Sari direct la conținut

Noi dovezi pentru existența Planetei 9 / Săptămână fabuloasă pentru gameri și fanii Star Wars / Ridley Scott va fi implicat în producția unui serial „Alien”

HotNews.ro
Nerd Alert, Foto: Hotnews
Nerd Alert, Foto: Hotnews

Telescopul Hubble a descoperit o exoplanetă cu o orbită îndepărtată care se comportă ca „Planeta 9” îndelung căutată. O planetă aflată pe o orbită improbabilă în jurul unei stele duble la 336 de ani lumină distanță poate oferi indicii cheie cu privire la un mister mult mai aproape de casă: un corp ipotetic îndepărtat din sistemul nostru solar cunoscut drept „Planeta 9”.

Este pentru prima dată când astronomii au reușit să măsoare mișcarea unei planete masive asemănătoare lui Jupiter care orbitează foarte departe de steaua gazdă și de discul de resturi vizibile. Acest disc este similar cu centura Kuiper formată din corpuri mici și înghețate dincolo de planeta Neptun. În propriul nostru sistem solar, presupusa Planetă 9 s-ar afla, de asemenea, mult în afara Centurii Kuiper pe o orbită similar de ciudată. Deși căutarea Planetei Nouă continuă, această descoperire a exoplanetei dovedește că astfel de orbite excentrice sunt totuși posibile.

„Acest sistem atrage o comparație potențial unică cu sistemul nostru solar”, a explicat autorul principal al lucrării, Meiji Nguyen de la Universitatea din California, Berkeley, adăugând că „[planeta] este la o distanță foarte mare de stelele sale gazdă pe o orbită excentrică și foarte nealiniată, la fel ca predicția pentru Planeta Nouă”, potrivit Phys.org.

Următorul Dragon Age are un nou trailer de prezentare. După cum au anunțat în urmă cu două săptămâni, EA și Bioware au lansat un nou trailer „teaser” pentru următorul joc Dragon Age în cadrul Game Awards 2020. Chiar dacă e doar un teaser, videoclipul de puțin peste un minut ne oferă câteva informații, inclusiv că Solas se va întoarce ca Dread Wolf și este plăcut să auzim o voce familiară care povestește trailerul, fiind destul de siguri că este vorba de Varric.

Avem, de asemenea, o privire asupra câtorva din locațiile pe care, fără îndoială, le vom vizita în noul joc, inclusiv un oraș al magiei și, în mod firesc, al revenirii inamicilor precum Darkspawn. Pe de altă parte, trailerul este scurt și nu oferă indicii despre gameplay sau când ne putem aștepta să fie lansat jocul, însă pare destul de sigur că noi informații vor fi anunțate în următoarele luni. EA a dat de înțeles anterior că probabil nu ar trebui să ne așteptăm ca jocul să apară înainte de 2022, relatează Videogamer.

Povestea noului Mass Effect pare stabilită imediat după al treilea joc al trilogiei originale. Și Bioware a profitat de cel mai mare eveniment de gaming al anului pentru a lansa un trailer pentru unul dintre cele mai așteptate titluri ale sale la Game Awards 2020. Videoclipul, ceva mai generos decât cel al Dragon Age, pare să indice că noul joc va fi o continuare a poveștii din Mass Effect 3 .

Trailerul începe cu o cameră care zboară prin spațiu, ajungând în cele din urmă la un câmp de sfărâmături printre care putem vedea fugitiv inclusiv un releu mass effect distrus. Trailerul se încheie cu o asari, care pare a fi Liara T’Soni, ce străbate o planetă înghețată și găsește o bucată de armură N7. Să fie a comandantului Shepard?

Shepard poate supraviețui la finalul Mass Effect 3 dacă ai obținut ending-ul perfect însă releele mass effect care permit călătoriile interstelare se dezactivează de asemenea complet. Contul oficial Mass Effect de pe Twitter a anunțat că noul joc este deja în pre-producție, BioWare confirmând pentru prima dată în noiembrie că un nou proiect Mass Effect este în lucru și că o echipă veterană de dezvoltatori vor lucra la noul joc, conform Polygon.

Dacă ai fost dezamăgit de Andromeda, ca numeroși fani ai Mass Effect de altfel, o veste bună: mai mulți membri ai echipelor care au dezvoltat trilogia originală s-au întors la BioWare pentru a lucra la noul joc, potrivit IGN.

„The Last of Us Part II” a fost desemnat jocul anului la Game Awards 2020. Și că tot am menționat de Game Awards, acesta și-a anunțat în sfârșit câștigătorii în cadrul festivității din 10 decembrie iar The Last of Us Part II a fost marele performer al serii.

Pe lângă Jocul Anului, titlul dezvoltat de studioul Naughty Dog a câștigat și alte câteva premii importante, inclusiv pentru cea mai bună regie, narațiune, design audio, interpretare pentru actrița Laura Bailey (cea care i-a dat voce lui Abby Anderson în joc) și cel mai bun joc de acțiune / aventură.

