Sari direct la conținut

Cinematograf vandut basarabenilor pentru 80 milioane lei pe luna

Monitorul de Iasi

Soarta unuia dintre cele mai bune cinematografe din tara e lasata pe mana a patru afaceristi care nici gand nu au sa-si respecte promisiunile facute acum patru ani. Cu toate ca aici trebuiau sa ruleze cinci spectacole pe zi, locul filmelor a fost luat de discoteca, de bar si de terasa.

La numai cateva luni dupa rezilierea contractului cu firma Bax Serv SRL, aceasta primeste in ?grija? sala de cinema pentru inca trei ani.

Cinematograful Copou ar fi trebuit sa aduca anual cel putin un miliard de lei, dupa cum sustin reprezentantii Regiei Autonome de Distributie si Exploatare a Filmului (RADEF). In schimb, banii sunt trecuti la capitolul pierderi.

Itele s-au incurcat atat de rau, incat nu le mai da de cap nici directorul RADEF Iasi.

Intre timp, patronii moldoveni care au inchiriat spatiul isi vad linistiti de bussines. Cele cinci spectacole pe zi ce trebuiau sa ruleze inca din 2001 au fost uitate intre Chisinau si Romania.

Din cauza datoriilor pe care le au catre furnizorii de apa si de caldura, si celelalte trei cinematografe ar putea avea de suferit.

?Cei de la RAJAC ma ameninta ca imi inchid salile de cinema din cauza ca moldovenii nu vor sa plateasca cele 30 si ceva de milioane pe care le cer in contul pierderilor de pe retea. Pentru ca nu si le achita ei, mi le pun in carca mie. Deja au bagat si penalitati?, declara Constantin Hurjui, directorul RADEF.

Lunile si chiar anii au trecut, dar de cinci spectacole pe zi nici pomeneala.

Cu promisiuni neonorate si cu datorii, aceeasi firma a primit un nou contract. Primul ii fusese reziliat cu doar cateva luni inainte.

Intelegerea semnata in 2000 a picat din cauza ca actionarii Bax Serv au ?uitat? sa faca ceea ce promisesera pentru a castiga licitatia organizata acum patru ani.

Dupa refacerea cladirii ar fi urmat sa fie instalat un ecran pe care sa ruleze cinci spectacole pe zi.

Conform acordului, patronii societatii se angajau sa modernizeze cladirea in trei luni. Dupa finalizarea lucrarilor, 10 ore pe zi ar fi trebuit sa fie rezervate proiectarii peliculelor cinematografice.

Au trecut trei luni si termenul s-a prelungit cu alte trei luni.

Spatiul a fost transformat in terasa si bar, dar nici un film de succes nu a putut fi vazut de aici.

Proiectul initial a fost modificat fara consimtamantul Romaniei Film, afirma Hurjui.

?Barul si vestiarele nu trebuiau sa fie amplasate unde urma sa fie asezat ecranul. Ei au facut tocmai contrariul. Nu exista nici conditii de vizionare, pozitia joasa a canapelelor nepermitandu-le spectatorilor sa vada filmul. Acum nu se mai poate pune ecranul acolo. In plus, tavanul nu a fost consolidat, asa ca oricand se poate petrece o tragedie.

Avem astfel motive suficiente sa-i dam in judecata, asa cum intentionam sa facem cat mai curand?, precizeaza Constantin Hurjui.

?Amnezia? moldovenilor a primit bonus un contract

Spre sfarsitul lui 2003 firma Bax Serv castiga licitatia organizata de RADEF si totodata dreptul de a-si vedea nestingheriti de treaba inca trei ani.

Intrebarea care-ti vine automat in minte este cum a fost posibil ca o societate rau platnica sa primeasca din nou unda verde pentru bar, discoteca si terasa.

Probabil chiria platita catre Centrul National al Cinematografiei multumea intr-atat, incat nu mai conta ce se intampla cu una dintre cele mai bune sali de cinematograf din tara.

Potrivit unuia dintre cei patru actionari ai srl-ului din Copou, lunar merg catre capitala doua mii de euro.

?A fost vorba sa ni se mai scada din chirie in contul unui ecran pe care voiam sa-l aducem din Republica Moldova. Nu au fost de acord cei de la RADEF, spunand ca era prea scump. In perioada asta, cand sunt plecati studentii in vacanta, trebuie sa aduc bani de acasa ca sa pot plati obligatiile catre Bucuresti.

La incasari zilnice care abia depasesc doua milioane jumatate si la cheltuielile pe care le avem cu plata salariilor personalului, plus firma de paza, nu ne iese profit. Ne-ar trebui mai multi ani sa ne scoatem investitiile macar?, explica Afanasie Salinschi, aratand demostrativ un caiet pe care sunt notate incasarile zilnice.

Cu atatea idei pentru afaceri, unde sa mai aiba loc si un ?biet? ecran?

Gandul unuia din patronii terasei, discotecii si barului Faraon nu se impiedica de prezent.

?Totul aproape trebuie reinnoit. Numai muzica ne va costa 15.000 euro, dar mai trebuie sa schimbam canapelele, mocheta, imbracamintea barului?, spune moldoveanul.

Calculele ocolesc problema proiectarii peliculelor cinematografice, inlocuita de promisiuni ca in toamna lucrurile se vor schimba.

Sunt aproape patru ani de cand ar fi trebuit ca iesenii ce se plimba prin parcul Copou sa se poata opri in fata unui film. In schimb, isi pot racori setea cu bauturi pentru care scot din buzunar cel putin 45.000 lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro