Sari direct la conținut

Fostul avocat al lui S.O.V., cap de lista la PSD Neamt

Evenimentul Zilei

Ion Chelaru, pe pozitia unu in listele pentru Senat, l-a reprezentat pe “parintele FNI” in procesul de divort

Capul listei PSD pentru Senat in judetul Neamt este avocatul Ioan Chelaru, prieten din adolescenta al controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vintu – celebrul “parinte al FNI”. Numele lui Chelaru a fost vehiculat in repetate rinduri in scandalurile care au insotit prabusirea Fondului National de Investitii.

Mai mult, Chelaru l-a si reprezentat pe Vintu la tribunal, in procesul de divort.

Prietenia lui Ioan Chelaru cu SOV a inceput din adolescenta si dureaza pina in zilele noastre. “Sint prieten cu Sorin Ovidiu Vintu de cind eram adolescenti. Daca nu ma insala memoria, din ’77-’78. Ultima data ne-am vazut acum doua-trei luni, cind el a venit la Roman, la mormintul mamei sale”, spune Chelaru.

El a adaugat ca l-a si aparat la tribunal pe SOV, in procesul de divort al acestuia. “Doar atunci am fost avocatul lui. Intr-un proces penal nu l-am aparat niciodata”, a precizat Chelaru.

Intrebat daca prietenia cu Sorin Ovidiu Vintu nu l-ar pune intr-un conflict de interese in momentul in care, ca senator, va trebui sa voteze o lege neconvenabila pentru amicul sau, Chelaru a raspuns: “Daca imi puneti o asemenea intrebare inseamna ca nu ma cunoasteti. Toti cei care ma cunosc stiu foarte bine ca nu ma poate influenta nimeni cind trebuie sa iau o decizie”.

Chelaru a fost, in urma cu trei ani, acuzat in presa ca a preluat fictiv firma Gelsor de la Vintu.

Angelica Vintu, fosta sotie a lui SOV, a cerut – in procesul de divort intentat de ea lui Vintu in anul 2001 – ca Tribunalul Bucuresti sa constate “trecerea simulata a pachetului majoritar de actiuni de la grupul de firme Gelsor” din proprietatea sotului ei in cea a avocatului Ioan Chelaru.

La vremea respectiva, “Evenimentul zilei” a scris despre un contract de cesiune incheiat intre Sorin Ovidiu Vintu si Ioan Chelaru, prin care SOV i-a cedat lui Chelaru pachetul de 99,935a detinut la Gelsor (in valoare de 199,87 miliarde lei) cu numai 30 de miliarde lei, platibili esalonat pe parcursul a 25 de ani. Chelaru afirma ca cererea Angelicai Vintu a fost respinsa de instanta.

“Am cumparat, intr-adevar pachetul majoritar de la Gelsor. Am asteptat un an, am incercat sa redresez firma. Am constatat ca nu se poate si dupa aceea am vindut-o”, ne-a declarat Chelaru. El refuza sa precizeze insa cui a vindut Gelsor: “N-are rost sa va spun. E la Registrul Comertului”.

Ziarul “Monitorul de Neamt” a citat, in luna iulie a acestui an, o declaratie a candidatului pesedist la Senat, in care acesta afirma: “Sint si voi ramine prieten cu Sorin Ovidiu Vintu. Ma consider un om de caracter. Prietenia mea cu Sorin Ovidiu Vintu exista si va ramine. Pentru mine, prietenia este un lucru deosebit.

Nu tine cont nici de functii, nici de defectele unui om, ci de calitatile sale. Eu judec omul in intregul sau. Nu-l judec partial sau nu-l judec atunci cind e in necaz, in momentul in care ocupa o functie sau are o alta problema”.

Ioan Chelaru a mai spus ca ii va dedica un capitol intreg lui SOV in cartea sa, intitulata “Convorbiri in Agora”, care urmeaza sa fie lansata in curind.

Ce zice Consiliul de Integritate morala?

Cristian Diaconescu, membru in Consiliul de Integritate Morala al PSD, ne-a declarat ca situatia lui Chelaru nu a fost discutata pina acum de organismul respectiv, care ar trebui sa dea avize in legatura cu candidatii de pe listele PSD. “Nu se poate sa stiu cine si cum e pus in discutie. Eu nu pot sa discut despre o persoana pe care n-o cunosc.

Nu pot sa stiu ce a facut, ce n-a facut, ce va face. Nu cunosc. Nu avem nici o sesizare”, a spus Diaconescu.

Conform hotaririi de infiintare, “Consiliul de Integritate Morala are competenta de cercetare si constatare a existentei conflictelor de interese si a incompatibilitatilor, precum si a cazurilor de incalcare a Statutului si a normelor morale de comportament de catre membrii PSD”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro