Cei mai bogati romani din lume

Jurnalul National va prezinta, intr-o editie speciala de colectie, povestile fascinante ale romanilor care au facut avere “afara“ si au ajuns celebri in tarile care i-au adoptat. Si ale singurilor romani care sunt inclusi pe listele revistei americane Forbes, alaturi de miliardarii in dolari ai lumii.

Bine ati venit la bord!

Jurnalul National va invita astazi intr-o calatorie de placere, in fascinanta lume a acelor romani care au reusit sa stranga averi frumoase “afara“.

MARINA CONSTANTINOIU

Puneti-va centurile de siguranta, drumul e lung, povestile sunt multe! Vor urma popasuri in Tara de Foc, Marea Britanie, Tunisia, Elvetia, Ungaria, Germania, Italia si Israel. Pornim in cautarea romanilor celebri, care au reusit acolo unde numai cei mai buni o fac. Facem azi o incursiune in lumea celor care stiu exact ce se ascunde in spatele primului milion de dolari agonisit.

Cum e sa-l obtii si cat de greu sa-l valorifici.

Amatorii de imbogatire peste noapte vor fi dezamagiti: marile averi se obtin prin munca. Istoriile personajelor pe care le-am ales pentru aceasta editie de colectie sunt sintetizate in aceste cuvinte.

Luati un carnetel de notite si o sticla cu apa rece: facem o escala pentru a-l descoperi pe romanul care a gasit aur la capatul lumii si a batut moneda cu numele sau: Julius Popper. Mergem mai departe, pe batranul continent, pe urmele averii Gojdu, ramase prin straini.

Pe Regent Street, la Londra, descoperim cladirea care i-a apartinut “domnului Papion“, politicianul caruia i s-a reprosat ca n-a mancat salam cu soia alaturi de “popor“: Ion Ratiu. Ne tragem apoi sufletul in tara banilor si a ciocolatei, Elvetia, la printul Dimitrie Sturdza.

Pentru a trece mai apoi granita in Germania, unde-l gasim, vesnic prins cu treburi, pe marele Ion Tiriac. Dupa o escala in Tunisia, la Hammamet, pe urmele lui George Sebastian, dam o fuga in Israel, in cautarea miliardarilor Ofer si a lui Bruno Landesberg, marele industrias al Israelului. In sfarsit, calatoria noastra se incheie, dupa o oprire la Roma, acasa, la Bucuresti.

Unde-l gasim, ocupat cu afaceri, pe Iosif Constantin Dragan, europeanul prin excelenta. Personajele povestilor noastre au un parcurs alambicat, care i-a purtat in toate colturile lumii. Nici unul insa nu a uitat de unde a plecat.

Julius Popper: explorator, aventurier, inginer roman priceput, inventator care a descoperit aurul de la capatul lumii si l-a transformat in monede marcate cu numele sau. Julius Popper: dictatorul de o cruzime infioratoare, care a ucis populatia bastinasa din Tara de Foc, care nu s-a inteles cu nici un guvernator. O singura persoana. Un roman a carui personalitate inca mai starneste polemici.

ANA-MARIA LUCA

Pe cand republica Argentina abia isi castigase pacea institutionala si se organizase politic si incerca sa-si organizeze o administratie pe tot teritoriul, chiar daca mare parte din el era inca neexplorat.

Atunci a aparut un inginer roman, venit de la celalalt capat al lumii, care a reusit sa organizeze o specie de Stat, care a organizat o administratie, un grup de exploratori, o companie de exploatare a aurului, o politie care sa o apere si a pus in circulatie o moneda si chiar timbre postale.

Totul in numele reginei Romaniei, Elisabeta I, alias Carmen Sylva, care nu stia nimic despre ce se intampla in Argentina.

UN CALATOR EDUCAT LA PARIS. Popper s-a nascut la Bucuresti, in 1857, la 15 decembrie, fiu al lui Neftali Popper. Tatal era directorul primei scoli israelite din Bucuresti, unde limba de predare nu era numai ebraica, ci si idis, romana si germana. Mai era directorului unei reviste bilingve, romano-idis, numita Timpul. Julius invata romana, idis, franceza si germana.

La 17 ani, varsta studentiei la vremea aceea, pleaca in Franta pentru a studia ingineria la Paris, la Scoala Nationala de Poduri si Sosele. Dupa terminarea facultatii calatoreste la Constantinopol, apoi merge in Egipt sa lucreze la intretinerea Canalului Suez. Calatoriile sale continua cu India, China, Japonia, de unde corespondeaza cu Academia Romana.

Urmeaza apoi Siberia, Alaska, Statele Unite ale Americii, Canada. Lucreaza in New Orleans la sistemul de canalizare, apoi pleaca in Cuba, unde se implica intr-un proiect de reorganizare a orasului si Portului Havana. Urmeaza Mexicul, unde devine ziarist si cartograf, apoi pleaca in Brazilia. Avea 28 de ani cand gandul ca ar putea descoperi aurul din Tara de Foc il poarta la Buenos Aires.

HIMERA AURULUI. Popper a ajuns in capitala Argentinei in 1885. Orasul vuia de vestea cornului abundentei aurului din Cabo Virgenes. Toata lumea se gandea la ocazia de a fi primul explorator si descoperitor al metalului pretios. Toata agitatia din Buenos Aires a fost numita “himera aurului“. Chiar si cei mai puternici oameni de afaceri faceau planuri de cucerire.

Se constituiau companii miniere, se cumparau si se vindeau actiuni. Ceea ce lipsea era un om care se pricepea la minerit. In Argentina nu era nici unul. Tocmai atunci a aparut un om care spunea ca stia totul despre continutul subsolului, despre straturi, despre aluviuni. Omul acela a fost Julius Popper. Una dintre cele mai mari companii care se formasera l-a trimis in Patagonia.

Popper a gasit acolo, asa cum scria in memoriile sale, un amalgam de oameni de conditii sociale diferite, rase diferite, care se luptau pentru fiecare particica de pamant, fara nici un fel de reguli. Nu putea sa intreprinda nimic in regiunea deja explorata.

Asa ca s-a gandit ca insula din sud ar trebui sa aiba aceeasi componenta geologica ca si restul teritoriului, deci si acolo trebuia sa fie aur. S-a intors la Buenos Aires ca sa organizeze o adevarata expeditie in Tara de Foc. Argentinienii nu o explorasera si nici chilienii, tocmai pentru a nu se ridica probleme intre cele doua state.

In 1874, Chile incercase o expeditie timida in nord-estul insulei. In 1881, guvernul argentinian s-a hotarat sa faca turul de proprietar al insulei, dupa ce ea a fost impartita de o linie ce mergea de la Capul Sfantului Duh pana la canalul Beagle. Expeditia lui Popper a fost cea care a ridicat valul de mister de pe teritoriul insulei.

Pe 7 septembrie 1886 au plecat din Portul Montevideo: Julius Popper, explorator, inginer-sef, mineralogist si fotograf, Julio Carlsson, inginer minier si metalurgist si alti 26 de oameni, ajutoare si muncitori.

DESCOPERIREA. Expeditia a descoperit aurul in Golful San Sebastian, dar intr-o forma care i-a mirat pe membri. Aurul era amestecat cu pietre, spalate de valuri enorme care veneau dispre sud. Doar acolo, pe mal, se dezveleau vederii pepitele de aur. Popper a explorat cu atentie teritoriul si a facut un proiect de exploatare. La intoarcere a cucerit Buenos Airesul.

Societatea geografica argentiniana i-a cerut sa prezinte descoperirile intr-o conferinta. Compania Spalatorilor Aurului din Sud, una dintre cele mai puternice, a inceput sa organizeze o expeditie de exploatare si a trimis echipament in Tara de Foc. A fost un esec. Directorul expeditiei a fost inlocuit cu Popper.

El a construit pe El Paramo (Platoul Inalt) o inventie care va face inconjurul lumii: un dispozitiv pentru recoltarea aurului din apa marii, care a fost brevetat in mai multe tari din America de Sud si din Africa de Sud. Rezultatele au aparut repede: jumatate de kilogram de aur pe zi.

UN OM CRUD. Toata lumea a aflat de succesul lui Popper. Regiunea s-a umplut si de alti aventurieri dornici de castig rapid, care s-au apucat sa caute aur chiar pe terenul pe care Popper il primise in arenda de la guvernul argentinian. Mai mult, angajatii au inceput si ei sa lucreze pe cont propriu si sa fure aurul spalat pe “Platoul Inalt“.

Scandalul din Tara de Foc l-a dus pe Popper la Buenos Aires. Guvernul i-a promis sprijin si ocrotire. In 1888 a aparut un decret prin care se crea un comisariat de jandarmi in Golful San Sebastian, condus de Maxim Popper, fratele lui Julius. La intoarecerea la El Paramo a gasit insa totul pustiu. Angajatii fugisera cu totii cu 24 de kilograme de aur.

Popper i-a prins cu ajutorul autoritatilor chiliene si si-a restabilit autoritatea. Exploatarea s-a extins, iar Popper s-a dedicat expeditiilor de explorare. La intoarcere a gasit la marginea Golfului San Sebastian un grup de 70 de oameni inarmati, pregatiti sa atace. Si-a format o gherila de sapte oameni si i-a decimat pe aproape toti. Ii ataca noaptea.

Supravietuitorii au plecat in Punta Arenas.

Vestea cruzimii lui s-a raspandit repede.

Autoritatile chiliene l-au acuzat ca a atacat pe teritoriu chilian. In august 1888, in Punta Arenas, o multime de oameni cerea capul lui Popper. Cativa cautatori de aur au murit atunci, povesteste Popper in memoriile sale. Ceea ce i-a infuriat si mai tare pe ceilalti. Tot conflictul s-a terminat cu o batalie, cea de la Campul Beta. Popper a invins.

Batalia a fost descrisa ca fiind una extrem de sangeroasa.

DICTATORUL. Popper a extins exploatarea, a imbunatatit instalatiile. Acum a inceput sa i se duca vestea de dictator. El a batut moneda cu numele sau si a facut stampile cu initialele sale. Prima moneda batuta avea pe avers inscriptionat “Tierra del Fuego“ – Popper 1889. Pe revers scria “El Paramo“ – 1 gram.

Popper a mai organizat un comisariat de jandarmi, avea o flota care asigura transportul si aprovizionarea. Mai era si proprietarul tuturor fermelor si oamenilor din partea locuibila din Tara de Foc. Si mai avea organizate monetaria si posta. Toate acestea i-au adus dusmania administratiei publice. Guvernatorul Tarii de Foc, Felix M.

Paz, nu l-a vazut cu ochi buni pe Popper inca de cand isi preluase postul. Administratia, cu sediul in Ushuaia, nu avea nici o autoritate asupra tinutului din nord, unde era stapan Popper. In ziarul El Diario din Buenos Aires, Popper publica pamflete la adresa guvernatorului, care l-a dat in judecata.

Asa explica biografii lui Julius Popper faima lui de dictator: era invidia autoritatilor si a cautatorilor de aur. Era cel care se credea “stapanul Tarii de Foc“, cel care masacra indienii care se revoltau impotriva “conchistadorului“, cel care ucidea pe toti cei care incercau sa-si faca un rost pe insula.

Cu toate acestea, ziarele din Buenos Aires scriau doar lucruri bune despre cel care crease o administratie si care explorase pentru prima data in intregime un tinut necunoscut.

MOARTEA. In 1893, pe 8 mai, guvernul argentinian a numit un alt guvernator in Tara de Foc: colonelul Pedro Godoy. Popper n-a apucat sa-l intalneasca nici pe Godoy, nici sa mai inspecteze exploatarea de aur din Tara de Foc.

Cand in dimineata de 6 iunie 1893, inginerul Berfort, asociat si prieten al lui Popper, a venit sa-l viziteze asa cum obisnuia, a aflat ca acesta nu iesise inca din camera ca sa-si ia ziarul. Era 11 dimineata, destul de tarziu. Berfort a intrat in dormitorul lui Popper si a gasit corpul zacand pe podea, intre pat si noptiera.

S-a presupus ca moartea il surprinsese in momentul in care se aseza in pat. Dupa autopsie, medicii au presupus ca ar fi avut un atac de cord. Nimeni insa nu a stiut cu certitudine ce i s-a intamplat. Toata lumea buna din Argentina l-a regretat. Ziarele au publicat necroloage lungi. A fost inmormantat in capela familiei Ayerza.

CV

A fost inginer si explorator. S-a nascut la Bucuresti intr-o familie de evrei romani. Tatal sau era directorul primului liceu evreiesc din Capitala Romaniei. Si-a facut studiile la Paris, la Inalta Scoala de Poduri si Sosele. A lucrat la intretinerea Canalului Suez, a calatorit in China si India, apoi in Alaska, Canada, Statele Unite ale Americii si Mexic.

In Brazilia a auzit despre febra aurului din Argentina si a plecat la Buenos Aires, unde a reusit sa organizeze prima expeditie amanuntita in Tara de Foc.

In 1888 a inventat colectorul de aur – pentru colectarea aurului din apa de mare, care a fost patentat in multe tari din America si Africa de Sud – sub egida guvernului argentinian a plecat in expeditie la Tierra del Fuego pentru prospectari aurifere.

A folosit oportunitatea si pentru unele cercetari geografice si a atribuit nume romanesti descoperirilor sale, Raul Rosetti, Raul Ureche, Sinaia Punta, Monte Rosetti, Monte Lahovary, Monte Manu. A avut si mai are in regiune un renume de macelar de indieni bastinasi, pentru ca, spun biografii, nu era privit cu ochi buni de guvernatorul regiunii si nici de cautatorii de aur.

0,5 kilograme de aur pe zi

Atat a reusit romanul Julius Popper sa produca cu ajutorul unui dispozitiv inventat de el. Pamantul de unde aduna aurul a fost ravnit de multi alti exploratori, pe care Popper a stiut sa-i tina la distanta.

UN JURNALIST CAUSTIC

Julius Popper era un jurnalist acid si foarte cunoscut la Buenos Aires. Biografii sai au gasit dovada acestui lucru in ziarele vremii. Ei au realizat o colectie impresionata de pamflete scrise de Popper, de scrisori pe care le trimitea chiar din Tara de Foc, de reportaje si proiecte.

Sunt aproape douazeci de scrisori publicate in care Popper comenteaza cu vigoare informatiile pe care le publicau alti exploratori, critica deschis modul in care conduceau guvernatorii si subalternii lor, comenteaza exploatarea aurului si metodele folosite si multe alte probleme legate de Tara de Foc. Randurile scrise de el au starnit reactii violente in randul politicienilor.

A intrat intr-o disputa cu guvernatorul Felix Paz, care l-a dat in judecata pentru calomnie. A mai avut o disputa cu un anume Valentini, directorul ziarului “Patria Italiana“, care il provoaca in comentariile din ziar. Popper ii trimite o scrisoare, prin doi dintre prietenii sai, prin care il provoaca pe Valentini la duel. Valentini nu accepta.

TIERRA DEL FUEGO

Tierra del Fuego, in limba spaniola, este un arhipelag cu suprafata de 73,75 kilometri patrati, aflat in sudul Americii de Sud, separat de continent de catre Stramtoarea Magellan. E alcatuit dintr-o insula mare, care e adesea denumita singura Tara de Foc, alte cinci insule de marime medie si alte numeroase insule mici, insulite si stanci separate de multe canale.

Anzii, extinsi in partea de vest a podisului Patagonia din America de Sud, continua in partea de Est a insulei. Coastele insulei mari sunt cetoase, vanturile sunt puternice si ploua foarte des, in timp ce in interiorul insulei si, mai ales, in munti este foarte frig.

Tara de Foc e divizata in doua parti, cea de est apartinand Argentinei, iar cea de vest Republicii Chile, ca parte a provinciei Magallanes. Economia este bazata pe exploatarea petrolului si pe turism. Arhipelagul a fost descoperit in 1520 de catre Magellan si nu a fost foarte bine cunoscut pana la inceputul secolului al XIX-lea.

”EL POPPER”

Julius Popper a batut moneda cu numele sau si a facut stampile cu initialele sale. De asemenea a emis timbre cu numele sau alaturat numelui Tarii de Foc. Popper a fost singurul om care a batut moneda proprie in Argentina.

Prima moneda batuta avea pe avers inscriptionat “Tierra del Fuego“ – Popper 1889. Pe revers scria “El Paramo“ – 1 gram. Mai avea si monede de 5 grame de aur. Le producea chiar in El Paramo unde isi facuse monetarie.

A reusit sa produca doua kilograme de monede de aur. Unii pun emisiunea pe seama narcisismului, altii pe lipsa de comunicare cu continentul.

CINEMA

“Povestea regizorului Littin este pana la un anumit punct corecta. Excesiv de sadica, pentru a da viata personajelor, impanata cu divagari inutile, repetitiva si jucata fara convingere, “Tara de foc” are o caracteristica curioasa: pare un film de demult, uitat timp de 30 de ani pe platoul de montaj“ – Roberto Nepoti La Repubblica, 20 mai 2000

Un film despre romanul Popper

VALI BLANARU

La finele secolului XIX, in fata catedralei din Santiago del Chile, un batran isi infrunta destinul pentru ultima data. Este vorba de Julius Popper, inginerul roman care in anul 1860 a luat in stapanire o insula in numele reginei Romaniei, Elisabeta I, alias Carmen Sylva. Asa incepe actiunea filmului “Tara de Foc“, realizat in anul 2000 de regizorul chilian Miguel Littin.

La baza scenariului filmului sta romanul lui Francisco Coloane, care descrie experientele prin care trece un grup de aventurieri in cautarea comorilor din Tara de Foc. Ei descopera legendele, fascinatia si miturile pe care acest taram le pastreaza si in ziua de astazi.

O VIATA DE CUCERITOR. Popper, interpretat de actorul Jorge Perugorria, imbatranit si ruinat, isi aduce aminte cum timp de 40 de ani viata l-a purtat pe aripile gloriei si apoi l-a aruncat in mizerie. Memoriile barbatului sunt presarate de personaje picante. Amanta lui Popper este Armeni, rol in care Ornella Muti demonstreaza ca poate fi si matroana bordelului din Patagonia.

Prostituata este un personaj savuros care isi presara replicile cu citate din Dante. Alte personaje colorate sunt Spiro (Claudio Santamaria) – un aventurier italian pentru care isi construise o lume in care binele si raul aveau corespondente in versurile din Divina Comedie a lui Dante si Schaffer, un neamt care se transforma din prieten fidel in tradatorul lui Popper.

POVESTE SANGEROASA. Exploratorul roman ajunge in Tara de Foc cu intentia de a extrage aur cu ajutorul Masinii de cules aur, un sistem al carui inventator este. Pus in situatia de a face fata intereselor concesionarilor de ternuri, Popper se transforma intr-un fel de exterminator al indienilor.

Popper este un barbat capabil sa stapaneasca un teritoriu fara lege si fara Dumnezeu care sfarseste doborat de pasiunea sa si a celor care il insotesc in aceasta calatorie. Din tanarul manat de dorinta de a strange comorile Patagoniei, exploratorul se transforma intr-un tiran megaloman care este convins ca este copia lui Dumnezeu.

TEROARE. Popper aduna o armata de aventurieri, ii inarmeaza si ii transforma in soldati. Regimul terorii este instituit cu arma printre bastinasii fara nici o aparare. Indienii sunt capturati si transformati in sclavi. Pentru a-i deosebi de ceilalti sclavi, Popper ii marcheaza cu belciuge in urechi si in testicule.

Atacat de rebelii indieni si de ceilalti concesionari de terenuri, afacerile romanului sunt afectate iar in cele din urma mina de aur da faliment. Popper este alungat din Tara de Foc, iar in urma sa ramane imaginea unui tiran.

Exterminatorul de indieni?

Julius Popper a fost un om controversat si mai starneste inca dezbateri in ceea ce priveste cruzimea de care a fost acuzat de contemporanii sai. Biografii nu au reusit sa-i puna o eticheta.

“E foarte dificil sa-l judeci pe Popper. Faptele lui sunt asa de contradictorii, la fel ca si manifestarile sale, mai ales in ceea ce priveste activitatea sa legata de indienii “onas”, locuitorii partii septentrionale a insulei mari a arhipelagului Tarii de Foc“, scrie Armando Braun Mendez, unul din biografii lui Popper.

Lucrarile lui Mendez despre Popper si aventura lui in Tara de Foc se gasesc la Muzeul Capatului Lumii de la Ushuaia.

“Daca n-am sti ca in timpul primei expeditii in interiorul insulei a intrat in conflict cu indienii onas si n-ar exista o fotografie care dovedeste acest lucru, am inclina sa credem, cu respect si aprobare umana, tot ceea ce s-ar putea spune in apararea lui“, scrie Mendez.

Cu toate acestea, toti cei care au citit jurnalele lui Popper si tot ceea ce a publicat el in ziarele vremii din Buenos Aires cred ca fotografia a fost trucata pentru ca majoritatea cautatorilor de aur de pe insula nu-l vedeau cu ochi buni pe explorator.

“Citim in jurnalele lui cum a protestat fata de crimele pe care le-au comis alti conchistadori precum francezii Willems si Rousson; mai mult de atat, il vedem cum se duce la guvern si cere protectie pentru aborigeni, cum vrea sa-i invete carte si chiar sa-i converteasca la catolicism; si-l mai vedem cu merge la guvern si cere concesionarea unui teren in cea mai buna parte a insulei, cu

conditia sa aiba grija si sa protejeze civilizatia indienilor“. Adevarul, mai spune biograful, este ca toate eforturile lui Popper de a proteja indienii se termina o data cu semnarea contractului de concesionare. Dupa aceea nu a mai intreprins nimic sa-i protejeze.

DUSMANI MULTI. Guvernatorul care ii era potrivnic, Felix Paz, a fost inlocuit cu un sef al armatei, Mario Cornero. Popper nu se intelegea deloc cu guvernatorii. Chiar din momentul cand este numit noul guvernator, “minerul“ este la cutite cu el.

Popper critica guvernarea si faptele functionarului, iar acesta reclama abuzurile concesionarului care voia sa detina controlul in Tara de Foc. Inca o data se ridica problema permiselor de explorare, pe care cautatorii de aur le cer din Punta Arenas chiar pe terenul lui Popper. Popper se opune.

Cornero considera inacceptabila emisiunea de timbre postale cu numele exploratorului roman, care nu tinea cont de Constitutia Argentinei. Totul culmineaza cu cererea lui Popper catre Consiliul National, prin care cere mai mult pamant in Tara de Foc pentru a-i stramuta pe indieni si a aduce in loc familii de provenienta europeana. Cornero recomanda refuzul unei asemenea cereri.

Reputatia lui Popper in Tara de Foc era a unui om care nu statea prea mult pe ganduri si ucidea cu sange rece.

O FOTOGRAFIE INCRIMINATOARE. Este celebra fotografia in care Julius Popper, in fruntea “vanatorilor sai“, se afla in plina actiune a masacrului de indieni onas. Pe jos, in primul plan, este un corp inert al unui indian onas. Multi alti exploratori inaintea lui Popper si dupa Popper au decimat indienii.

Romanul a fost asemanat cu Mac Lenan, care a decimat aborigeni in Maoris si Tasmania, in Noua Zeelanda. Cel mai sangeros, inainte de Popper, a fost Sam Ishlop, care se intrecea in a omori femei insarcinate, pentru a crea o lira sterlina pentru fiecare pereche de urechi, a mamei si a fetusului.

Crimele au fost acuzate de Charles Darwin, care a sustinut ca locuitorii Tarii de Foc sunt cele mai apropiate rude ale europenilor. Companiile engleze care primeau teren pe insula de la guvernele chilian si argentinian, pentru a creste oi, ii foloseau pe indieni ca ciobani.

MUZEUL EXPLORATORULUI ROMAN

Julius Popper si-a castigat nu doar un loc in cartile de istorie, in inimile amatorilor de povesti cu exploratori si in filmografia lumii, ci si intr-un muzeu din Ushuaia. Construit in 1979, Muzeul Capatului de Lume a fost infiintat pentru a redescoperi si a prezenta lumii istoria si civilizatia locala, colorata de personaje si evenimente dintre cele mai pitoresti.

Prin urmare, Popper nu putea lipsi din acest muzeu care spune povestea trecutului Insulei de Foc. Obiecte care i-au apartinut, printre care fotografii, monede, un interior de camera in care ar fi locuit o vreme, precum si o uniforma sunt expuse aici, alaturi de detalii despre povestea vietii omului care a pus aurul la loc de cinste intr-o tara unde nu multi se aventurasera inaintea lui.

Muzeul mai include si o biblioteca in care vizitatorii si toti cei interesati pot gasi biografiile lui Julius Popper, variante ale unor povesti si legende locale despre romanul din Tara de Foc, istorii ale regiunii argentiniene.

“Prezenta inginerului roman Julius Popper este unul dintre cele mai interesante momente din istoria Tarii de Foc“, li se explica vizitatorilor. In prezentarea facuta de muzeu, Popper apare drept un calator aventurier desprins din cartile lui Jules Verne, care a construit si exploatat mine de aur si care a capatat o asemenea influenta incat si-a putut permite sa bata moneda si timbre.

Pe langa Popper, in muzeu figureaza ducesa britanica de Albany, al carei vas a naufragiat in 1893 langa coasta celei mai mari insule ce alcatuieste Tara de Foc. Muzeul pastreaza o sculptura infatisand-o pe ducesa, piesa fiind salvata din naufragiu.

Vizitatorii pot afla detalii si despre inchisoarea din Ushuaia, destinata recidivistilor si creata pentru a “popula“ cumva sudul tarii, intr-un sistem asemanator cu cel al coloniilor. Avand drept epicentru penitenciarul, s-a dezvoltat astfel un satuc, devenit, mai tarziu, actuala localitate Ushuaia, fondata in 1884.

Penitenciarul a functionat aproximativ jumatate de secol, “gazduind“ opozanti ai Guvernului sau fosti disidenti. Uniformele purtate de gardieni si de prizonieri dau culoare muzeului. (Irina Cristea)

DENUMIRI ROMANESTI LA CAPATUL LUMII

Pentru turistul care merge in Tara de Foc, denumirile sunt ciudate. Majoritatea le atribuie indienilor, dar, de fapt, mai toate denumirile geografice din Tara de Foc sunt romanesti.

Si aceasta se intampla pentru ca, in Tara de Foc, inginerul roman Julius Popper si-a testat, la sfarsitul secolului trecut, calitatile de conchistador. A dat reliefului sud-american numele pe care le respecta mai mult.

Daca Julius Popper si-a demonstrat de timpuriu aplecarea catre tehnica, chiar de cand era elev la Bucuresti, mai tarziu, aptitudinile sale s-au largit, nu din alta pricina decat aceea a firii sale aventuroase.

In plina perioada a nebuniei sfarsitului de veac XIX, febra ce a cuprins pe rand California, Alaska, Argentina, Africa de Sud, ca sa se stinga in Australia, Julius Popper inventeaza in 1888, la doar 31 de ani, colectorul de aur din apa de mare. Dar ce a facut Popper in Tara de Foc nu inseamna numai aur.

Dupa ce calatoreste prin Asia si strabate Americile din Alaska pana in Patagonia, se apuca de prospectare si de explorari geografice, chiar sub egida guvernului argentinian. Impreuna cu alti pasionati de geografie si nu numai lasa adesea exploatarea de aur in grija fratelui sau, Maxim, si pleaca sa descopere locuri noi pe insula.

Asa a facut cu Maria Lopez, cand a plecat de pe insula mare, a descoperit stanca Le Maire si a vizitat insulele Picton si Nueva.

Si tot asa au aparut pe harta raul Ureche sau Sinaia Punta (Varful Sinaia), dar si muntii Lahovary, Manu sau Rosetti, scriitorul pasoptist vazandu-se imortalizat in plus si printr-un Rio Rosetti. Regina in numele careia a declarat ca a “cucerit“ Tara de Foc a fost si ea imortalizata pe insula prin Muntii Carmen Sylva, numele de scriitoare al Reginei Elisabeta I a Romaniei.

Romania, mostenitoarea averii lui Emanuil Gojdu

Marele mecena Emanuil Gojdu a lasat, in 1870, intreaga sa avere studentilor romani, bursieri la Universitatile din Imperiul Austro-Ungar. Neavand copii, imensa avere (evaluata in prezent de specialisti la cateva zeci de milioane de dolari) a fost lasata cu limba de moarte “natiunii romane din Transilvania si Ungaria“.

OANA STANCU, CAMELIA IONESCU

Emanuil Gojdu s-a nascut in 1802 la Oradea, intr-o familie de aromani, ca fiu al negustorului Atanasiu Popovici Gojdu si al Anei, nascuta Poyanar. Tatal, dupa cum reiese si din testamentul sau intocmit la 25 iulie 1821, era un negustor cu o situatie buna, din care a putut sa-i creasca si sa-i scolarizeze pe toti cei sase fii ai sai.

Viata sa si istoria fundatiei pe care el a lasat-o mostenire romanilor sunt descrise in cartea “Fundatia Gojdu 1971-2001“, de catre Cornel Sigmirean si Aurel Pavel.

Emanuil Gojdu a urmat scoala la Oradea: cea primara la Scoala ortodoxa romana, liceul la Gimnaziul Superior Premontori. Apoi, intre 1820-1821, Academia de Drept din Oradea, urmata de inca un an la Academia de Drept din Bratislava si inca un an la Pesta.

Aici obtine diploma de avocat si intra ca stagiar in biroul avocatului maghiar de origine sarba Mihai Vitkovi”, un poet care il si introduce in cercurile literare de la Pesta. La indemnul scriitorilor maghiari, Gojdu publica si el in 1826 poezii in limba maghiara in paginile unor reviste ale vremii.

In paralel face cunostinta insa si cu intelectualii romani din Pesta si prin ei cu aspiratiile culturale ale romanilor din monarhie. Locul de intalnire a intelectualilor si studentilor romani era casa lui Atanasiu Grabovschi, unde se infiripa un salon cultural frecventat de Eftimie Murgu, Damaschin Bojinca, Andrei Micioni, Petru Maler, Stefan Neagoe, Constantin Lecca, Zaharia Carcalechi s.a.

Pe 30 iunie 1832, familia Gabrovschi il va si nasi pe Gojdu la cununia sa cu Anastasia, fiica de negustor si ea, care mai fusese casatorita. Tot cu un negustor. Sotii Gojdu vor avea o singura fetita, Maria Cornelia, care va trai doar un an.

EMINENT. La vremea aceea, desi foarte tanar, Gojdu se afirma deja ca unul dintre cei mai buni avocati din Pesta. Dupa incheierea stagiului isi deschisese propriul birou de avocat si notar cambial. Devine o autoritate juridica respectata si cautata in Ungaria. Rechizitoriile, ca si pledoariile sale, erau publicate si propuse ca model studentilor in drept de la Pesta si Bratislava.

In 1866, Iosiv Vulcan nota in revista Familia: “Gojdu era cunoscutu de toti ca o auctoritate avocationala si mai alesu in causele criminale deveni operatoriulu celu mai vestitu…, incat profesorii de la universitate de multe ori lu-aminteau ca pre modelu, er pledariule sale se publicau nu numai in foile din Imperiul habsburgic, ci si in cele esterne“.

Gojdu a fost si primul jurist care a inlocuit limba latina cu cea maghiara in intentarea actiunilor judecatoresti din Pesta si Buda, asigurandu-si prin asta un loc aparte aparte in istoria justitiei din Ungaria.

BOGAT. Stralucit avocat si bun administrator al veniturilor sale, devine treptat si un mare proprietar. Detinea, printre altele, doua mori cu aburi si era presedintele proprietarilor de mori din Ungaria. La 21 iulie 1832 a cumparat cu 30.000 de florini, valuta vieneza, casa lui Wilhelm Sebastian din Pesta, situata in Strada Regala, numita pe atunci Königsgasse.

Dupa achizitionarea casei si achitarea unei sume de 50 de florini, depune juramantul ca cetatean al capitalei Ungariei. Mai tarziu cumpara livezi, cu o intindere de 36.015 stanjeni patrati, cu suma de 2.910 florini, de la baronul Ludovic Podmaniczki, o mosie numita Rákosi Tanya (Mosi de la Rákos).

In 1854 obtine permisiunea de a parcela locul de casa din Strada Kiraly, unde construieste mai multe magazine. Astfel, in timp, averea sa devine una dintre cele mai importante ale momentului.

PATRIOT. Familia si mediul cultural si religios in care a trait i-au conturat inca din tinerete atasamentul fata de interesele natiunii sale. Imbratisand treptat cariera politica, Emanuil Gojdu a fost semnatar al Programului Politic de la Pesta al Revolutiei din 1848, in care se stipula necesitatea folosirii neingradite a limbii romane in scoli.

Pe parcursul intregii sale cariere politice a fost un sustinator fervent al drepturilor comunitatii romane din Transilvania si Ungaria si al crearii unei relatii speciale romano-maghiare. In mediile politice ungare era foarte apreciat pentru competenta sa, spiritul sau deschis si aptitudinile sale catre interculturalitate, desi era cunoscut ca un promotor consecvent al intereselor romanesti.

In acest sens, este relevant faptul ca, in perioada in care a detinut functia de Comite Suprem de Lugoj – reprezentant al administratiei centrale ungare – a alocat fonduri importante pentru construirea unui liceu romanesc.

De asemenea, in calitate de deputat de Tinca – Bihor a sustinut in Parlamentul de la Budapesta recunoasterea drepturilor comunitatii romanesti, in special cu privire la invatamantul in limba materna.

MOSTENIRE PIERDUTA. In testamentul sau, redactat in anul 1869, Emanuil Gojdu a “lasat mostenire averea sa natiunii romane din Transilvania si Ungaria“, urmand a fi administrata in cadrul unei fundatii. Fundatia a functionat efectiv intre 1870 si 1917, acordand burse de studiu pentru tinerii romani.

Toate ajutoarele banesti si bursele Gojdu au vizat specializarea in importante domenii stiintifice: drept (42,39%), medicina (27,30%), studii tehnice (18,30%), litere si filozofie (8,16%), comert (1,65%), scolind astfel o mare parte din intelectualitatea romaneasca.

Bursierii Gojdu beneficiau de studii in prestigioase universitati europene: Berlin, Graz, Heidelberg, Innsbruck, München, Budapesta, Lausanne, Lemberg, Paris, Tubingen, Schemnitz, Cernauti, Cluj. Mari personalitati romane au beneficiat de burse acordate din banii Fundatiei si unii chiar de cazare in imobilele Fundatiei pe parcursul studiilor.

Printre acestia pot fi mentionati Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Traian Vuia, Victor Babes. Veniturile Fundatiei au sporit considerabil gratie abilitatii cu care patrimoniul sau a fost gestionat, Fundatia devenind, in preajma primului razboi mondial, cea mai importanta fundatie privata din Imperiul Austro-Ungar.

Numai partea imobiliara a activelor Fundatiei este reprezentata de un complex de opt corpuri de cladire, situate in centrul Budapestei (intre strazile Dob, Kiraly si Hallo), evaluate in prezent la peste 12 milioane USD.

REPATRIERE. Dupa 1918, sediul Fundatiei s-a mutat la Sibiu, insa majoritatea bunurilor acesteia au ramas pe teritoriul Ungariei.

In ciuda faptului ca articolul 247 din Tratatul de Pace de la Trianon prevedea obligatia statului ungar de a “restitui bunurile fundatiilor proprietarilor acestora“ si in pofida angajamentelor Ungariei de a reglementa situatia Fundatiei Gojdu, asumate prin Acordul provizoriu romano-ungar din 1924, Acordul romano-ungar semnat la Paris la 28 aprilie 1930 si Acordul privind reglementarea

definitiva a afacerilor Fundatiei Gojdu, semnat la 27 octombrie 1937 – prin care statul ungar se obliga sa remita bunurile Fundatiei Gojdu in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a Acordului – bunurile Fundatiei (reinfiintata in 1996 la Sibiu) nu au fost restituite nici pana in prezent.

CV

Emanuil Gojdu (1802-1870) a fost unul dintre cei mai proeminenti avocati din Budapesta, prelegerile sale fiind studiate de studenti in facultate. In 1848, Gojdu a fost semnatarul Programului politic prin care se cerea ca limba romana sa fie folosita neingradit in scoli.

A imbratisat cariera politica, fiind Comite suprem de Lugoj, membru in Casa Magnatilor (forul legislativ suprem al Ungariei) si deputat de Tinca (Bihor), a aparat drepturile romanilor in Imperiul Habsburgic.

Detinator al unei mari averi, Emanuil Gojdu, neavand urmasi directi, a lasat totul mostenire natiunii romane.

ROMAN

“Ca fiu credincios al Bisericii mele laud Dumnezeirea, caci m-a creat Roman; iubirea ce o am fata de natiunea mea, neincetat ma face sa starui in fapta pentru ca si dupa moarte sa pot erumpe de sub gliile mormantului spre a putea fi pururea in sanul natiunii mele“ – Emanuil Gojdu, in 1862, la implinirea varstei de 60 de ani

12 milioane de dolari

Atat valoreaza imobilele din patrimoniul Fundatiei Gojdu, aflate in centrul Budapestei. Restul bunurilor nu a fost evaluat, deoarece inca nu a fost constituita comisia mixta romano-ungara de expertiza a patrimoniului fundatiei, dar specialistii considera ca valoarea totala depaseste cateva zeci de milioane USD.

AVEREA FUNDATIEI GOJDU

De la infiintare, averea Fundatiei Gojdu a crescut an de an. Prin investitii succesive, administratorii fondurilor au ridicat fundatia pana la stadiul de a fi recunoscuta, inainte de primul razboi mondial, drept cea mai importanta fundatie privata din Imperiul habsburgic. In 1870, vistieria fundatiei continea 200.000 florini, in 1877 – 1.099.690 florini, in 1890 – 1.197.

981 florini, in 1897 – 1.702.981 florini, in 1899 – 1.846.717 florini, in 1907 – 7.340.317 coroane (1 florin = 2 coroane), 1910 – 6.927.600 coroane, iar pana in 1918 valoarea patrimoniului Fundatiei Gojdu depasise deja suma de 10 milioane coroane.

AJUTOARE. Din averea sa, fundatia a oferit in 1918 statului de drept (Ungaria) 410.000 coroane, drept contributie de razboi, 10.000 de coroane orfelinatului din Sibiu si inca pe atat pentru Crucea Rosie.

BURSE

Asa cum a dorit fondatorul ei, fundatia a acordat tinerilor romani burse si ajutoare pentru studii. In perioada 1871 – 1900, din documentele fundatiei rezulta ca s-au acordat 1.492 de burse si 358 de ajutoare. Dintre acestea, 415 s-au acordat pentru studii superioare. Apoi, intre 1901 – 1919, fundatia a acordat 2.134 de burse si 595 de ajutoare, 446 de tineri fiind trimisi la facultati.

Astfel, Fundatia Gojdu a format peste 1.000 dintre intelectualii romani din perioada 1871 – 1918. Dar in 1920 Fundatia Gojdu a sistat acordarea de burse ca urmare a blocarii fondurilor sale de la Budapesta.

Testamentul marelui Mecena

La 4 noiembrie 1869, Emanuil Gojdu isi semneaza testamentul, prin care hotaraste ca averea sa sa fie administrata de o fundatie care-i va purta numele si, din veniturile acesteia, sa se acorde burse pentru studii. La doar cateva luni se stinge din viata (3 februarie 1870), fiind inmormantat in sectorul ortodox al Cimitirului Kerepesi.

Fundatia a primit prin testament trei case in Budapesta, in valoare de 156.000 de florini, 78.000 de florini si 54.000 de florini. Pe langa investitiile imobiliare se adaugau 100 de actiuni ale Casei de Pastrare “Pesti Elso hazai Takarekpentzar“ de cate 1.000 de florini, adica o valoare totala de 100.

000 florini, plus alte 20 de actiuni ale “Cocordia gozmalom“, a 500 de florini fiecare, insumand o valoare totala de 10.000 florini. In total, activele Fundatiei Gojdu se ridicau la 399.000 de florini.

Dar fundatia avea si datorii, pe care Emanuil Gojdu le-a trecut in testament. 172.000 de florini erau datorati Arhidiecezei grecesti ortodoxe romane, 33.

184 de florini si 66 de creitari fusesera imprumutati de la Banca Comerciala din Budapesta, iar pentru vaduva sa, Melania (a doua sotie), pe durata vietii, Emanuil Gojdu lasase prin testament trei sferturi din dividendele actiunilor sale, ceea ce se ridica la 83.150 de florini. Astfel, pasivele se ridicau la suma de 220.934 de florini si 66 de creitari.

“Prin urmare, retragand pasivele din active, ramane o avere curata de 178.065 de florini si 34 de creitari“, arata Gojdu in testament.

NEGOCIERI

Ministerul de Externe roman a inceput o serie de negocieri cu partea ungara, pentru a reglementa statutul Fundatiei si al averii ei. Pana in prezent, situatia a ramas neclara. Dupa 1990, retrocedarea bunurilor Fundatiei Godju a fost inclusa pe agenda politica bilaterala, pozitiile celor doua parti fiind in mod sensibil diferite in ceea ce priveste solutionarea acestei probleme.

In momentul de fata, imobilele Fundatiei Gojdu din centrul Budapestei se afla intr-o stare de degradare continua. In urma unei licitatii organizate in decembrie 1999, Primaria Sectorului VII din Budapesta a decis ca o societate comerciala ungaro-cipriota sa preia in concesiune imobilele Fundatiei Gojdu.

In anul 2000, senatorul Tiberiu Vladislav a adresat doua intrebari ministrului Afacerilor Externe: Din ce motive a fost eliminata de pe ordinea de zi a Comisiei mixte guvernamentale romano-ungare din 1999 problema recuperarii de catre statul roman a patrimoniului Fundatiei Gojdu si de ce nu s-a constituit Comisia mixta de expertiza a patrimoniului Fundatiei convenita intre cele doua ministere de

resort? Ministerul Afacerilor Externe a explicat atunci ca statul roman nu are calitate procesuala. Problematica juridica a recuperarii patrimoniului Fundatiei Gojdu, care tine de executarea testamentului de la 3 februarie 1870 a avocatului si omului politic Emanuil Gojdu, nu implica statele roman si ungar.

In consecinta, oricarei incercari din partea autoritatilor Romaniei de a actiona in nume propriu i se poate opune, de catre institutiile sau, dupa caz, instantele judecatoresti ungare, lipsa capacitatii procesuale si testamentare.

In aceste conditii, s-a impus actionarea in justitie a Primariei Sectorului VII din Budapesta, de catre Fundatia Gojdu, cu sediul la Sibiu, pentru anularea licitatiei organizate.

INVESTITII

Averea sa nu a fost irosita de cei care au administrat-o. In anul 1883, Fundatia cumpara terenuri agricole in valoare de 3.643,50 de florini. In schimb vinde vila si terenurile de la Rakos. Achizitioneaza vii in Bihor, iar la Oradea, un imobil (averea de la Oradea fiind administrata de avocatul Nicole Zigre).

Cea mai mare investitie a fundatiei este construirea, la inceputul secolului XX, a sapte imobile pe intravilanul dintre strazile Kiraly si Dob, care formeaza “Curtea Gojdu“ sau “Pasajul Gojdu“. Dintre cele 7 imobile, 4 sunt constructii cu 3 etaje si 3 – cu 2 etaje.

In total, acest complex arhitectural cu cinci curti interioare, a carui constructie s-a incheiat in 1902, cuprindea 39 de apartamente moderne, iar la parter – 49 de pravalii si doua locuinte pentru portari. Construirea intregului ansamblu a costat Fundatia Gojdu suma de 977.277,20 coroane.

In aceeasi perioada s-a lucrat si la imobilul din Strada Hollo, amenajarile ridicand-se la suma de 5128,09 coroane.

SUMAR – EDITIE DE COLECTIE

Julius Popper a fost stapan in Tara de Foc

Romania, mostenitoarea averii lui Emanuil Gojdu

Un print cu inima langa romani

Capitalistul socialist: Ion Tiriac

Un pionier al industriei israeliene

Si-a lasat averea Tunisiei

Politicianul care n-a mancat salam cu soia

Fratii Ofer, singurii romani in “Forbes“

Omul care transforma gazul in bani gheata