Sari direct la conținut

Factura la apa calda si caldura va creste cu 15%

Gardianul

De la 1 august, pretul national de referinta al gigacaloriei se va majora cu 12% si va ajunge, astfel, la 896.000 lei. Aceasta scumpire va genera o crestere a facturii la apa calda si caldura cu minimum 15%, dupa cum ne-a declarat Radu Opaina, presedintele Federatiei Asociatiilor de Proprietari din Romania.

Pe de alta parte, Ioan Radu, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarie Comunala, spune ca majorarea pretului national de referinta va genera facturi mai mari la intretinere doar pentru blocurile necontorizate, fara a inainta insa vreun procent in acest sens.

„Ca si anul trecut, vom avea in vedere monitorizarea tuturor pierderilor din retea, pentru a nu fi introduse in facturi“, declara oficialul Autoritatii.

Necontorizatii vor plati mai mult

Reamintim ca procesul de contorizare se va finaliza, potrivit graficelor, la 31 iulie 2007. Ioan Radu ne-a mai informat ca, potrivit Legii energiei, consumatorii, asociatiile de proprietari sau cei individuali vor parafa contracte cu furnizorii de energie, ceea ce le va creste considerabil drepturile fata de acestia.

De asemenea, la autoritate se afla spre avizare proiectul de act normativ ce vizeaza montarea repartitoarelor de costuri, ceea ce va da posibilitatea consumatorilor sa-si regleze singuri nivelul temperaturii din camere. Subventiile bugetare la energia termica vor trebui eliminate treptat pana in 2007, masura cuprinsa in intelegerile cu FMI si cu oficialii europeni.

In paralel cu reducerea subventiilor, se are in vedere cresterea nivelului ajutoarelor pentru caldura pentru persoanele si familiile defavorizate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro