Sari direct la conținut

Biserica inecata

Jurnalul de est

Trecutul nu mai poate fi reinviat

Hangu face parte dintre zecile de localitati situate pe cursul riului Bistrita ce au fost stramutate de pe locatia originara ca urmare a ridicarii barajului. In perioada interbelica (ca si acum, de altfel), comuna era cea mai mare dintre asezarile situate pe vale, atit ca intindere, cit si ca numar de locuitori.

Amploarea dezvoltarii a fost data de investitorii evrei si italieni, sositi in zona la inceputul secolului XX, dar si de trecutul istoric.

Hangu apare atestat documentar prima data in timpul domniei lui Stefan cel Mare, in 1458; apoi, in timpul revolutiei initiata de Tudor Valdimirescu.

Multi dintre oamenii ce i-au compus armata s-au refugiat aici dupa inabusirea miscarii; alti revolutionari, de aceasta data de la 1848 si care fusesera apropiati ai lui Avram Iancu, au trecut muntii si s-au asezat in comuna, scapind astfel de trupele de urmarire austro-ungare; in 1904, la indemnul lui Spiru Haret ? ministru al Educatiei in acele timpuri, a fost inaltata scoala primara la Hangu,

iar biserica din Rapciunea Hangului (sat component) a fost declarata monument istoric si arhitectonic si a fost stramutata la Muzeul Satului, in Bucuresti (unde poate fi vazuta si astazi). Tot aici fiinta si o Judecatorie, ca si multe firme ce exploatau lemnul padurilor din jur.

De altfel, oamenii spuneau cu mindrie locala ca locuiau in }ara Hangului , ca aluzie la intinderea si la sistemul administrativ complet care exista atunci.

Toate au disparut o data cu venirea regimului comunist la putere. Comuna nu mai este asa cum a fost odinioara , spun localnicii cu privirile pierdute peste apele lacului ce le-a adus atita suferinta. Cei batrini ?se hranesc? cu amintirile care le-au ramas intiparite, in vreme ce tinerii au alte preocupari si inteleg prea putin din durerea virstnicilor?

O constructie care a durat 30 de ani

Pentru ca localitatea capatase atita importanta in ochii localnicilor si a celorlalte sate dimprejur, se impunea inaltarea unei biserici care sa ii faca pe toti sa se simta mai aproape de Dumnezeul care ii rasplatise cu atita generozitate .

Vechiul lacas de cult, facut din lemn, fusese ars de turci pe la 1821 si era prea mic pentru a mai raspunde ambitiilor celor care ii calcau pragul (intre acesta si lacasul de la Bogdana-Radauti exista o izbitoare asemanare).

Oamenii de aici sint mindri si muncitori; din acest motiv ei si-au dorit ridicarea unei biserici de marimea unei catedrale, in care sa fi incaput, la slujbe, toata suflarea }arii Hangului , povesteste Teoctist Galinescu, fostul invatator al comunei care, la cei 83 de ani ai sai, a ramas memoria vie a colectivitatii.

Initiativa a avut-o preotul care slujea pe atunci, Teodor Gheorghiu. El a demarat lucrarile in 1921, dar peste un an a venit un alt paroh, in persoana lui Mihai Coroama, care a continuat ceea ce incepuse predecesorul sau. Planurile constructiei prevedeau un lacas monumental, pe masura aspiratiilor oamenilor.

Din acest motiv, a fost folosit betonul drept material de constructie , adauga fostul invatator. De-a lungul timpului, caile ferate forestiere construite de investitorii evrei in Hangu au fost dezafectate; incet-incet, oamenii au recuperat pentru uzul propriu bucatile de sina. Preotul Coroama i-a adunat pe toti si le-a solicitat ajutorul pentru ridicarea bisericii.

Fiecare a contribuit cu ce a putut. Vechile sine de cale ferata au fost scoase la iveala si fiecare le-a carat cu ce a putut pina la amplasamentul pe care urma sa se ridice constructia , isi aminteste Teoctist Galinescu. Ulterior, toate bucatile de metal au constituit armatura ce a asigurat soliditate lacasului, peste care s-a turnat beton de o foarte buna calitate.

Inginerul care a supravegheat lucrarile se numea Carol Zane. Pentru ca totul a fost facut cu banii, cu munca si cu materialele oamenilor, inaltarea bisericii s-a facut metru cu metru, intr-un ritm foarte lent .

Peste toate neajunsurile a mai venit si razboiul asa incit, dupa exact 30 de ani, in 1951, lucrarea a fost gata definitiv. Planurile initiale nu mai exista, insa invatatorul Galinescu a aproximat dimensiunile Catedralei din Hangu la circa 14 metri inaltime si la aproape zece metri lungime; numai turla centrala avea sase metri, in vreme ce corpul bisericii avea cam 7,5 metri inaltime.

