Sari direct la conținut

Elton John are vederea afectată de o infecție gravă. „Recuperarea va dura”

HotNews.ro
Elton John are vederea afectată de o infecție gravă. „Recuperarea va dura”
Elton John cântă la ceremonia de deschidere de la Stonewall National Monument Visitor Center, 28 iunie 2024, în New York City, SUA. Sursa foto: White House / Zuma Press / Profimedia

Celebrul cântăreţ britanic Elton John, în vârstă de 77 de ani, a rămas „doar cu o vedere limitată” după ce a contractat „o infecţie oculară severă”, scrie agenția germană de presă DPA.

Artistul a dezvăluit că a început să se vindece de acea infecţie care i-a afectat unul dintre ochi, dar a spus că recuperarea sa completă „va dura ceva timp”, potrivit Agerpres.

„În această vară, m-am confruntat cu o infecţie oculară severă, care, din păcate, m-a lăsat doar cu o vedere limitată la nivelul unui ochi”, a dezvăluit starul britanic, într-un mesaj publicat pe contul său de Instagram.

„Mă vindec acum, dar este un proces extrem de lent, care va dura ceva timp înainte ca vederea să îmi revină în ochiul afectat. Le sunt profund recunoscător echipei excelente de medici şi de asistente, precum şi familiei mele, care au avut mare grijă de mine în ultimele săptămâni”, a precizat Elton John.

„Mi-am petrecut vara în linişte, recuperându-mă acasă, şi mă simt bine cu privire la progresele pe care le-am făcut până acum în procesul de vindecare şi recuperare”, a adăugat artistul britanic.

Vestea a venit la puţin timp după ce presa britanică a anunţat că un documentar despre celebrul cântăreţ pop-rock, intitulat „Elton John: Never Too Late”, va avea premiera europeană la ediţia din acest an a BFI London Film Festival.

Numeroase vedete, precum creatoarea de modă Donatella Versace, prezentatorul radio Bob Harris şi actorul Layton Williams, au reacţionat la mesajele online publicate de Elton John şi i-au transmis urări de bine şi de însănătoşire grabnică.

INTERVIURILE HotNews.ro