Complot impotriva Nadiei?

O „bomba” activata dupa 30 de ani

Avocatul canadian Richard „Dick” Pound, sportiv mediocru (cea mai buna performanta a sa a fost un loc IV la JO de la Roma, la natatie, cu stafeta de 4×100 m mixt a Canadei), fost secretar general al Comitetului Olimpic Canadian in timpul Jocurilor Olimpice de la Montreal, din 1976 si, ulterior, vicepresedinte al Comitetului International Olimpic (1996-2000), declanseaza – cu o deosebit de

suspecta intarziere – un atac la adresa celei mai mari gimnaste a tuturor timpurilor, romanca Nadia Comaneci, afirmand

ca „pentru a nu scoate in evidenta calificativele prea mari acordate sovieticelor, arbitrii au decis s-o noteze cu zece pe Nadia”. Preluand aceasta afirmatie contrara adevarului, presa nord-americana a trecut la titluri-soc: „Zecele Nadiei, aranjat!” sau „Arbitrii necinstiti au facut-o pe Nadia perfecta!”

Acuzatii usor de demontat

Pentru a pune lucrurile la punct de la bun inceput, trebuie sa precizam ca in iulie-august 1976, in timpul Jocurilor Olimpice de la Montreal, cele mai importante oficialitati sportive canadiene, aflate permanent in miezul evenimentelor olimpice, erau presedintele Comitetului de Organizare a Jocurilor Olimpice, Roger Rousseau, directorul Satului Olimpic, Yvon Dubois, si seful Serviciului

Mass-media din cadrul C.O.J.O., Michel Labrosse, supranumit „omul care stie totul”, in timp ce Richard Pound, ca secretar general al Comitetului Olimpic Canadian, avea sarcini exclusiv de natura protocolara, la cel mai inalt nivel al C.I.O., al federatiilor internationale si la nivelul coonducerii fiecarei delegatii sportive in parte.

Daca, totusi, a aflat ceva din culisele intrecerilor de gimnastica, de ce n-a facut atunci nici o declaratie? De ce a asteptat aproape trei decenii? Trebuie precizat faptul ca, din toate declaratiile socante iesite din claviatura lui Dick Pound, una singura ar fi adevarata, daca formularea ei ar fi fost corecta.

Canadianul-bomba afirma ca „executia romancei (Nadia-nn) a fost excelenta, iar cum arbitrii acordasera deja note prea mari pana atunci, nu au avurt incotro si i-au dat zece”.

Este adevarat ca, sub presiunea arbitrelor sovietice si est-germane si, mai ales, sub presiunea presedintelui de atunci al Comitetului International Olimpic, sovieticul Iuri Titov, in concursul feminin s-au acordat la Montreal, in general, note mai mari decat se obisnuia intr-un concurs olimpic, pentru a facilita drumul gimnastelor sovietice spre prima treapta a podiumului de premiere in

concursul pe echipe, dar, in acest context, afirmatia corecta a canadianului ar fi fost urmatoarea: „Arbitrele au notat surprinzator de generos evolutia sovaielnica a gimnastei Nelli Kym, la paralele, fiind apoi obligate sa-i acorde cel putin 0,5 in plus Nadiei Comaneci, pentru o evolutie perfecta, ceea ce a condus, strict aritmetic, la nota 10 00, pentru care computerul nici nu fusese

pregatit, iar revolutia care s-a produs in randul delegatiei sovietice dupa afisarea primei note maxime dovedeste cu prisosinta ca nota acordata Nadiei i-a pus pe jar”. Vom dovedi ceva mai jos cum au stat cu adevarat lucrurile la Montreal.

„Frica de Nadia”

„Fenomenul Nadia Comaneci” nu s-a nascut la Montreal. Legenda Nadiei a inceput sa se teasa cu multi ani inainte, in urma concursurilor internationale dedicate celor mai mici gimnaste din tarile socialiste. In iulie 1972, Palatul Sporturilor din Sofia a gazduit „Cupa sperantelor Olimpice” (devenita ulterior „Cupa Pietenia”).

Pentru prima oara, reprezentativa de junioare a Romaniei intalnea intr-un concurs oficial „cele patru mari” ale gimnasticii europene, la nivelul junioarelor: U.R.S.S., R.D.G., Cehoslovacia si Ungaria.

Pe echipe a castigat, conform asteptarilor, experimentata reprezentativa sovietica, avand-o ca „port-drapel” pe „gimnasta-minune” Nelli Kim, iar marile favorite ale concursului pentru individual compus si ale concursului pe aparate erau Nelli Kym, Raisa Biciukina, Elena Ostanina, Annelore Zinke si Kerstine Gerschau. Nadia Comaneci nu figura printre primele zece favorite.

Ceea ce n-a marcat-o deloc in concurs, ba, mai mult, a ambitionat-o si mai mult asa ca … ordinea finala la individual compus a fost urmatoarea: 1. Raisa Biciukina, 2. NADIA COMANECI, 3. Nelli Kim … Nadia se revanseaza, insa, in finalele pe aparate, cucerind medaliile de aur la paralele si barna si medaliile de argint la sarituri si sol.

„Frica de Nadia” s-a nascut atunci si s-a amplificat dupa sirul impresionant de succese din urmatoarele editii ale „Cupei Prietenia” si ale „Cupei Kuniki”, din Japonia, unde concurau si gimnastele din „tarile capitaliste”, carora li s-a adaugat ecourile exceptionale dupa primul triumf total al Nadiei, la „Internationalele de gimnastica ale Romaniei”, 14 aprilie 1973, unde Nadia Comaneci

a cucerit toate cele cinci medalii de aur puse in joc! Urmeaza trei medalii de aur si o medalie de bronz la „Cupa sperantelor olimpice” de la Leipzig, unde Nadia o devanseaza net pe Nelli Kym si alte opt succese pe linie in concursuri internationale de anvergura, oficiale sau amicale, printre care editia Phenian (august’ 74) a „Cupei Prietenia”, in care nu numai Nadia si Teodora Ungureanu,

ci intreaga echipa de junioare a Romaniei a triumfat, devansand puternicle reprezentaive ale R.P.D. Coreene, R.D.G. si U.R.S.S., clasate in aceasta ordine in urma reprezentativei noastre. Aparuse un nou pericol pentru gimnastica sovietica: ECHIPA ROMANIEI!

Dar marea lovitura avea sa fie data la Skien, in 1975, la campionatele Europene de Gimnastica, unde, la primul ei concurs oficial de senioare, Nadia Comaneci rastoarna toate calculele si uluieste intreaga lume a gimnastici, cucerind patru medalii de aur si una de argint! Atunci s-a consolidat „cooperativa sovieto-est-germana-ungara”, care urmarea stoparea „fenomenului Comaneci” si sprijin

reciproc in ocuparea celor trei trepte ale podiumului, prin „lucrarea” gimnastelor romance de arbitrele din „blocul socialist eurpean”, printre care s-au aflat, in unele concursuri, si arbitre din Cehoslovacia, Bulgaria si Polonia.

Prima conspiratie de la Montreal

12 iulie 1976. La Montreal ploua intermitent. Cei aflati, insa, in Sala „Forum” la marea demonstratie oferita de cele mai bune gimnaste din lume au uitat repede de vremea de afara, incalziti de evolutia gimnastelor romance, in frunte cu Nadia Comaneci.

Cei mai multi dintre spectatori venisera pentru Nelli Kym si Ludmila Turisceva, dar au iesit din sala plini de entuziasm, inca aplaudand-o pe Nadia! Ziarul „Montreal Matin” scria a doua zi: „Nadia a fost formidabila la toate cele patru apsarate. Publicul a ramas pur si simplu in admiratie, in fata sigurantei, fortei si gratiei micutei romance …

” Seara tarziu, unsprezece arbitre se intalnesc la o „consfatuire de taina”, prezidata pe rand de Iuri Titov – presedintele Comitetului International Olimpic, Ellen Berger – presedinta Comisiei Tehnice Feminine a Federatiei Internationale de Gimnastica si de arbitra internationala Larissa Latinina A fost definitivata atunci strategia de demolare a gimnastelor romance?

Raspunsul ar putea fi afirmativ.

Cum s-a ajuns la „Nota pentru Dumnezeu”?

18 iulie 1976. Toate cele 18.000 de locuri din Sala „Forum” au fost ocupate cu patru ore inaintea inceperii concursului. Fiecare echipa urma sa concureze la un aparat, prin rotatie, conform tragerii la sorti. Reprezentativa Romaniei a ramas ultima in concurs, la paralele. Teodora Ungureanu e notata cu 9.90.

Urmeaza Nadia: evolutie de kinograma, desfasurata intr-un ritm ametitor, cu o precizie si o siguranta de domeniul incredibilului, in pofida unui grad de dificultate sinucigas, o iesire fenomenala si o aterizare „infipta”, fara nici cea mai mica dezicilibrare! Ziaristul canadian Gilles Marcote avea sa descrie astfel momentul imediat urmator, a doua zi, in cotidianul „Montreal Matin” :

„Nerabdarea creste. De ce intarzie, oare, arbitrii? Ce s-a intamplat? Lumea clameaza: „Zece! Zece!…” In sfarsit, bang, clopotul anunta iminenta aparitie a notei. Un 10 mare se aprinde pe tabele electronica. Lumea se scoala in picioare, ovationeaza. Perfectiunea a fost vazuta in Sala „Forum”, pentru ca nota 10 inseamna perfect”.

Nadia invinsese si computerul, care nu fusese programt pentru nota maxima si a trebuit sa afiseze nota 1.0!

Larissa Latinina sare foarte nervoasa: „Perfectiunea nu exista! Comaneci a fost, intr-adevar, senzationala, dar n-a fost perfecta, nu exista perfectiune in gimnastica, nota 10 e pentru Dumnezeu!” Prima pagina a cotidianuluii „Montreal Matin” e dominata de o uriasa fotografie a Nadiei, sub titlul „Zece din zece pentru Nadia” si, dedesubt, „Nadia Comaneci este perfectiunea!” Fosta

campioana americana, arbitra internationala Cathy Rigby Mason, exclama: „Arbitrele sunt in galeata! Au inceput prin a da note mari, iar Nadia a fost evident superioara tuturor gimnastelor, fara nici o exceptie , asa ca arbitrele n-au avut altceva de facut decat sa-i dea nota maxima.

Personal, sunt sigura ca Nadia Comaneci merita 10″ (declaratie reluata ulterior de influenta revista americana „Newsweek”, in numarul din 2 august 1976). Jim McKay scria in revista „Time” ca „Nadia a inotat intr-un ocean de aer, demonstrand tuturor cum arata perfectiunea”.

Nadia si-a continuat apoi seria notelor maxime, reusind sa obtina 7 note de 10, dintre care patru la paralele, aparat la care a stabilit si un record imbatabil in finalele pe aparate: 20.00 puncte, maximum posibil!

Ce efect a avut complotul sovietic?

Complotul pus la cale de sovietici si est-germani in gimnastica feminina a avut ca principal efect, la Montreal, cucerirea titlului de campioana olimpica la echipe de catre reprezentiva Uniunii Sovietice. Dar aceasta nu atat prin notele foarte mari acordate gimnastelor, cat, mai ales, prin furtul pe fata. Iata doar cateva argumente in favoarea afirmatiei noastre.

Cu o cadere la paralele (care a determinat sarirea peste doua elemente de risc), Nelli Kym, a fost notata cu 9.40, desi numai pentru cadere trebuia depunctata cu 0.50 p, conform codului international de punctaj, plus cate 0.25 p pentru fiecare din cele doua elemente peste care …

sarise! Olga Korbut a fost notata cu 9,85 la paralele, dupa o serioasa dezechilibrare si eforturi disperate de a ramane pe aparat, urmate de doi pasi laterali la aterizare, iar Ludmila Turisceva a primit 9.

80 la acelasi aparat, cu un exercitiu surprinzator de lent, cu doua opriri si un pas inainte la aterizare! Teodora Ungureanu, calificata drept „perfecta” la sol, e notata doar cu 9,80 (nota huiduita minute in sir), in timp ce la acelasi aparat, Nelli Kym e gratulata cu 9.90, desi a avut o evolutie mult inferioara s.a.m.d., s.a.m.d. … Sovietici si-au atins scopul in proba pe echipe:

1. U.R.S.S.3 – 90.35 p – medalie de aur;

2. ROMANIA – 387.15 p – medalie de argint;

3. R.D.G. 385.10 p – medalie de bronz.

Si-au atins scopul si in finala de la sol, dar n-au reusit s-o stopeze pe Nadia, care a devenit PRIMA GIMNASTA PERFECTA!

Demersurile sovieticilor au avut ca efect faimosul adagiu „pasararul a cazut in propriul sau lat”, iar faptul ca, urcand iresponsabil, pana la 9.95, nota unei gimnaste sovietice care facuse patru greseli, au adus-o pe Nadia (fara nici o ezitare) la 10.00 nu poate conduce in nici un caz la concluzia ca „zecele” Nadiei a fost „aranjat”.

Care sa fie motivatia noului complot contra Nadiei?

Incoronata oficial ca „sportiva numarul unu a lumii, unanim recunoscuta ca „gimnasta perfecta”, Nadia Comaneci candideaza pentru postul de reprezentant oficial al Romaniei in Comitetul Olimpic International, organism care pare sa fie (cel putin) reticent fata de promovarea unui roman printre membrii sai.

Se stie ce reactie negativa energica a starnit candidatura lui Ion Tiriac, un alt sportiv de exceptie care a dus numele Romaniei pretutindeni in lume. Acum urmeaza Nadia. Cum s-o demolezi, cum s-o impiedici sa acceada in Forumul Olimpic, dupa ce atriumfat intr-o asemenea maniera in „Forumul” din Montreal? Lovitura sub centura a fost inventata de secole.

Canadianul Dick Pound o foloseste fara sa roseasca, acum, la inceputul mileniului trei. Asteptam reactia marilor campioni ai sportului mondial. Fiecare dintre ei poate deveni victima.

Un cronicar care a urmarit intreaga cariera a Nadiei

Semnatarul acestor randuri a avut marea sansa de a urmari pas cu pas intreaga evolutie a Nadiei Comaneci si a celorlalte gimnaste de elita din Onesti si Bacau de la inceputurile carierei lor sportive pana la ultimul lor concurs oficial.

La inceputul lunii iunie 1976, cu doar sase saptamani inaintea deschiderii oficiale a Jocurilor Olimpice de la Montreal, comentatorul sportiv al ziarului bacauan „Steagul rosu” a predat Editurii Sport-Turism manuscrisul cartii „Nadia Comaneci, de la speranta la perfectiune. O cronica a devenirii”, urmand ca imediat dupa incheierea Olimpiadei canadiene sa adauge „capitolul Montreal”.

Rugat de poetul iesean Nicole Turtureanu, fost coleg de an in facultate, sa scrie pentru revista „Cronica” un reportaj consacrat gimnastelor plecate la Montreal, comentatorul sportiv bacauan s-a conformat si, in numarul sau din 16 iulie 1976, sub titlul „Un milion de ore pentru desavarsire”, revista „Cronica” a publicat un amplu reportaj, incheiat cu pronosticul comentatorului bacauan:

„Pronosticul nostru: TREI MEDALII DE AUR (individual compus, paralele si barna), O MEDALIE DE ARGINT si DOUA MEDALII DE BRONZ. Numai la gimnastica feminina!…” Dupa cum se stie, acesta a fost palmaresul complet al gimnastelor romance la Montreal.

Acelasi pronostic ii fusese dat si eminentei arbitre internationale Maria „Mili” Simionescu, vicepresedinta Comsiei Tehnice Feminine a Federatiei Internationale de Gimnastica, la Aeroportul International „Otopeni”, cu putine minute inaintea imbarcarii lorului nostru de gimnastica pentru zborul catre Montreal, replica reputatei specialiste fiind „Sa v-auda Dumnezeu!”

Blocata in cateva randuri de cenzura, cartea n-a mai intrat la tipar, manuscrisul fiind inapoiat autorului abia la doua luni dupa … Campionatele Mondiale de Gimnastica de la Praga, din 1986!