Era superba! Oamenii o adorau pentru frumusetea ei si pentru ca fiecare simtea ca face parte din acea structura din beton. Doua generatii muncisera la ridicarea ei… , a spus el.

Primul consilier bisericesc al Catedralei a fost Ilie Acojocaritei. El avea rolul de a mentine legatura intre preot si sateni si de a oferi sfaturi in privinta investitiilor si cheltuielilor ce urmau a fi facute in timp. Tot el a fost si cel care, in 1934, a jucat intr-un film sustinut financiar de Casa Regala si al carui scenariu avea la baza romanul lui Alexandru Vlahuta, Rom=nia pitoreasca .

Mos Ilie avea niste mustati mari, haiducesti, pe care le purta rasucite de ajungeau la orizontala. Cind s-a turnat filmul, la proiectie, cei care au minuit aparatele, au constatat ca podoaba faciala a lui Ilie Acojocaritei… nu incapea decit pe jumatate pe ecran… , se amuza Teoctist Galinescu.

1959 ? anul fatidic

Ca orice minune, nici lacasul din Hangu nu a avut o viata prea lunga; timp de opt ani, preotul Mihai Coroama a slujit pentru comunitate. Dar pe 22 mai 1959 a inceput demolarea.

In aval pe Bistrita, la Bicaz, se construise barajul. Acesta urma sa intre in exploatare, iar apele lacului de acumulare isi ridicau nivelul in mod constant. Ca urmare, toate localitatile situate in albie au inceput sa fie stramutate de pe vechile amplasamente. Locuintele erau darimate si erau reconstruite cu 100-150 de metri mai sus, pe coastele muntilor din jur.

A venit si rindul celor din Hangu; in ciuda protestelor si a plingerilor oficiale inaintate, hotarirea a ramas definitiva. Au venit dis de dimineata inginerii si muncitorii ce urmau sa o faca una cu pamintul; in citeva ceasuri au reusit sa dezmembreze lemnaria acoperisurilor si a ferestrelor, dar cind au ajuns la constructia propriu-zisa, s-au oprit.

Era nevoie de explozibil pentru a sfarima betonul si sinele de cale ferata. Asa incit cei doi ingineri, Iacob si Lupan, au pus pariu intre ei ca o spulbera din prima lovitura , deapana amintirile invatatorul.

Pentru ca reusita sa fie sigura, s-au folosit 70 de incarcaturi de dinamita. Dupa ce au detonat, cei prezenti au constatat ca biserica era tot in picioare , practic neatinsa. Cu exceptia citorva mici brese existente in locurile in care fusesera montate calupurile de exploziv, nu se produsese nici macar o fisura.

Surprinsi, dar si enervati, inginerii au repetat operatiunea; abia a treia oara au reusit sa spulbere partial turlele si sa fisureze corpul cladirii. Pina la final, s-a lucrat manual pentru demolarea completa a acesteia.

Doua saptamini mai tirziu, preotul Coroama primea scrisoare din partea Guvernului prin care era anuntat ca fusese obtinuta aprobare ca lacasul sa fie pastrat intact, chiar daca urma sa fie inundat…

Oamenii au jelit ruinele vreme de doi ani, pina cind, in primavara lui 1961, apele le-au ascuns definitiv.

A doua minune de la Hangu

In timp, oamenii s-au resemnat; si cu pierderea bisericii si cu noul amplasament al satului si cu comunistii veniti la putere. Toata lumea gindea ca ruinele fusesera inghitite de ape pentru totdeauna. Dar in 1977 s-a produs o minune. Nivelul lacului fusese in continua scadere si in Saptamina Mare a iesit la iveala ceea ce mai ramasese din fostul lacas de cult.

Ciudat a fost faptul ca ruinele nu erau inundate nici macar partial si s-a putut ajunge la ele cu piciorul! }in minte ca pe 14 aprilie a fost atunci Pastele, iar Invierea a Doua a fost tinuta chiar la ruine. Oamenii au considerat acest lucru drept un ?semn? de la Dumnezeu.

De atunci, cam o data la doi-trei ani, la sfirsitul iernii, cind lacul scade mult, se mai vad aceste pietre care au fost odata parti dintr-o biserica , explica invatatorul.

Despre Biserica din Hangu s-au tesut si legende prin partea locului. Oamenii isi amintesc de primele victime ale blestemului si anume, inginerii care au dinamitat-o. Toata lumea isi aminteste ca cei doi au murit subit, in floarea virstei, la putin timp dupa ce au aprins fitilele incarcaturilor explozive. Si apoi, aproape in fiecare an, lacul face cite o victima.

Dovada stau zecile de cruci raspindite pe ambele maluri ale lacului. Este pedeapsa lui Dumnezeu, pentru ca a fost inecata o biserica , explica oamenii acest fenomen.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro