Deficitul comercial a ajuns la 2,3 miliarde de euro

Dupa ce Institutul National de Statistica a tras linie si a totalizat schimburile comerciale pe cinci luni din 2004, a iesit un sold negativ considerabil: minus 2,3 miliarde de euro. Ei bine, acest deficit contabilizat intre exporturi si importuri, ce se dovedeste a fi demn de luat in seama, nu a produs nici un seism pe piata valutara.

Un lucru e cert: cursul leu-euro nu se mai lasa impresionat de deficitul comercial. Si nici inflatia nu da semne de nervozitate.

Daca privim inapoi, pentru ca deficite nervoase au mai fost de-a lungul celor aproape 15 ani de tranzitie, vom vedea ca dupa umflari ale soldurilor intre exporturi si importuri urmau deprecieri periculoase ale leului. Un exemplu elocvent: anul 1997.

Din toamna inca, intr-un moment in care devenise clar ca importurile vor devansa exporturile cu aproape 3 miliarde de dolari, cursul valutar a intrat in alerta, iar rata inflatiei s-a triplat. A fost consecinta fireasca a unui export firav, coplesit de importuri greu de suportat. Un an mai tarziu, in ’98, istoria s-a repetat. Deficitul comercial a urcat.

Fapt ce a determinat o evidenta nervozitate a cursului de schimb catre sfarsitul anului. Desi inflatia a coborat de la 151,4% la numai 40,6%, cursul de schimb leu-dolar nu a putut evita lovitura data de explozia deficitului comercial.

In ’99, insa, deficitul comercial a scazut vertiginos. Pana la 1,2 miliarde de dolari. A fost anul in care am inceput sa strangem cureaua. Dar imediat s-a aprins un bec rosu: am fost avertizati ca economia romaneasca nu-i inca pregatita sa vindece rani vechi fara sa fie redeschise rani ce pareau a fi intrat in proces de vindecare.

Fiindca, in „compensatie“ la reducerea deficitului comercial, a reizbucnit inflatia. Cursul leu-dolar a intrat in alerta. Nici in anii urmatori, din 2000 pana in 2003, Romania nu a reusit niciodata sa obtina, din exporturi, intreaga cantitate de valuta necesara pentru importurile vitale si pentru alte importuri cerute de piata de consum.

Din aceasta cauza, o balanta comerciala deficitara s-a dovedit a fi inevitabila. Mai departe, soldul negativ in raporturile export-import a produs migrene pe piata valutara. Tot mai rare insa in 2002 si in 2003.

Deficitelor comerciale li s-au adaugat insa, in continuare, probleme determinate de slaba incurajare a competitiei economice. Probleme legate, indeosebi, de faptul ca multe dintre intreprinderile de stat s-au obisnuit sa traiasca linistite pe seama subventiilor de la populatie si de la micile societati rentabile. Subventii obtinute cu japca, prin inflatie.

Asa se explica de ce, in Romania, desi sunt in vigoare mai multe legi, aparute din 1990 incoace, ce prevad incurajarea concurentei, nu a existat si o preocupare adevarata pentru promovarea competitiei economice.

Chiar si exportatorii, nevoiti sa cucereasca piete externe pentru a-si vinde produsele, in loc sa caute cai catre fabricate performante, sunt cu ochii pe piata valutara, de unde asteapta semne de depreciere a leului ce le-ar aduce un dram de competitivitate. Prin pret, nu prin calitate.

Numai ca astfel de semnale nu mai vin. Regulile jocului s-au schimbat si nu sunt semne ca vor reveni mesajele de altadata, ce induceau iluzii si dadeau sperante ca se poate supravietui cu drogul preturilor explozive si al cursurilor sociale, inlocuind munca indarjita, organizarea rationala a muncii si managementul performant.

Inflatiei, care ucidea stimulentele muncii si indeparta numeroase categorii sociale de fluxul real al pregatirii si performantei profesionale, i-au fost smulse multe procente. Totodata, a fost consolidata cresterea economica. Acum, sunt inmultite stradaniile, ca in climatul nostru economic inca viciat, prea putin prielnic muncii performante, sa fie impulsionate concurenta si pietele integrate.

Deocamdata, insa, aceste motoare nu sunt turate cu viteza optima. Motiv pentru care n-a fost echilibrata balanta comerciala. Fara indoiala, s-a razbunat si faptul ca nu am ajuns inca la o noua ecuatie economica, in care venitul sa fie legat de eficienta muncii, intr-un sistem integrat de piete libere, de consum si de productie, in care sa domine concurenta.

Cand vom avea acest sistem, atunci vom avea si un leu tare, cu o putere de cumparare mare. Si vom avea si o economie performanta, in stare sa asigure nu numai o crestere sanatoasa, dar si o stabilitate a preturilor de consum, a dobanzilor si a pretului-preturilor: cursul de schimb.

Un inceput a fost deja facut. Prezentul se rupe de trecut. Si iata ca, in 2004, cand soldul balantei comerciale continua sa fie deficitar, cursul de schimb nu se mai sperie. Dupa ani in sir de deprecieri dramatice, 2003 s-a incheiat cu o apreciere reala a leului in raport cu un cos euro-dolar. Tendinta care se mentine si in 2004, pe fondul trecerii la inflatia cu o singura cifra.

Mai mult chiar, cursul isi mentine stabilitatea si in termeni nominali.