Sari direct la conținut

Investitorii străini: Amnistia fiscală recompensează pe cei care nu-și plătesc taxele și impozitele la timp și scade conformarea

HotNews.ro
Bancnote lei, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Bancnote lei, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Amnistiile fiscale repetate, fără să aibă la bază o politică bine fundamentată și transparentă, pot descuraja conformarea voluntară, care de altfel este unul din obiectivele asumate la nivelul politicii fiscale, susține Consiliul Investitorilor Străini (FIC).

Organizația recomandă ca politica fiscală a României să se axeze pe mecanisme de bonificare și acțiuni de stimulare a conduitei contribuabililor care își plătesc taxele și impozitele la timp, în mod corect, și nu de recompensare a celor care nu își îndeplinesc obligațiile fiscale.

“În mai puțin de un an, Guvernul României a trecut de la măsuri excesive de sancționare, la măsuri excesive de clemență. Pe de o parte se introduc amenzi severe pentru erori administrative (în cazul RO e-Factura și RO e-Transport) chiar dacă nu au existat pierderi de venituri bugetare dar, pe de altă parte, se anulează accesorii pentru contribuabilii care nu au declarat și/sau nu au plătit la timp”, menționează Consiliul într-un comunicat de presă.

Vezi și: Amnistia fiscală, în Monitorul oficial. Firmele corecte primesc o bonificație de 3%, dar PFA nimic

De asemenea, spune FIC, este vital ca măsurile luate de statul român în beneficiul datornicilor să ia în considerare conduita contribuabililor, astfel încât să fie subliniat angajamentul Guvernului României pentru sprijinirea companiilor aflate în dificultate, dar și pentru sancționarea fermă și susținută a neconformării fiscale.

“În acest sens, o amnistie fiscală ar putea să aibă o aplicabilitate condiționată de evoluția comportamentului fiscal al contribuabililor care au accesat ultimele măsuri similare și au beneficiat de anularea obligațiilor fiscale accesorii sau să fie revocabilă în cazul în care contribuabilii care beneficiază de această măsură nu demonstrează o conduită îmbunătățită pe o perioadă de cel puțin 3-5 ani”, sunt de părere investitorii.

Conform sursei citate, în loc să recurgă la astfel de soluții temporare, România trebuie să se concentreze pe reforme structurale pentru a crește colectarea veniturilor și pentru a reduce evaziunea fiscală.

În plus, FIC atrage atenția că adoptarea ordonanței de urgență care introduce o nouă aministie fiscală nu a asigurat timpul necesar pentru o analiză atentă și pentru formularea unor puncte de vedere din partea mediului de afaceri.

„Deși amnistia fiscală poate avea anumite beneficii pe termen scurt în ceea ce privește colectarea, pe termen mediu și lung aceasta descurajează conformarea voluntară și aduce incertitudini pentru contribuabilii bun-platnici și implicit ar putea afecta negativ gradul de colectare a veniturilor la bugetul de stat”, consideră FIC.

INTERVIURILE HotNews.ro