Sari direct la conținut

Mihai Pacepa si-a procurat ilegal averea

Gardianul

Departamentul Securitatii Statului din cadrul Ministerului de Interne a intocmit, pe 1 octombrie 1978 (anul fugii lui Pacepa), un „raport cu privire la rezultatul cercetarilor efectuate asupra cauzelor care au determinat si a conditiilor care au favorizat actul de tradare al lui Ion Mihai Pacepa”.

Documentul, care poarta numarul 000826, dovedeste, pe de o parte, ca valoarea intregii averi era, intr-adevar, foarte mare, iar, pe de alta parte, moralitatea fostului general.

In acest dosar strict secret, considerat de o importanta deosebita, se arata ca „o caracteristica a lui Pacepa a constituit-o avaritia, preocuparea deosebita de a agonisi in permanenta bunuri si valori fara a avea nici o limita”. Conform aceluiasi document, „aceste bunuri au fost procurate de general prin incalcarea prevederilor legale si folosirea abuziva a cadrelor din subordine.

Erau arhicunoscute obiceiurile lui Pacepa de a cere de la subordonati sa ii ofere sau sa ii cumpere diferite obiecte fara a le restitui contravaloarea”. Tot documentul cu pricina consemneaza faptul ca „Ion Mihai Pacepa folosea fondurile operative in folosul sotiei si al fiicei sale.

De exemplu, a organizat trimiterea lor in excursii in strainatate si a organizat, la Roma, o expozitie de grafica cu lucrarile fiicei sale”. Dupa defectiunea lui Pacepa, in locuinta sa, conform documentului mentionat, au fost gasite bunuri in valoare de 1,5 milioane de lei.

Astazi, magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie vor lua in discutie problema numelui fostului general de Securitate Ion Mihai Pacepa. Mai exact, numele aparut in sentinta din 1978, prin care fostul sef al spionajului romanesc era condamnat pentru inalta tradare, dar si in documentele fostei Securitati este „Pacipa”.

In sentinta de reabilitare, pronuntata, pe 7 iunie 1999, de Curtea Suprema de Justitie, numele generalului este „Pacepa”. De altfel, atat avocatul sau, cat si fostul general sustin ca numele este Pacepa.

Astazi, magistratii instantei supreme vor trebui sa lamureasca aceasta problema, pentru ca fostul sef al Directiei de Informatii Externe sa poata intra in posesia averii confiscate dupa defectarea din sistem si sa poata reprimi gradul de general. Cu toate acestea, exista cateva intrebari fara raspuns care planeaza asupra problemei averii fostului general.

La inceputul lunii februarie a acestui an, cotidianul american „The Washington Times” a reprosat autoritatilor romane ca nu-l repun in drepturi pe fostul general de Securitate Ion Mihai Pacepa. Ba, chiar, in celebra publicatie, s-a spus ca de „ingroparea sechelelor comunismului” depinde si aderarea Romaniei la NATO.

Ambasadorul Romaniei la Washington, Sorin Ducaru, a replicat ca, inca din 1999, Curtea Suprema de Justitie l-a repus in drepturi pe fostul general. Diplomatul roman a uitat, insa, ca, de atunci, au trecut patru ani, si fostul sef al spionajului romanesc nu si-a primit tot ce i s-a confiscat. Trecand peste aceste aspecte juridice si istorice, ar trebui sa analizam putin intreaga problema.

Mai traieste oare fostul sef al spionajului romanesc?

Este de remarcat faptul ca, in tot timpul acestui scandal, in care s-a pus, la un moment dat, problema disparitiei dosarului de reabilitare a lui Pacepa, fostul general nu a facut decat sa transmita, pe diverse canale, mesaje pentru Romania si pentru autoritatile din tara noastra.

Toate aceste mesaje erau insotite de fotografiile vechi ale lui Pacepa, cu celebri ochelari cu rama groasa sau in diferite ipostaze ale vietii sale. Nici macar o poza recenta, ca sa nu mai vorbim despre vreo inregistrare video. S-a spus ca ar trai ascuns in SUA, fiind pazit de autoritatile federale de frica romanilor.

Ca generalul defector ar fi cautat in continuare de catre agentii serviciilor secrete din Romania este de-a dreptul hilar, avand in vedere situatia actuala din structurile de informatii autohtone. Pe de alta parte, fostul general a trimis niste mesaje cel putin ciudate, din care reiese doar cat de mult iubeste el Romania, nicidecum ceva despre redobandirea averii si a drepturilor sale.

Mai mult, nici dupa ce au trecut 26 de ani de la fuga sa nu reusim sa aflam cu exactitate care au fost motivele pentru care Pacepa a parasit tara, nici informatiile ultrasecrete pe care acesta le-a furnizat americanilor despre regimul Ceausescu sau despre retelele romanesti de spionaj de la sfarsitul anilor ’70. Credem ca asta conteaza, nu daca si pe cine a tradat.

De ce tace Pacepa si se ascunde in spatele unor articole din „The Washington Times”, care, desi ating multe adevaruri, starnesc, totodata, si zambete? Pentru ca Pacepa nu mai are ce spune, zic unii sau pentru ca nu este lasat sa vorbeasca, sustin altii. Dar mai traieste oare Ion Mihai Pacepa?

De ce nu confirma sau infirma fostul general imputernicirea data avocatului din Romania?

Fie ca mai traieste, fie ca nu, ar trebui sa se raspunda clar la intrebarea daca avocatul Catalin Dancu a stat de vorba fata-n fata cu fostul general si daca acesta din urma i-a semnat imputernicirea avocatiala pe care pretinde ca o are.

Si daca ar fi asa, daca Pacepa traieste, poate oferi Catalin Dancu o garantie ca acea imputernicire poarta o semnatura autentica a fostului general de Securitate? Aceasta problema nu poate fi lamurita decat de Ion Mihai Pacepa. Insa acesta, daca traieste, nu a facut decat sa vorbeasca despre Romania si alte chestiuni, in loc sa confirme sau sa infirme ca a semnat aceasta imputernicire.

Este foarte posibil ca aceasta intrebare sa ramana fara raspuns. In acest caz, unde se duc cele trei milioane de dolari, care, spune avocatul Catalin Dancu, i se cuvin lui Ion Mihai Pacepa?

Averea exorbitanta, pentru anii ’70, a fost procurata ilicit si prin abuzuri.

O alta intrebare este chiar cea legata de valoarea averii lui Ion Mihai Pacepa, ca sef al spionajului romanesc, si a estimarii prezente facute de avocatul Catalin Dancu. In primul rand, de unde putea sa stranga un bugetar o impresionanta avere de aproape 1,5 milioane de lei, cand, probabil, salariul sau lunar era de 5.

000 de lei? Potrivit estimarilor facute de anchetatori, bunurile confiscate se ridicau la valoarea de 1.550.000 de lei. In 1978, paritatea leu-dolar, conform datelor statistice, era de 14 lei/USD. Daca paritatea era corect calculata la acea vreme, atunci, valoarea averii lui Pacepa se ridica la 110.714 USD, si nici pe departe la 2 milioane de dolari.

Catalin Dancu a luat in calcul si inflatia si banii care i s-ar fi cuvenit pana in prezent din leafa de general. Suma de trei milioane de dolari pare, totusi, exorbitanta. Cat despre provenienta averii generalului, lucrurile stau altfel.

Daca tinem cont de notele din dosarul de ancheta facut dupa dezertarea lui Pacepa, o mare parte a averii a fost acumulata din fondurile operative pentru rezidentele Departamentului de Informatii Externe si din „atentiile” cu care adjunctul Sefului DIE era asaltat sau le solicita de la diversi parteneri de afaceri occidentali care aveau interes in Romania.

Alaturat, publicam fragmente dintr-un dosar secret al Securitatii privind modul in care si-a adunat generalul averea.

Gabriel G. Stanescu, Andi Topala

Bunurile si valorile confiscate de Ministerul de Interne din locuinta lui Pacepa

Au fost confiscate si predate de catre executorul judecatoresc la I.C.L. „Universal-Consignatia”, pentru a fi valorifcate in folosul statului, urmatoarele bunuri: obiecte tehnice – 515.561 lei; autoturismul marca „Mercedes” 220 D– 252.075 de lei; piese auto – 53.424 de lei; arta decorativa – 45.790 de lei; cupoane din stofa, haine si lenjerie – 95.

636 de lei; mobila – 31.950 de lei. Total: 1.004.236 de lei.

Au fost predate: la Muzeul de Arta al R.S. Romania 14 tablouri facand parte din patrimoniul cultural-national, cu o valoare de ivnentar de 109.000 de lei; la Banca R.S. Romania obiecte din aur evaluate la – 40.140 de lei; la magazinul „Unic” Bucuresti bauturi alcoolice evaluate la 52.156 de lei; la acelasi magazin, tigari straine in valoare de 17.235 de lei.

