Sari direct la conținut

Carmen Paunescu, trimisa in judecata pentru ucidere din culpa

HotNews.ro

Ieri, procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj au trimis-o in judecata pe Carmen Natalia Paunescu, sotia senatorului Adrian Paunescu, pentru ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa. La data de 31 iulie, in jurul orei 11.

00, Carmen Paunescu a plecat din Bucuresti, spre Craiova, la volanul autoturismului Hyundai Terracan si era insotita de fiica sa Ana Maria, in varsta de 13 ani si jumatate, care statea in dreapta mamei ei, pe locul din fata. Dupa-masa, in jurul orei 14.

00, Carmen Paunescu a ajuns pe drumul dintre localitatile Pielesti si Craiova unde, dupa ce a trecut de pasarela de peste calea ferata, a incercat sa depaseasca cateva autoturisme care circulau in aceeasi directie. De mentionat ca drumul avea o vizibilitate buna si nu era in rampa sau panta.

In timpul acestei manevre, masina condusa de Carmen Paunescu s-a izbit frontal de autoturismul Dacia Nova, condus din sens opus de Marin Burlan. In urma impactului, au fost avariate cele doua autoturisme, iar soferul Daciei si sotia sa, Ileana, care ocupa locul din dreapta, au murit pe loc.

Gardianul – 2 octombrie 2004

Carmen Paunescu va plati viata victimelor cu 4 miliarde de lei

Sotia senatorului Adrian Paunescu (foto medalion) va aparea in fata instantei. Procurorii au trimis dosarul accidentului de la Pielesti magistratilor de la Judecatoria Craiova. Singura supravietuitoare a familiei Burlan, care se afla in masina facuta praf de jeep-ul lui Carmen Paunescu, ii cere soferitei despagubiri de 4 miliarde de lei.

La fix doua luni de la cumplitul accident provocat la Pielesti de sotia senatorului, aceasta a fost trimisa in judecata. Potrivit anchetatorilor, Carmen Paunescu, insotita de fiica ei, Ana Maria, se indrepta spre Craiova. Jeep-ul in care se aflau cele doua circula cu 90 de kilometri la ora atunci cand soferita a intrat in depasire.

Aceeasi viteza o avea si Dacia Nova condusa din sens opus de Marin Burlan. Cand a vazut ca masina de teren continua sa mearga pe contrasens, Burlan a tras dreapta de volan, incercand sa-i faca loc. Dar Carmen nu s-a apropiat de axul drumului, ci a intrat cu masina direct in Nova. Marin si sotia lui, Ileana, si-au pierdut viata pe loc. Fiica cea mare a acestora, Laura, a murit la scurt timp.

Silvia Burlan, mezina de 15 ani a familiei, a fost singura care a supravietuit. Medicii i-au salvat viata, iar fata ii cere acum lui Carmen Paunescu 4 miliarde de lei daune. Spitalul din Craiova, unde a fost ingrijita Silvia, solicita, la randu-i, peste 80 de milioane de lei. Sotia si fiica lui Adrian Paunescu au suferit si ele rani care au necesitat zeci de zile de ingrijiri medicale.

Carmen va fi judecata pentru ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa. Sotia senatorului nu va raspunde si pentru ranirea propriei fiice, pentru ca nu exista o plangere in acest sens.

Articol de: Madalina Patra

Libertatea – 2 octombrie 2004

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro