De ce ar fi (fost) bine sa se sparga PSD?

Pentru ca un PSD prea mare face rau democratiei din Romania. Nu este vina PSD-ului ca a ramas vreme de aproape patru ani singur pe scena si ca ambasadele occidentale si delegatia UE ajunsesera singura forma eficienta de limitare a puterii sale.

Dar este vina PSD ca in conditiile date nu a facut nimic sa se autolimiteze, ca a dus un adevarat asalt impotriva a tot ce nu era PSD in administratie, justitie, presa, societate civila. Cu alte cuvinte, avind posibilitatea sa comita abuzuri, nu s-a inregistrat macar o incercare de salvare a aparentelor, de auto-limitare.

Din 2000 incoace democratizarea Romaniei a regresat la toate capitolele. Modelul romanesc devine paradoxal: regres in ce priveste presa libera, coruptia, justitia, administratia si asta in conditiile unei cresteri economice sustinute si a apropierii accentuate de Occident (NATO, UE). Dupa 2000, PSD a fost pus in situatia de a gestiona o Romanie total diferita fata de cea pe care o lasase in 1996.

Cind a plecat de la putere, Ion Iliescu era vazut in Vest ca un portret din galeria refuzatilor autoritaristi Milosevici, Lukasenko, Tudjman, Meciar; s-a intors ca un presedinte care negocia intrarea in NATO si UE (e singurul din grupa lui care a reusit resaparea imaginii).

Este meritul PSD ca nu a intrerupt occidentalizarea inceputa in 1996, dar Romania s-a schimbat, iar PSD a ramas acelasi partid autoritarist, reglat de “principiile” lui Octav Cozminca si Serban Mihailescu: ei dau tonul in partid si nu occidentalismul de parada al unor Nastase sau Geoana.

Pentru ca un PSD prea mare nu poate fi controlat de nimeni. Simplul fapt ca un partid este dominant pe scena politica nu duce in mod necesar la abuzuri. Stiinta politica comparativa inregistreaza aceasta situatie chiar in state cu democratie consolidata, cum ar fi Suedia, unde social-democratii domina de decenii.

Dar experienta din tarile cu democratie de tranzitie arata ca limitarea autoritarismului si abuzurilor se poate face doar prin alternanta regulata la putere. In aceste state, nu exista mecanismele de control dezvoltate de-a lungul timpului in Vest.

Cine poate limita abuzul partidului dominant? Justitia este obedienta, presa incearca, dar este fragila, publicul nu are obisnuinta protestului, institutiile autonome (gen CNA, Consiliul Concurentei, Avocatul Poporului etc) nu au traditia controlului si sint oricum asaltate de zona politica.

Doar constiinta ca peste patru ani vin “ceilalti” care vor putea sa-i traga la raspundere poate calma lacomia de bani si de putere.

Mitul reformistului Nastase

Pentru ca PSD nu s-a reformat deloc si nici nu are de ce cita vreme este partidul mamut si dominant de acum. Pina la alegerile locale din iunie, PSD dadea impresia ca va sta vesnic la putere, ca e o forta coplesitoare, la adapostul careia abuzul si coruptia nu vor fi pedepsite in absenta alternativei politice.

Doar in situatii de criza, un partid se schimba, se reformeaza, se deschide in interior, renuntind la apucaturile de gang.

Pentru ca acest PSD a dezvoltat cultul personalitatii lui Adrian Nastase, un fel de lider maximo, cult incompatibil cu o Romanie moderna. Un Nastase lider al unui PSD mai mic ar avea mai putine resurse sa santajeze presa. Nu sint de crezut opiniile vehiculate prin presa cum ca actualul conflict se duce intre reformistul Nastase si comunistul cu fata umana Iliescu.

Adrian Nastase a avut partidul patru ani la dispozitie si nu a dat semne ca ar vrea sa il schimbe. La fel cum a avut si Romania la dispozitie si nu a demonstrat intentii bune fata de ea. Este mai tinar si vorbeste engleza mai bine decit Presedintele, prea putin pentru a merita titlul de reformist.

Iar ideea ca el, saracul, s-ar da de ceasul mortii sa modernizeze Romania si partidul, dar nu il lasa Iliescu mi se pare un produs propagandistic menit sa il faca mai simpatic.

Desi am urmarit atent scena politica dupa 2000, nu am observat eforturile sale de modernizare, dar am remarcat imensa sa disponibilitate de a domina totul si de a-i proteja pe coruptii din partid.

Daca ar fi sef doar peste o aripa mai mica a PSD, Adrian Nastase nu ar mai avea scuza “Iliescu” si si-ar dovedi rapid inconsistenta, s-ar vedea ceea ce este de fapt: un produs politic artificial, fara priza la public, ascultat doar din frica si din interes.

Si pentru ca ar fi cool.

Cristian Ghinea