Falsuri la Coca Cola
De fapt, care ar fi secretul Companiei de Imbuteliat Coca Cola Iasi? Aceeasi
companie, care are profit net pe 2002 de circa 36 miliarde lei si zero angajati,
dar care produce lunar 60 metri cubi de gunoi?! Pentru ca, pentru cine nu a
aflat inca, aceasta companie fara angajati umple totusi din neant sapte
containere cu deseuri, dupa cum se poate constata in evidentele de la SC
Salubris SA.
Secretul Companiei de Imbuteliat Coca Cola Iasi este de fapt o jonglerie cu
un teren de 9,55 hectare, pus la dispozitie de conducerea Statiunii de
Cercetare si Productie pentru Cresterea Bovinelor Dancu, in urma cu 12 ani.
Afacerea a evoluat dupa cum urmeaza. Cineva a venit la statiune si a propus
conducerii Statiunii urmatorul „biznis”: o asociere la care statiunea pune la
dispozitie terenul, iar firma Molino din Luxemburg vine cu banii pentru
infiintarea unei fabrici de sucuri. Pana aici, totul este corect. „Valoarea acestui
teren se va stabili prin negocieri intre partile interesate, respectand in acelasi
timp actele normative in vigoare”, se mai subliniaza in procesul verbal incheiat
in 23.06.1992, in sedinta Consiliului ªtiintific al Statiunii Dancu.
Milioanele de la BERD
Numai ca firma investitoare nu a venit cu banii ei de acasa, ci cu un credit
BERD, in valoare de 12 milioane dolari americani. Iar ipoteca de prim rang
acordata de BERD a fost conditionata tocmai de proprietatea asupra acestui
teren. Deci, atentie! Firma din Luxemburg vine cu maana in buzunar, promite
marea cu sarea celor de la statiunea Dancu. Obtine de la ei asocierea pe teren
si face o firma noua, iar pe acea firma obtin de la fraierii de la BERD 12
milioane dolari americani garantand cu terenul obtinut de la statul roman.
Statiunea din Dancu, alti fraieri, se alege cu praful de pe toba. Pe terenul
obtinut a primit echivalentul a 4% actiuni din patrimoniul firmei nou infiintate,
dar aceeasi statiune Dancu nu vede nici un dividend timp de 12 ani. Intre
timp, are loc o majorare de capital, iar statiunea din Dancu se alege cu o
participatiune de sub 1% si primeste in sfarsit niste bani, ca dividende, 200
milioane lei, adica fonduri de achizitionat furaje pentru doua saptamani. Iata
deci marea afacere, in care s-a bagat o institutie aflata in directa subordonare
a Ministerului Agriculturii si Alimentatiei! Adica statul roman participa la o
afacere din nu castiga nimic si nu are nici un control, dar de pe urma careia
altii invart milioane de dolari.
Falsurile Companiei Coca Cola
Practic, toata aceasta megaescrocherie se bazeaza pe mai multe falsuri in
declaratii facute de reprezentantii Companiei Coca Cola. In contractul de
imprumut incheiat cu BERD-ul, la capitolul 5 „Reprezentari si garantii CCBI”
(n.r. CCBI este prescurtarea folosita in contract pentru SC Compania de
Imbuteliat Coca Cola Iasi SA), la punctul 1A se precizeaza: „Prin prezenta,
CCBI reprezinta si garanteaza ca este inregistrat ca singurul proprietar si
beneficiar absolut al Proprietatii Ipotecate si ca a dobandit Proprietatea
Ipotecata de la Statiunea de Cercetare si Productie pentru Cresterea
Bovinelor Dancu Iasi prin Contractul si Statutul CCBI datat 29 iunie 1992 si
inregistrat la Registrul de Inscriptiuni Imobiliare sub numarul 199/T la data de
28 august 1995″ (facsimil 1). Numai ca Statutul si contractul societatii prevad
faptul ca terenul in cauza a fost dat in folosinta companiei Coca Cola pe o
perioada de 50 de ani. Mai mult, cererea inregistrata la Registrul de
Inscriptiuni imobiliare sub numarul 199/T din data de 28.08.1995 confirma
faptul ca terenul se afla in folosinta societatii si nu in proprietatea ei, asa cum
au declarat in fals reprezentantii Coca Cola (facsimil 2). Pentru a risipi orice
urma de indoiala fata de falsurile facute de Coca Cola, reporterii Flacara
Iasului au obtinut de la Oficiul Judetean de Cadastru Iasi dovada ilegalitatilor
comise reprezentantii societatii mai sus amintite. In adresa oficiala primita de
la Oficiul Judetean de Cadastru se precizeaza: „Terenul din municipiul Iasi,
din cvartal nr.10, parcele 4606/3, 4606/4 si 4510 cu suprafata de 9,55 ha este
domeniul public al statului in administrarea Statiunii de Cercetare Productie
Cresterea Bovinelor Dancu”(facsimil 3). Este clar ca reprezentantii Companiei
de Imbuteliat Coca Cola au comis premeditat aceste falsuri in scopul de a
obtine un imprumut de 12 milioane de dolari de la BERD, garantand cu un
teren apartinand statului roman pe care il primisera doar in folosinta.
Ce nu stie BERD?
Ce nu stie banca europeana, dar stiu cei de la Compania de Imbuteliat Coca-
Cola Iasi este ca terenul pe care s-a acordat imprumutul urias de 12 milioane
de dolari americani nu este proprietatea companiei, ci un teren pus la
dispozitie pe o perioada determinata de 50 de ani, in anumite conditii. ªi ce
nu mai stiau cei de la BERD este ca legislatia romaneasca nu permite
instrainarea unui teren decat prim emiterea unei Ordonante de Guvern si nici
concesionarea unui teren in absenta unui aviz favorabil de la Ministerul din
proprietatea caruia se afla terenul respectiv. Compania de Imbuteliat Coca
Cola Iasi nu a obtinut nici hotarare de Guvern si nici un aviz direct de la
Minister, ci doar doua procese verbale semnate de conducerea statiunii si un
aviz favorabil de la Directia Generala pentru Agricultura si Alimentatie Iasi.
Cert este insa ca pentru BERD aceste documente au fost suficiente ca sa dea
drumul la credit.
„Vaaacutele mele… nu mai au floricele”
Chiar daca nu au cistigat nici o branza de pe urma afacerii, meseriasii de la
Statiunea Dancu nu stiu nimic. Ba, ar sti ei ceva, dar nu vor sa spuna:
„Dom’le, ce ma iei asa? Voi nu stiti cu cine va puneti? Aveti grija, ca astia-s
mari! Au avocati, relatii…”. Balbaiala contabilul statiunii, Iosif Albert este insa
parfum de tei pe langa gradul de constiinta profesionala cu care se prezinta
gazetarilor de la Flacara Iasului directorul Constantin Badelita. Lovit de
Parkinson, dar si de o asociere din care nu a inteles nimica, directorul
Badelita are o preocupare majora fata de singurul lucru la care se pricepe
foarte bine: „Vaacutele mele! Sireacele mele vacute… Astia vor sa-mi ia si
sfoara de pamant care mi-o mai ramas si-atuncea ce-or mai manca vacutele
mele. Ca nu mai au floricele si cum sa dea lapte fara floricele?!”. Raspunsul
nu poate fi decat unul singur: vor da Coca Cola!
Se impun masuri concrete
„Nu stiu daca reprezentantii Statiunii de Cercetare Dancu pot fi condamnati
pentru ceva anume. Dar exista posibilitatea ca persoanele care au facut
aceasta asociere sa o fi gandit bine. Oricum, ce a facut compania Coca-Cola
in acest caz este un aranjament urat, iar ilegalitatile care au fost savarsite vor fi
cu siguranta sanctionate. Personal, am avut cateva semnale in acest sens, dar
informatiile mele nu au fost confirmate”, a declarat in cursul zilei de ieri Ionel
Adrian, membru in Comisia pentru Agricultura din Camera Deputatilor.
Acesta considera ca in cazul terenului de la Statiunea de Cercetare si
Productie pentru Cresterea Bovinelor Dancu, pe seama caruia niste smecheri
din tara si strainatate au facut afaceri de milioane de dolari, ar trebui semnalata
conducerea ADS Bucuresti si Ministerul Agriculturii. „Se impune luarea de
masuri concrete la acest nivel, iar cei care au semnat in defavoarea statului
trebuie sa plateasca. Nu se poate altfel!”, a declarat in cursul zilei de ieri
deputatul PSD, Adrian Ionel, membru in Comisia pentru Agricultura din
Parlamentul Romaniei.
Coca VASILENCU