relatiilor interumane. Personajele principale, doi soldati dezertori, trec prin diferite intamplari in cautarea drumului spre casa.

Filmarile au avut loc la Bulbucata, Rasnov, la forturile de la Mogosoaia si Straulesti.

La premiera filmului vor participa regizorul Jeff Burr, co producatorii Will Huston si Chuck Williams si actorii Ion Bechet, Gabriel Spahiu Mihai Verbintchi, Bogdan Uritescu, Iulian Boltatescu, Liliana Perepelicinic.

In Romania filmul se va difuza o singura data – marti, ora 20.00.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro