Cum mai poate fi relansat PNTCD?

Ce se mai poate face cu un partid istoric, sifonat de propriile greseli, dar si de capcanele intinse de adversari? PNTCD a iesit din sfera bataliilor importante pentru a se zbate sub pragul parlamentar pe mize mici si cu oameni vanitosi, dar fara anvergura.

Victor Ciorbea, Dudu Ionescu (dezertat intre timp), Vasile Lupu, Radu Vasile, Remus Opris si multi altii s-au mincat intre ei pina cind n-a mai ramas decit sigla partidului pe care s-au batut. Astazi, PNTCD este doar o amintire si o insula politica. Geografic, partidul a ramas activ doar in zona Transilvaniei si a Banatului, adica exact in partea de tara in care s-a si nascut.

Revenirea la aria copilariei poate sa fie doar semnul unei slabiciuni trecatoare, dar si starea premergatoare disparitiei.

Oricite diagnostice au fost formulate pe seama evolutiei taranistilor, adevarul nu se afla in miinile nimanui. Pe zi ce trece, taranistii mai fac un pas spre neant sau se departeaza de el, reconsolidindu-si pozitiile. Numai ei si timpul pot sa raspunda intrebarilor pe care viata le pune mereu. Si de felul in care o fac depinde destinul miscarii lor.

Citeva lucruri trebuie totusi luate in seama. Ele tin de mesajul acestui partid si de cei alesi sa-l poarte spre electorat. Intii mesajul. Ce vrea PNTCD astazi, cind componenta nationala a disparut si din doctrina sa si cind nici nationalistii zaltati nu mai fac multe procente cu ea? Romania a trecut de faza “romanismului” si a idealului de “unire cu Tara”.

Nici macar fluturarea ideii de amenintare externa nu mai baga pe nimeni in sperieti. Uniunea Europeana este la granita Romaniei. Peste putina vreme vom fi parte din acest mare proiect politic in care nationalismul sau revizuirile de frontiere nu mai aprind minti. Asadar, idealul national ramine un merit istoric. Mai sint doar abuzurile comunismului.

Anii de puscarie si proprietatile confiscate au fost chiar baza relansarii partidului dupa 1989. Chiar am putea considera ca votul din 1996 a fost unul de sprijin pentru o posibila decontare a deceniilor de comunism. Or, toata guvernarea CDR n-a putut inchide conturile cu trecutul.

Dosarele Securitatii si ale comunismului au ramas in aceeasi ambiguitate in care se aflau la preluarea puterii de catre CDR.

Un al doilea mandat n-a mai venit. Electoratul si-a reconsiderat prioritatile, iar obsesiile taranistilor au primit prea putine voturi. Ni se pare greu de crezut ca la o noua incercare, cu acelasi mesaj, s-ar putea aduna mai mult sprijin. Dimpotriva, trecerea anilor este de natura sa-i imputineze pe cei preocupati de un anume limbaj.

Cum s-ar putea improspata discursul taranistilor? Nu sint eu cel in masura sa raspunda la o asemenea intrebare fundamentala si, in acelasi timp, complicata. Iar daca oamenii preocupati de soarta partidului stiu cum sa-l redreseze, pe ce idei, cu ce mesaje actualizate, mai trebuie sa-i si gaseasca pe cei potriviti sa vorbeasca electoratului. Formula cu seniorii caliti in puscarii a trecut.

Din pacate, ea s-a consumat si cu compromiterea partidului, iar nu cu consolidarea acestuia. Varianta cu esalonul doi (Opris, Ciorbea, Lupu, Marga) s-a dus chiar inainte de a deveni coerenta.

Ce va propune Gheorghe Ciuhandu? Reluarea anticomunismului sau concordie nationala? Relansarea unor personaje de la naftalina sau o echipa de tineri gata sa incerce electoratul intr-un alt mod, cu un alt limbaj, cu o alta ideologie?

Cineva trebuie sa raspunda la o intrebare grea: cum mai poate fi relansat PNTCD?