Sari direct la conținut

„Discreditarea armatei”: Politician rus, judecat că a ascultat discursul lui Putin cu spaghete pe urechi

HotNews.ro
Discursul lui Vladimir Putin a fost televizat, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Discursul lui Vladimir Putin a fost televizat, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Un politician regional rus va compărea săptămâna viitoare în fața instanței pentru a răspunde acuzațiilor potrivit cărora a discreditat forțele armate prin postarea unei înregistrări video cu el însuși ascultând discursul președintelui Vladimir Putin despre starea națiunii cu spaghete pe ureche., potrivit Reuters.

Videoclipul făcea referire la proverbul rusesc potrivit căruia, atunci când cuiva i s-au agățat tăiței la ureche, acea persoană a fost înșelată sau păcălită.

Mihail Abdalkin, deputat al Partidului Comunist în parlamentul regional din Samara, a declarat joi pe rețelele de socializare că tribunalul orașului Novokuibișev va audia cazul său pe 7 martie. Partidul său îl mustrase deja anterior.

„Vom lupta pentru a ne dovedi neimplicarea și nevinovăția”, a adăugat el.

De la invadarea Ucrainei în februarie 2022, Rusia a intensificat măsurile de reprimare a disidenței publice, stabilind amenzi și putând da pedepse cu închisoarea pentru discreditarea forțelor armate prin exprimarea unor opinii negative.

Discursul lui Putin din 21 februarie, care a durat aproape două ore, nu a inclus niciun anunț politic major, în afară de suspendarea participării Rusiei la ultimul său tratat de control al armelor nucleare cu SUA.

Când Abdalkin și-a postat videoclipul la scurt timp după aceea pe „V Kontakte”, echivalentul rusesc al Facebook, a adăugat o legendă în care spunea că a fost rugat să urmărească discursul de către vicepreședintele parlamentului din Samara.

„Îl susțin în totalitate, sunt total de acord, o mare performanță”, a adăugat el. „Nu am mai auzit așa ceva în ultimii 23 de ani. Plăcut surprins”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro