Sari direct la conținut

Expert: Pirateria coboară prețul serviciilor contabile din România

HotNews.ro
Robert Șova, vicepresedinte CECAR
Robert Șova, vicepresedinte CECAR

Piața serviciilor contabile din România este afectată de concurența neloială practicată de persoane neautorizate, conform declarațiilor vicepreședintelui Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), Robert Șova.

„De exemplu, sunt oameni care evită să-și ia calificările necesare, să fie într-un sistem care să le asigure dezvoltarea profesională continuă și un cadru etic în care să poată funcționa. Aceștia au 50 – 60 de contracte de muncă. Aveam o situație făcută acum câțiva ani la minister și erau unii cu 150 de contracte de muncă cu câte o oră, câte două ore pe contract. Nu se poate așa ceva!”, spune el.

Acele persoane, afirmă Șova, practicau profesia într-un mod incorect.

“Oricum, să știți că lucrurile evoluează atât de mult, avem SAF-T (care din 2025 va fi aplicat și de micile firme n.r.) încât cei care nu vor fi profesioniști vor ieși din piață. Ori îi scoate piața, ori îi scoate Fiscul pentru că la un moment dat, când o să se ducă la patron, ANAF o să-i spună: „Ce ai făcut măi aici? Cu cine?”, afirmă reprezentantul CECCAR.

Conform declarațiilor sale, mai sunt și situațiile în care, “din păcate, în spatele multora din aceste persoane se află oameni din sistem”.

“A fost o situație, de exemplu, în județul Neamț. S-a făcut o anchetă la nivelul Poliției de identificare a persoanelor care practică profesia ilegal. S-au întocmit peste 100 de dosare penale. Mulți n-aveau contracte. Lucrau la negru. Sunt cazuri în care este semnat bilanțul și în dreptul antreprenorului și în dreptul contabilului”, spune Șova.

În opinia sa, în asemenea situații răspunderea revine doar antreprenorului. 

„Ne bucură faptul că începem într-adevăr să ne transformăm digital și că ANAF a început să analizeze datele raportate și să vadă cum pot fi folosite. Noi ne-am luptat de ani de zile să introducem în legislație ca firmele să aibă obligativitatea declarării contabilului cu care lucrează, așa cum ai obligativitatea declarării cenzorului sau auditorului. Declararea să se facă la Fisc. Nu am reușit acest lucru. Sper să reușim”, a afirmat vicepreședintele CECCAR.

Unii angajați ANAF fac contabilitate pentru firme, iar pe lângă asta mai și greșesc

Reamintim că fostul șef al Fiscului, Lucian Heiuș, a declarat recent că avem funcționari publici din Ministerul Finanțelor – ANAF, dar și din alte institutii ale Statului care țin contabilitatea pentru firme sau primării mici.

„Pe lângă faptul că acești funcționari de multe ori fac greșeli în actele contabile, acest lucru mai este și ilegal. Pentru că nu au voie să facă acest lucru, ei încasează bani la negru, Statul fiind astfel prejudiciat prin taxele și impozitele neîncasate”, afirmă el.

În plus, spune Heiuș, ei se află într-un veritabil conflict de interese!

„Angajatul ANAF nu o să verifice firmele la care el însuși ține contabilitatea dacă au sau nu nereguli. Numai eu în activitatea mea am indentificat numeroase astfel de cazuri. I-am trimis în Comisia de Disciplină. Unii au fost dați afară”, a explicat fostul șef al Fiscului.

Potrivit acestuia, unii oameni de afaceri s-au plâns după ce au constatat că iau amenzi din cauza actelor întocmite greșit de funcționarii Finanțelor.

„O soluție ar fi ca după înființarea firmei să se transmită la ANAF un contract încheiat cu expertul contabil, inclusiv firme de contabilitate, iar Fiscul să nu mai încerce să discute direct cu antreprenorul, care de multe ori nu înțelege nimic din acele documente. El știe doar să facă business, nu și partea de fiscalitate și contabilitate. În caz de probleme, ANAF ar urma să discute direct cu contabilul”, a mai afirmat Lucian Heiuș.

INTERVIURILE HotNews.ro