Sari direct la conținut

Ministrul Blanculescu acuzat ca face politie politica

Adevarul

„Cei care ne acuza acum pe noi, pesedistii, sunt falsi, demagogi, banditi si hoti notorii. I-am radiografiat. In campania electorala o sa le prezint la fiecare fisele”. Aceste amenintari au fost rostite de nimeni altul decat seful Autoritatii Nationale de Control, Ionel Blanculescu, unul dintre ministrii de baza ai Guvernului Adrian Nastase.

Cu astfel de afirmatii incredibile a inteles Blanculescu sa-si faca campanie electorala in interiorul PSD, miercuri seara, la intalnirea cu pesedistii din Sectorul 5, condusi de primarul Marian Vanghelie. Ministrul candideaza in alegerile preliminare interne pentru un post de senator si s-a gandit ca acest gen de promisiuni ii vor garanta un loc pe lista de parlamentari a partidului.

Uitand ca se afla la sefia unuia dintre cele mai controversate si sensibile ministere – despre care Opozitia a spus in repetate randuri ca va fi folosit ca instrument in campania electorala -, Blanculescu si-a dat drumul la gura, confirmand practic faptul ca si-a folosit pozitia ministeriala si aparatul pe care il are in subordine pentru a-i supraveghea pe adversarii politici ai PSD.

Ministrul nu a oferit detalii despre modul in care „i-a radiografiat” pe oponentii partidului sau si nici despre cum arata „fisele” pe care le-a intocmit despre fiecare. Cert este ca, in opinia sa, lupta trebuie dusa impotriva „nemernicilor din Opozitie, care au praduit aceasta tara”.

Blanculescu nu-si pune probleme de moralitate, caci e convins ca are tot dreptul sa ii taxeze pe „banditii, hotii si nemernicii” din Opozitie: „Am autoritatea morala data de integritatea mea si de aceea pot sa ma lupt cu acesti nemernici. Sunt unul dintre cei mai mare dusmani al miliardarilor de carton.

Toata viata am luptat impotriva raului, oriunde se afla el, si pentru un singur crez: sa ajut omul necajit”.

Blanculescu se crede, de fapt, personificarea institutiilor pe care le-a condus, caci, povestind despre perioada in care a condus Agentia de Valorificare a Activelor Bancare, a vorbit ca si cum a fost unicul functionar caruia ii revin toate meritele pentru succesele obtinute: „Eu am reusit sa recuperez la buget 600 de milioane de dolari si am salvat astfel foarte multi oameni, tarani,

agricultori”. In mod normal, Ionel Blanculescu ar trebui sa raspunda in fata legii pentru ca a folosit o institutie a statului in scopuri politice, incalcand statutul Autoritatii Nationale de Control si scopul pentru care a fost creata.

Daca actiunile lui Blanculescu de a spiona si santaja Opozitia nu au avut girul PSD, atunci el ar trebui sa dea socoteala si in fata partidului care l-a propulsat in fruntea unui minister atat de important si care vrea acum sa il puna pe listele de senatori.

Ministrul-trompeta a inghitit mustiucul

In locul unui raspuns din partea premierului la intrebarea insistenta a ziarului Adevarul „A avut sau nu mandat ministrul Controlului sa-i „radiografieze” si sa le intocmeasca fise liderilor Opozitiei?” – primul-ministru l-a impins pe acelasi trompetist al Cabinetului Nastase sa-si explice interventia din cadrul reuniunii de miercuri seara.

Comunicatul trimis este o noua proba a infantilismului politic si a gravelor probleme de logica si coerenta verbala pe care le are unul dintre ministrii „grei” ai Cabinetului Nastase. Reproducem textul cu sublinierile autorului:

Blanculescu Ionel – candidat la Senatul Romaniei, Bucuresti

1. La campania interna electorala am participat ca si candidat si nu ca ministru

2. Am criticat deschis modul demagogic in care sefii Aliantei D.A. dau lectii de moralitate PSD:

– Basescu – PNA – Flota;

– Stolojan – vinovat moral MEGAPOWER, caz aflat la AVAB, ca si faliment

3. Am precizat ca in timpul campaniei electorale ma voi afla in linia intai, avand in vedere ca tema campaniei opozitiei va fi CORUPTIA 4. Am precizat ca in prezent presedintele nostru, Adrian Nastase, se afla in arena, intrand in lupta directa cu „leii” din opozitie, noi fiind obligati ca osteni sa il aparam si sa il sprijinim prin lupta noastra impotriva opozitiei 5.

Am declarat ca sunt dusmanul „miliardarilor de carton”, care se afla in prezent in diverse faze de cercetare pe rolul autoritatilor abilitate Este inacceptabila abordarea subiectului sub forma „ca ministru al controlului voi controla firmele opozitiei”. Poate fi considerata deturnare de la subiect, rea-credinta din partea celor care vor sa o impuna, la care voi reactiona, daca va fi cazul.

Din anul 2001 am condus AVAB, unde s-au aflat debitori, firme din tot esicherul de simpatii politice. Din anul 2003 am coordonat toate actiunile de Control din Romania.

INSA, NICIODATA nu am fost nici macar banuit, suspectat ca as actiona politic, impotriva opozitiei. ACEASTA ESTE PROBA SI DOVADA SUPREMA, DE NETAGADUIT. In rest, demagogie ieftina, chiar condamnabila.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro