Cristian Tudor Popescu il critica pe Jonathan Scheele pentru ca menajeaza trusturile Ringier si WAZ

Joi, 30.09.2004, C.T. Popescu si Emil Hurezeanu au fost invitatii de la Marius Tuca Show. Conflictele de la Ev. Zilei si Romania Libera, unde patronatele sunt acuzate de presiuni pentru „tabloidizarea ” continutului editorial, au fost considerate de CTP drept situatii tipice pentru genul de presa pe care trusturile europene WAZ si Ringier vor sa-l faca in Romania.

Iar Comisia Europeana nu face decat sa acopere prin raportul de tara aceasta politica editoriala ale trusturilor respective.

Revista Presei

Un adevarat linsaj mediatic s-a consumat joi seara, la emisiunea Marius Tuca Show. Tinta: “Evenimentul zilei” si “Romania libera”

Cel mai inversunat combatant a fost Cristian Tudor Popescu, redactorul-sef al cotidianului “Adevarul”, care a desfasurat un adevarat esafodaj de teorii menit sa acrediteze citeva idei simple.

Unu: In Romania presa este libera, dar exista o problema in Europa, dat fiind ca de acolo provin trusturile de presa intrate in conflict cu jurnalistii romani. In concluzie, este nedrept ca in raportul de tara despre Romania sa fie mentionate incalcari ale libertatii de exprimare. Acest repros ar trebui adus mai degraba Germaniei si Elvetiei.

Doi: Chiar daca mai exista unele mici probleme pe ici, pe colo, cazuri de patroni care se amesteca in politica editoriala sau jurnalisti batuti, Clubul Roman de Presa intervine prompt de fiecare data si ia atitudine.

Trei: Jurnalistii de la “Evenimentul zilei” si “Romania libera” nu au nici un motiv sa protesteze daca patronii le cer sa nu mai critice partidul de guvernamint. Asa e in capitalism.

Patru: Nu exista nici un fel de probleme cu publicitatea guvernamentala, ea fiind impartita echitabil intre ziare.

Dintre toate ideile scrisnite printre dinti de Cristian Tudor Popescu, ultima m-a surprins cel mai tare. Nu exista test mai bun pentru onestitatea unui jurnalist roman decit subiectul contractelor de reclama cu companiile de stat, despre care cei din breasla noastra prefera sa vorbeasca in soapta. Iar “cetepeul” l-a picat cu brio.

As fi inteles ca un patron de presa sau directorul financiar al unui ziar sa pledeze pentru nevoia de a accepta si publicitate guvernamentala, dat fiind ca sutele de mii de euro dati de stat, din buzunarul fiecaruia dintre noi, sint vitale intr-o economie saraca.

Dar nu as fi crezut ca un redactor-sef care pozeaza in justitiarul natiunii se va transforma in avocatul celor care ii jecmanesc “pa cei multi, pa aia amariti”.

Pentru ca toate campaniile de imagine, in valoare de milioane de euro, pe care le fac Termoelectrica, Nuclearelectrica, CFR, Electrica, Romgaz, Distrigaz etc. nu sint decit o buzunareala pe fata.

Fiecare dintre noi platim, fara sa fim intrebati, pentru ca toate aceste firme sa se laude cit de eficiente, moderne, generoase sint, in conditiile in care ele nu reprezinta decit niste monumente ale batjocurii fata de cetatean: fie presteaza servicii scumpe si de proasta calitate, care ne fac tuturor viata amara zi de zi, fie sint pline de datorii.

Lui Cristian Tudor Popescu, un om care conduce (demonstrativ iar nu din saracie!) o Dacia si se imbraca precum un proletar pasionat de sport, nu i se pare nefireasca toata aceasta revarsare financiara, ridicola si inutila.

El chiar crede ca merita ca Nuclearelectrica sa cheltuiasca zeci de mii de euro pentru a se lauda ca are grija de educarea prescolarilor, ca sprijina ecogradinitele sau ca sponsorizeaza concursuri de desene pentru copii.

Si “Evenimentul zilei” a incasat anul trecut o suma importanta din reclama de acelasi soi, cu un continut la fel de ridicol. Dar argumentele batoase pe care le-a prezentat Popescu in emisiunea de joi seara eu le auzeam de obicei din gura celor care se ocupa de profitul ziarului.

Iar un redactor-sef, a carui principala misiune tine de problemele si nevoile cititorilor, nu le poate asculta decit jenat, constient ca este vorba de un compromis.

Cei care cumpara ziarul nu cistiga nimic din aceasta reclama (mai putin cea utilitara, poate, care insa este nesemnificativa cantitativ). Din contra, pierd. Ei platesc de fapt mai mult pentru fiecare ziar cumparat.

Prin intermediul unui stat invatat sa nu dea socoteala pentru nimic, cetateanul finanteaza companiile publice si, automat, si reclama pe care acestea si-au facut-o deja in diverse publicatii. Si nimeni nu il intreaba daca isi doreste sau nu asta. Daca i se pare cinstit sau nu.

As putea crede ca redactorul-sef al “Adevarului” se situeaza inconstient pe o pozitie duplicitara: pe de-o parte, criticind jecmanirea cetatenilor, si pe de alta, incurajind-o si chiar profitind de pe urma ei. Insa am o banuiala ca nu este doar atit.

Cornel Nistorescu a relatat intr-un editorial o discutie cu Cristian Tudor Popescu, in care acesta i-a povestit despre intilnirea pe care o avusese cu premierul Adrian Nastase, legata de impartirea bugetului de publicitate al PSD.

Au trecut doua saptamini de la publicarea acelui editorial si nu am citit nici o dezmintire legata de respectivul episod. Ceea ce m-a convins definitiv ca, intr-adevar, intilnirea si discutia au avut loc. Intr-o tara normala, o asemenea dezvaluire ar fi dus si la demisia premierului, dar si la demisia sefului Clubului Roman de Presa.

In Romania, premierul aproba in continuare repartizarea bugetelor de publicitate ale companiilor de stat, iar seful Clubului Roman de Presa vorbeste la fel de scrisnit despre cinste, moralitate si grija fata de cetatean.

P.S. Nu ma mira ca Emil Hurezeanu, de altfel un cunoscut jurnalist, s-a declarat ingrijorat ca unele ziare se concentreaza prea mult pe persoana primului-ministru, care nu i se pare un subiect interesant. Hurezeanu, fost consilier personal al lui Adrian Nastase, dovedeste doar ca nu a aterizat intimplator in curtea guvernului.

Emil Hurezeanu: Conducatorii de ziare, rivalii primului-ministru

Emil Hurezeanu, fostul consilier al premierului Nastase, se declara “ingrijorat”, vorbind despre politica editoriala a EVZ, de concentrarea “prea mare a unui ziar pe persoana primului-ministru, fie el si Adrian Nastase”. Cum explica fostul consilier de la Palatul Victoria: “Nu mi se pare interesant.

Pierd prea mult timp fara dovezi, justific caderea justitiei intr-un con de umbra, pentru ca produc eu probe sau incerc eu sa le produc in absenta justitiei, si in al treilea rind observ ca asta nu-mi aduce tiraj, pentru ca a fost cazul “Evenimentului zilei””.

Cu alte cuvinte, presa nu trebuie sa se mai chinuiasca sa scrie, de exemplu, despre casa din Zambaccian a premierului daca Parchetul a inchis dosarul. Amarie dixit: nu sint probe.

Daca domnul Hurezeanu ar fi director de ziar, ce ar face cind ar vedea acest subiect pe agenda? L-ar taia din prima, pentru ca “pierde prea mult timp fara dovezi” sau “pentru ca incearca sa produca probe in absenta justitiei”? Cit despre “concentrarea pe persoana primului ministru”, domnul Hurezeanu s-ar putea sa aiba dreptate doar judecind in raport cu restul

presei. Televiziunile au devenit trimbitele lui Nastase. La fel, majoritatea ziarelor.

Sigur ca, intr-un cor de aplaudaci, criticile se aud mai strident decit intr-o presa normala. Domnul Hurezeanu mai descopera o halucinanta sursa a conflictului dintre presa si putere.

Fostul consilier al lui Nastase a observat o “similitudine” intre primul-ministru si “conducatorii marilor ziare”, in sensul ca si unul, si ceilalti ar fi interesati de bani, influenta si eficienta. De aici rivalitatea, conflictul.

Emil Hurezeanu minimalizeaza insa ceea ce ar putea fi adevarata si principala sursa a conflictului: “Las la o parte faptul ca pot sa apara intr-un ziar articole, cu toate probele pe masa, care sa vorbeasca despre neregulile guvernarii”.

Or, aceasta posibilitate s-ar putea sa fie chiar principala sursa a conflictului, insa si domnului Hurezeanu i se pare deja un accident nefericit publicarea unui articol despre neregulile guvernarii.

Teoria „Occidentului hain”

Cristian Tudor Popescu a mai lansat o teza stupefianta si una populista, cu iz antioccidental.

Teza stupefianta suna asa: “Daca domnii de la Bruxelles au o problema cu libertatea presei din Romania, de ce nu o pun direct la telefon domnilor de la Waz si de la Ringier, sa rezolve problema eticii profesionale a acestor domni, ca ei fac presiuni asupra “Romaniei libere” si “Evenimentului”, daca le fac! Deci mi se pare o chestiune elementara”.

Cu alte cuvinte, domnul Popescu exclude complet, din demonstratia sa aparent logica, un detaliu, altminteri nesemnificativ: ambele companii functioneaza in Romania. Poate ca guvernul sau PSD le-a supus unor presiuni directe sau mai voalate. In cazul “Evenimentului”, blocarea accesului la publicitatea de stat este o evidenta demonstrata de cifre si un tip clar de presiune economica.

Prin urmare, problema ar putea fi, evident, si a celor doua companii, in caz ca dau curs unor astfel de presiuni, insa principalul vinovat la capitolul libertatea presei, ar ramine totusi puterea de la Bucuresti. Ea sta la originea presiunilor si detine principalele pirghii de control.

In nici un caz guvernele din Germania si Elvetia nu se fac vinovate pentru torpilarea presei independente din Romania. A doua teorie sugereaza ca problemele din presa apar sub patronat strain si ca patronii romani de presa sint niste ingerasi sub care ziaristii zburda liberi si fericiti.

“Pentru ca, la “Evenimentul zilei” si la “Romania libera”, presupusii opresori ai ziaristilor de acolo nu sint niste patroni romani, oricit ar fi ei de nu stiu… nu sint niste nume din acestea odioase terminate in “escu”, in “ita”, sint astia de la Waz si de la Ringier”, mai spune domnul Popescu.

Si o face fara sa-i tremure nici un muschi pe fata, la o televiziune de partid condusa de un “escu” aliat cu PSD si cu Adrian Nastase. Insa domnul Cristian Tudor Popescu nu face, prin astfel de aprecieri, decit sa continue o tendinta mai veche din presa romaneasca: demonizarea investitorilor straini, fie ei din presa sau alte domenii.

“Tot mai buni sint romanasii nostri”, mai lipsea sa spuna seful Clubului Roman de Presa, altfel deplin constient ca patronii “escu” si “ita” au acceptat cele mai odioase compromisuri cu puterea din ultimii 15 ani.

Companiile de stat si ministerele au cheltuit sute de mii de euro pe campanii de imagine in presa

„Poza cu fetita si trandafiri”

Cancelarul Alin Teodorescu a confirmat miercuri seara, la B1 TV, ca publicitatea de stat este dirijata politic, adaugind insa, ca pe un fel de scuza, ca nu guvernul este cel care face imparteala, ci agentiile de publicitate. Completarea cancelarului nu elimina problema de fond, pur si simplu pentru ca agentiile nu impart bugetele de capul lor.

Ele pot doar propune un plan de cheltuire a fondurilor, iar cel care are ultimul cuvint este clientul, respectiv ministerul sau companiile de stat subordonate. Iar ministere precum cel al Economiei, al Transporturilor sau cel al Comunicatiilor sint conduse de oameni politici, cu functii importante in partidul aflat la putere.

Ministrii stiu ce sume ajung la o publicatie sau alta pentru ca girul contractelor il dau chiar ei. Dan Ioan Popescu, de pilda, este personaj principal intr-o serie de materiale despre care pina si studentii din primii ani de la Relatii Publice pot spune, dupa o singura privire, ca fac parte din categoria “advertoriale”.

Adica texte binevoitoare, in cel mai bun caz neutre, in care cel ce plateste fixeaza tema, traseaza stilul si stabileste dimensiunea. Asa ca persoana care scrie – deseori si semneaza ca totul sa para mai natural, mai fara “P” – “joaca” dupa cum cinta cel care plateste.

Actor cu comanda

Dirijind fonduri publice insemnate catre o piata – cea a publicitatii – care nu e deloc pe roze, guvernul se transforma in jucator, precum companiile private, dar cu deosebirea esentiala ca, in timp ce o companie privata urmareste profitul in beneficiul celor care detin actiuni, guvernul poate fi imediat suspectat ca e interesat de cosmetizarea imaginii in beneficiul celor care detin puterea.

Cum imparte puterea banii? Ne-a lamurit cancelarul Alin Teodorescu in emisiunea de la B1 TV: “…Nu poti sa bagi o pagina de publicitate pentru pensii sau vacante sociale (…) pe aceeasi pagina in care una, doua sau trei din persoanele care conduc respectiva institutie publica sint acuzate de coruptie”.

Si atunci pagina de publicitate este “bagata” acolo unde criticile lipsesc.

Teorie si practica

Cum se vede in gazete aceasta teorie? Raportul de monitorizare arata ca ministere si companii de stat din subordine au cheltuit anul acesta sute de mii de euro pe advertoriale si machete publicitare aparute in ziare. In monitorizare a unei agentii specializate, cifrele pe anul acesta sint urmatoarele: “Adevarul” – 414.500 euro, “Jurnalul National” – 343.

000 de euro; la “Evenimentul zilei” datele interne arata 44.000 de euro, de zece ori mai putin decit in 2003. Fata de anul trecut “Adevarul” a ramas aproape constant, iar la “Jurnalul National” cifrele s-au dublat, se observa in monitorizare.

Cei care au cheltuit: Ministerul Transporturilor si Turismului, Ministerul Comunicatiilor, dar cel mai mult companii de stat precum Petrom, Distrigaz Sud si Nord, Nuclearelectrica, Termoelectrica, Hidroelectrica, Electrica.

Ecogradinita

Mai e o chestiune importanta la care putem sa reflectam: pe ce tip de aparitii cheltuiesc bani publici ministerele si companiile de stat.

Cit de necesare sint astfel de cheltuieli si ce cistiga cetateanul de rind, consumatorul, din alocarea in acest mod a banilor publici? Sa ne uitam pe cifre: raportul de monitorizare arata ca PETROM, distribuitorii de gaz, cei de electricitate ori producatori recunoscuti pentru ineficienta, precum Termoelectrica, sau companii sustinute cu bani de la buget, precum transportul de calatori pe calea

ferata, au cheltuit zeci de mii de euro fiecare pe aparitii publicitare pe care putine companii private eficiente si le permit. Sint doua tipuri de aparitii: machetele cu anunturi curente (in general licitatii publice), apoi advertorialele si machetele publicitare.

Monopolurile energetice, de pilda, le spun consumatorilor cit de preocupate sint de investitii in modernizare (fara sa specifice insa in buzunarele cui ajung banii de lucrari). Nuclearelectrica dezvaluie pe o jumatate de pagina, chiar anul acesta, pe 9 iunie, cit de preocupata este de educatia prescolarilor (bineinteles pe banii consumatorilor).

Puteti citi despre extrem de interesantul proiect “Ecogradinita”! Cu un an mai devreme, aceeasi companie anunta, intr-un spatiu la fel de generos, premiile unui concurs de desene. Titlul materialului serveste optimist concluzia: “Energia nucleara, domeniu de interes pentru tinara generatie”. Linistitor.

Daca domeniul de interes era factura de curent!? Iata o alta ipostaza a aceleiasi companii sintetizata sec in raportul de monitorizare: “Energie sigura si curata pentru prezent si viitor; poza fetita si trandafiri”. Numar aparitii: 20. Cost pe aparitie: in functie de pagina (in ziarul “Adevarul”) intre 1.158 si 1.570 de euro.

Sau… Rabdator, amabil, ministrul economiei explica, deseori pe spatii generoase, tot ce prinde bine imaginii domniei sale. Nu se lasa mai prejos un alt minister: cel al carui sef e Miron Mitrea.

“Sagetile Albastre”, programele turistice de iarna si vara, “trenurile zapezii”, “trenurile soarelui” isi anunta mai des oferta in perioada alegerilor locale, dupa care apar mai rar si mai putin colorat. Doar CFR Marfa se bate constant, in machete publicitare, cu distributiile de gaze.

Ministerul lui Mitrea mai primeste insa o mina de ajutor de la Portul Constanta. Sau de la Aeroportul Otopeni. Ori de la TAROM. Le raspund indirjit Electrocentrale, Electrica ori Transelectrica. Pofticiosi la imagine sint si altii de prin guvern. Ministerul Muncii, de pilda, sau Ministerul Mediului, Educatia si Justitia (mai timide) ori Agentia pentru IMM-uri.

Toate la un loc ar face, spunea Marius Tuca la finalul emisiunii, doar 8% din publicitate iar ziarele care stau in banii guvernului oricum nu conteaza. De acord! Si ma intreb : ar fi de acord patronul “Jurnalului National” sau actionarii de la “Adevarul” sa renunte la asa mizilic?

De la pantofii de lux la papuci

“Ca linia politica o fac redactorii de la “Evenimentul zilei” este, dupa parerea mea, o reminiscenta comunista. In nici o fabrica liniile tehnologice si politica de productie a fabricii nu o hotarasc muncitorii, din cite stiu eu! Daca renuntam la modelul comunist, o hotaraste patronatul impreuna cu marketingul si cine mai e pe acolo.

Deci daca acceptam asta la fabrici, de ce nu acceptam asta la un ziar?” Citatul ii apartine lui Cristian Tudor Popescu, redactorul-sef al cotidianului “Adevarul” si presedintele Clubului Roman de Presa. Ideea e simpla.

Un patron cumpara o fabrica de pantofi de lux, dar constata, potrivit unui studiu de piata, ca acestia nu se mai cer si, cum el vrea o afacere profitabila, da dispozitie sa se schimbe linia tehnologica astfel incit sa se fabrice papuci. Evident, nu-i consulta pe muncitori. Nici n-ar avea de ce, pentru ca lor le e indiferent daca fabrica pantofi de lux sau papuci, banul sa iasa.

Cam asa ar arata, in viziunea lui Cristian Tudor Popescu, relatia patronat-muncitor. Simplu si eficient. Asa merg treburile in capitalism si merg bine. Deci asa ar trebui sa arate si relatia trust de presa occidental – ziarist roman. Ce atita zarva!

Din emisiunea lui Marius Tuca despre libertatea presei nu a reiesit ca altcineva ar avea cumva o alta parere: vocea lui Emil Hurezeanu a fost estompata nu numai de logoreea lui Cristian Tudor Popescu, ci probabil si de alte motivatii interioare, iar altcineva nu a fost invitat. Dar nu toata lumea gindeste asa.

Analistul Cristian Pirvulescu, de exemplu, crede ca se face o grava confuzie intre domenii. “Daca un patron isi impune linia tehnologica intr-o intreprindere nu o face incalcind libertatea de expresie a angajatilor sai.

Cred ca este o confuzie intre domenii aici: pe de o parte, discutam despre un domeniu prin excelenta al libertatii de expresie – presa, pe de alta parte, discutam despre domenii ale productiei. Este important sa nu facem confuzii.

Altfel spus, patronii nu vor reusi niciodata sa-si impuna viziunea despre linia tehnologica intrucit nu patronii o stabilesc, daca ma gindesc la actionariatele unor mari concerne occidentale, ci specialistii, inginerii, expertii care sint angajati si care cer doar acordul actionarilor”.

Cam cu jumatate de gura, mai ales ca in discutie e vorba de ziaristi “cu o anumita scoala de gindire si cu practici mai vechi ale unor mari ziare romanesti de opozitie”, ceea ce pare sa fie ceva de rau, de genul incremenirii in proiect, Emil Hurezeanu a cutezat totusi sa-i atraga atentia partenerului de dialog ca “la un ziar nu ai de-a face cu muncitori la banda rulanta”,

ca in ecuatie mai trebuie introduse si “constiinta profesionala si morala, etica actului jurnalistic”. Dar toate acestea, a spus viclean Hurezeanu, tin de “nivelul politicii profesionale”, un apanaj exclusiv al jurnalistului. Caci cealalta politica, cea editoriala, tine de patronat.

Iata cum in acest punct nevralgic cele doua viziuni s-au intilnit in mod nu chiar miraculos.

Si nu numai aici: totul poate fi justificat prin dorinta patronului de a avea profit. Indiferent cum. Prin tabloidizare, prin schimbarea liniei editoriale, Dar daca intr-adevar numai banul conteaza, atunci de ce-l intereseaza pe patron pe cine injura sau nu ziaristul, este intrebarea pe care si-o pune analistul Stelian Tanase.

“Patronul trebuie sa fie interesat ca aceia pe mina carora da ziarul sa-si faca treaba. Patronul nu trebuie sa fie interesat de faptul ca ziaristul injura sau nu guvernul, ca il ataca sau nu pe primul-ministru. Patronul trebuie sa dea un buget directorului ziarului, pe care acesta sa-l execute.

In momentul in care profitul ziarului scade, atunci patronul poate sa-l cheme pe directorul cotidianului in fata Consiliului de Administratie si sa-l ia de urechi”.

Dreptul patronului de a face absolut ce vrea cu produsul pe care il cumpara a fost laitmotivul emisiunii lui Marius Tuca. Daca Cristian Tudor Popescu a transformat acest drept in litera de Evanghelie, Emil Hurezeanu a nuantat, glosind pe ideea ca trusturile de presa Ringier si WAZ au achizitionat doua ziare de centru-dreapta.

Ca stiau ce cumpara si atita vreme cit nu au schimbat din prima zi “pe redactorii si pe directorii cei mai cunoscuti, care au consacrat acest profil ani de zile”, nu poti interveni punctual dupa aceea.

Chestiunea care nu s-a ridicat in emisiune – din cauza ca de la cele doua ziare in cauza nu a fost nimeni invitat in studio – este ca patronatul s-a angajat prin contract – cazul WAZ – sa nu se amestece in linia editoriala si a promis oficial – cazul Ringier – acelasi lucru. Asa incit ingrijorarea cind lucrurile nu se intimpla asa ar putea fi justificata.

Caci pina la urma chiar si patronul de fabrica poate parea cel putin neserios cind se angajeaza sa produca in continuare pantofi de lux, dar muncitorii se trezesc a doua zi cu banda pentru papuci in curs de ansamblare.

Ev. Zilei – 2 octombrie 2004