S-au ridicat 4 librete de economii pe numele de Pacipa Ion Mihai cu un sold totalizand 68.276 de lei. In total: 286.807 de lei.

In total, s-au confiscat bunuri, valori si numerar care se ridica la suma de 1.291.042 de lei.

I.G.M. – Serviciul Arme

Una arma de vanatoare cu doua tevi, calibrul 12, marca Fortuna Bauer, seria 425033; una arma de vanatoare cu doua tevi suprapuse – hoc, calibrul 12, marca Luigi Franscri, seria 55492; una arma de vanatoare cu doua tevi, calibrul 16, farbicatie sovietica, seria 108003; una arma de vanatoare cu o teava semiautomata, calibrul 1, marca Luigi Princhi, seria 10581 si 10394; una carabina calibrul

7×64, seria 39747, cu un incarcator de rezerva; una carabina marca Z.B. calibrul 6×57, seria 22125, cu inscriptia St. N.G. 14, 6; una arma de vanatoare cu doua tevi, calibrul 12, marca Stevens, seria B.

409314; una arma de tir, marca Geco, seria 85155, defecta, calibrul 22; una arma de tir semiautomata, marca Brosning 8, seria 92236, calibrul 22; una arma cu aer comprimat, calibrul 4,5 mm, seria F-1-987, 4.56; una carabina cu doua tevi suprapuse, seria 72874, cu luneta „Karl Zeiss”, seria 1126152, calibrul 375, H.H.

Hagnum; una arma de vanzatoare – boc, calibrul 12, seria 376842; una arma de vanatoare Drilling, marca „Fortuna-Suhl”, calibrul 16, seria 967123 si cal.

7×65 R1; una arma de vanatoare, calibrul 12 si un rand de tevi de rezerva – carabina, calibrul 375, ambele tevi avand seria 73563; una arma de vanatoare, calibrul 12, marca Luigi Franchi, seria 5842; una luneta, marca Helia Super, seria 39 82 nr. 139371; una luneta, marca helia Super, 4 S-1, nr. 88773; una luneta, marca Helia Super, 4 S-a, nr.

88752; una luneta, marca Diavari D, 1,5 – 6x, seria 1125309; una luneta de buzunar, 60x, 50x, 40x; una luneta Kahles Vien Heliavier, uzata in port din piele maron, uscat; una luneta Kahles Vien, Helia Super, 39 82 nr.

136206; una luneta, marca Light 2,5 x 20; trei tocuri din piele port-luneta, noi; una cartusiera din piele bej, uzata; una vergea pentru curatat arme de vanatoare; sase lansatoare de rachete lunoase, tip stilou „Delta”, fabricatie romaneasca; una butelie-spray cu gaz lacrimogen, Chemical Back, in port de culoare neagra, cu inscriptia Goec; doua sisuri diferite, cu lame Sollinges, cu deschiderea

lamei prin apasare; 219 (douasutenouasprezece) cartuse glont, cal. 375, Super Speed Winchester; 200 (douasute) cartuse glont, 8 x 57 IS; 100 (unasuta) cartuse glon 7 x 65 R; 15 (cincisprezece) cartuse glont 7 x 64; 101 (unasutaunu) cartuse glont 7 x 64; 3 (trei) cartuse glont pistol 6 x 35; 213 (douasutetreisprezece) cartuse glont, cal. 5,6 mm; 241 (douasutepatruzecisiunu) cartuse Rottneil cal.

12; 2.040 (douamiipatruzeci) cartuse vanatoare Rotteil, cal. 12; 201 (douasuteunu) cartuse vanatoare Rotneil, cal. 16; 20 (douazeci) cartuse vanatoare Kley, cal. 16; 23 (douazecisitrei) cartuse vanatoare, diferite, cal. 16; 150 (unasutacincizeci) cartuse vanatoare Gyttorp special, cal. 12; 14 (patrusprezece) cartuse vanatoare, diferite, cal.

12, incarcate dubios; 24 (douazecisipatru) cartuse vanatoare, cal. 12, diferite; un permis de arma seria 049, cu numar de inregistrare 111349 din 24 decembrie 1973; 12 (douasprezece) tocuri port-arma vanatoare diferite materiale ca: piele, vinilin, panza, toate uzate.

Valuta si CEC-uri in lei

261,51 dolari SUA; 318,09 marci vest-germane; 340,10 shilingi austrieci; 86,72 lire – Anglia; 130,35 franci – Franta; 2,025,00 lire – Italia; 335,90 forinti – Ungaria; 23,10 ruble – URSS; 7,45 marci RDG; 410,00 yeni – Japonia; 32,00 – franci – belgia; 230,00 yeni – China, in CEC-uri; 0,30 dinari – Tunisia; 30,00 coroane – Suedia;

3,500,00 yeni – Japonia; 40 piso – Filipine; 40 dinari – Libia; 20,00 shilingi – Austria; 2.318,00 lei; 4 librete CEC pe numele Pacipa Ion Mihai, cu seriile si soldurile, dupa cum urmeaza: 39-1-228449, cu un sold de 6.520 de lei; 61-303-2168, cu un sold de 889 lei; 31-106-75209, cu un sold de 27.055 de lei; 39-1-270092, cu un sold de 37.

964; 7 (sapte) lunete diferite; una luneta de buzunar; trei tocuri pentru luneta noi si un toc folosit; una vergea pentru curatat arme de vanatoare; una cartusiera de vnatoare; doua tocuri port-arma; sase lansatoare de rachete colorate, forma stilou, de fabricatie romaneasca; una butelie de gaze lacrimogene „Chemical Lace”, una trusa cu casti „Acos” pentru atenuarea zgomotelor in poligon; una

haina impermeabila cu gluga, vernil, cu captuseala portocalie, pentru vanatoare; una caciula vernil, pentru vanatoare; doua veste colac-salvare „Taferflex”; un pistol marca „Wingun”, cu 40 capse; un pistol cu butoi pentru capse, format breloc; un briceag marca „Zürich”; doua sisuri diferite, cu deschiderea lamii prin apasare.

Tablouri

Un tablou ulei reprezentand un barbat semnat N. Vermont de circa 80 x 60; un tablou ulei reprezentand o femeie sezand in fotoliu, de circa 80 x 60, semnat Vermont N.; un tablou ulei „Terasa Otiteleseanu”, reprezentand 7 barbati la o petrecere, de circa 80 x 60, semnat C. Resan; un tabou ulei reprezentand case pe valul unei ape, semnat H.H.G.

de circa 70 x 50 cm; un tablou ulei „Palcic” reprezentand port cu barci de circa 1,00 x 0,70 m, semnat St. Dumitrescu; un tablou acuarela reprezentand peisaj de iarna de circa 60 x 40 cm, semnat de H. Catargi, 1967; un tablou ulei reprezentand cap de femeie, semnat Loghikino, de circa 50 x 50 cm; un tablou ulei reprezentand o casa si pom de circa 60 x 50 cm., semnat H. Catargi.

un tablou acoarela reprezentand persoane sub umbrela la malul apei de circa 50 x 40 cm., semnat Iasr; una schita carbune reprezentand un barbat de circa 35 x 20 cm., semnat jean Al. Stariade, portretul lui Fallolot Lill; un tablou in ulei reprezentand mere, de circa 40 x 40 cm., semnat D. Ghiuta; una acuarela reprezentand un interior de camera (pat ase), de circa 20 x 30 cm.

, semnat indescrifrabil, Jighindi; un tablou ulei reprezentand peisaj cu casa de circa 30 x 50 cm., semnat H.C.; un tablou ulei vaza cu doua flori rosii si doua flori albe, de circa 40 x 30 cm., semnat C. Calafeteanu; una acuarela – neterminata – peisaj autoscal de circa 25 x 35 cm., semnat N. Tonitza; una schita reprezentand cap de femeie de 15 x 20 cm., semnat N.

Tonitza; una gravura reprezentand un nud de circa 40 x 30 cm., semnat „Navro”; un tablou lucrat in sidef de circa 30 x 25 cm., reprezentand o pagoda pe fond negru; 24 statuete diferite marimi; doua vase.

Bijuterii si alte valori

9 coliere diferite; patru bratari dama, diferite; 13 inele, diferite, pentru dama; trei verighete, diferite; zece perechi cercei, diferiti; noua brose, diferite; patru lantisoare din metal galben; una pudriera; 11 martisoare diferite; un medalion, piatra roz cu garnitura metal galben; doua pandantive, diferite; una pereche butoni pentru manseta, metal galben; patru piese diferite, pentru

sontinura in bijuterii; patru ceasuri de mana, pentru dama, diferite; patru pixuri, diferite; un stilou.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro