Sari direct la conținut

VIDEO Ultimatum dat de PSD liberalilor pentru stabilirea datei alegerilor prezidențiale

HotNews.ro
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Liderii Coaliției PSD-PNL nu au reușit să ajungă nici marți la o înțelegere în privința datei alegerilor prezidenţiale, cele două partide insistând pe calendare diferite. Discuțiile vor fi reluate vineri, într-o nouă ședință, iar PSD le-a cerut liberalilor ca până atunci să aleagă între cele două variante propuse de social-democrați: 15 și 29 septembrie.

UPDATE 14:10 Rareș Bogdan a subliniat, în declarații susținute după ședința de coaliție, că înțelegerea inițială privind organizarea alegerilor în septembrie a căzut întrucât coaliția nu va merge cu un candidat comun.

„Propunerea respectivă din punctul nostru de vedere este caducă. Credem că alegerile trebuie organizate la termenul constituțional în noiembrie”, a subliniat Rareș Bogdan.

El a subliniat că datele propuse de liberali pentru organizarea alegerilor prezidențiale sunt 10 – 24 noiembrie.

Rareș Bogdan a catalogat afirmația lui Lucian Romașcanu că PNL refuză organizarea alegerilor în septembrie pe motiv că nu va ajunge în turul doi cu candidatul său drept „neelegantă”.

UPDATE 13:30 Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a confirmat că cele două partide din coaliție nu s-au înțeles privind data alegerilor prezidențiale. „Din păcate, astăzi au fost încercări de a discuta aceste date. PSD nu poate fi de acord cu transformarea săptămânală a calendarului electoralui. Lumea trebuie să aibă un calendar predictibil”, a transmis Lucian Romașcanu, în declarații de presă susținute la finalul ședinței de coaliție.

PSD a cerut, însă, vicepremierului și ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, să ia o decizie până vineri privind data alegerile, între cele două variante propuse de PSD. „Rămâne ca în cursul acestei săptămâni, domnul Predoiu, care are două hotărâri pe masă, sa decidă, împreună cu PNL, care din cele doua date le sunt favorabile: 15 sau 29 septembrie. Noi am făcut aceasta concesie să acceptăm și data de 29 septembrie”, a solicitat Romașcanu.

El a sublinia că PNL „și-a dat cuvântul” privind organizarea alegerilor în septembrie și „nu putem din cauza că unii nu pot să ajungă în turul doi să mutăm data alegerilor”. Întrebat dacă se referă la Nicolae Ciucă, Romașcanu a replicat că „a văzut sondaje care arătau că un candidat al PNL nu intră în turul doi”, dar a refuzat să precizeze persoana la care se referă.

UPDATE 13.00 PSD și PNL nu s-au înțeles privind data alegerilor la ședința de astăzi. PSD a insistat pe varianta cu primul tur pe 29 septembrie și al doilea pe 13 octombrie, în timp ce liberalii vor sa fie „cât mai târziu”, în noiembrie, potrivit surselor HotNews.ro. Vineri este programată o nouă ședință a coaliției. Urmează ca reprezentanții celor două formațiunii să aibă declarații de presă.

___

Liberalii vor să negocieze un termen intermediar privind alegerile prezidenţiale, între septembrie şi noiembrie, au precizat surse liberale pentru News.ro. Astfel, 27 octombrie primul tur şi 10 noiembrie turul al doilea este o nouă variantă pusă pe masa coaliţiei.

Coaliţia a discutat săptămâna trecută în două întâlniri calendarul alegerilor prezidenţiale, în contextul în care, pentru organizarea scrutinului în luna septembrie, aşa cum se stabilise iniţial și cum vrea PSD, termenul limită pentru ca Guvernul să dea hotărârea privind data alegerilor este 2 iulie.

„În urma deciziilor luate în coaliția de guvernare, îi solicit domnului vicepremier și ministru al afacerilor interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidențiale. Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfășura primul tur”, a declarat premierul în debutul ședinței de guvern de vineri.

Anterior, surse din coaliție, citate de News.ro, au precizat că există neînțelegeri privind data alegerilor prezidențiale întrucât liberalii vor în decembrie, iar PSD în septembrie.

PNL şi-a dorit păstrarea datei alegerilor prezidenţiale conform prevederilor constituţionale, în noiembrie şi decembrie. Motivul îl constituie faptul că ideea unei candidaturi în tandem preşedinte-premier, din partea celor două partide, a picat, astfel că nu se mai justifică devansarea acestui scrutin.

În plus, primul tur al alegerilor ar coincide cu începutul anului şcolar, pe 15 septembrie, ceea ce ar duce la blocarea şcolilor în care sunt secţii de votare mai multe zile la rând, perturbându-se astfel procesul educaţional.

Social-democraţii au argumantat că există deja, de principiu, o decizie în coaliţie privind devansarea alegerilor prezidenţiale pentru luna septembrie, acceptată şi de liberali.

Data limită pentru stabilirea calendarului alegerilor prezidențiale este 2 iulie.

INTERVIURILE HotNews.ro