Alți mari câștigători au fost „Final Fantasy VII Remake” dezvoltat de Square Enix (cel mai mai bun sunet și RPG-ul anului), „Hades” (cel mai bun joc independent și joc de acțiune) și „Among Us” (cel mai bun multiplayer și joc pentru telefonul mobil). Microsoft Flight Simulator a fost desemnat cel mai bun titlu de simulare / joc de strategie din 2020, anunță Variety.

Poți vedea lista completă a câștigătorilor pe site-ul Game Awards sau, dacă ai niște ore libere la dispoziție, poți urmări întreaga transmisiune Game Awards din acest an pe Youtube:

Ridley Scott va fi implicat în producția unui serial „Alien”. Televiziunea americană FX a anunțat că va produce un serial Alien care va fi difuzat și pe Hulu, seria urmând a fi produsă sub regia lui Noah Hawley care va colabora cu legendarul Ridley Scott. Acțiunea va fi situată într-un viitor nu foarte îndepărtat și va fi prima poveste Alien stabilită pe Pământ.

Primul film din seria Alien, regizat de Ridley Scott și scris de Dan O’Bannon, a debutat în cinematografe în 1979 și a devenit rapid un clasic al genurilor horror și sci-fi. Succesul său a dus la dezvoltarea francizei cu noi filme, jocuri video, pelicule crossover și multe altele, însă noul proiect va fi primul serial Alien, scrie IGN.

FX nu a oferit informații cu privire la posibila dată de lansare a serialului dar a afirmat că acesta este deja în curs de dezvoltare. Putem trage speranțe că Hulu își va lansa serviciile și în România până la apariția seriei, compania anunțând la începutul anului că intenționează să își facă facă apariția și pe piața europeană în 2021.

Hayden Christensen revine ca Darth Vader în „Obi-Wan Kenobi”, viitorul serial Disney +. Ewan McGregor, cel care l-a jucat pe Obi-Wan în a doua trilogie Star Wars și va fi în rolul principal în noua serie Disney, a declarat despre cooptarea lui Christensen că este „cel mai frumos lucru dintre toate” legate de proiectul Disney +, parte a francizei Star Wars a Lucasfilm.

Christensen a fost o descoperire a lui George Lucas, fiind un actor necunoscut când a primit rolul adultului Anakin Skywalker, tatăl lui Luke și Leia care se întoarce spre partea întunecată a Forței și devine Darth Vader. Christensen a debutat în Episodul II: Atacul clonelor și apoi a continuat în Răzbunarea Sith.

Producția serialului urmează să înceapă în martie 2021, acesta fiind marketat drept „revanșa secolului”. „Obi-Wan Kenobi” va fi regizat de Deborah Chow (care a regizat și două din episoadele The Mandalorian), scrie Deadline.

Însă aceasta a fost doar una din veștile bune primite de fanii Star Wars din partea Disney + săptămâna trecută. Ce am mai aflat:

  • Lucasfilm a anunțat că următorul lungmetraj din universul Star Wars se va numi Star Wars: Rogue Squadron și va fi regizat de Patty Jenkins, care cel mai recent a regizat Wonder Woman 1984. Jenkins va fi prima femeie care va regiza vreodată un film Star Wars, Rogue Squadron urmând să fie lansat în cinematografe de Crăciun în 2023
  • Disney + lucrează la un serial ce se va axa în jurul lui Lando Calrissian, anunțul fiind făcut de către președintele Lucasfilm, Kathleen Kennedy. Deocamdată nu se cunosc foarte multe despre proiect însă un tweet de pe contul oficial Star Wars spune că: „Banditul preferat al galaxiei, Lando Calrissian, se va întoarce în Lando, o serie cu evenimente nou-nouțe”
  • pe lângă „Lando”, Disney a mai anunțat săptămâna trecută alte 3 noi seriale Star Wars: Rangers of the New Republic (în care ar putea apărea Cara Dune și alte personaje din The Mandalorian și despre care se speculează că ar prezenta nașterea Primului Ordin), un spinoff după The Mandalorian centrat în jurul Ahsokei Tano (care va fi jucată tot de Rosaria Dawson) și The Acolyte (cu o distribuție cu femei în prim-plan și poveste setată în ultimele zile ale Înaltei Republici)

Diavolii tasmanieni ar putea supraviețui propriei pandemii. În contextul crizei globale cauzate de COVID-19, am primit o veste bună despre o pandemie a faunei sălbatice. Cercetătorii au găsit dovezi puternice că un cancer transmisibil care a decimat populațiile de diavoli tasmanieni probabil nu va duce la dispariția acestora.

O echipă de cercetători condusă de biologul Andrew Storfer de la Universitatea de Stat din Washington a folosit pentru prima dată instrumente din domeniul filodinamicii, utilizate în mod obișnuit pentru studierea virusurilor – ca de exemplu cel gripal sau SARS-CoV-2 – pentru a urmări modul în care evoluează boala care produce tumorile faciale la diavolii tasmanieni.

Studiul, publicat în revista Science pe 10 decembrie, a descoperit că pandemia diavolilor se schimbă de la o boală emergentă la una endemică – ceea ce înseamnă că răspândirea bolii încetinește până la punctul în care fiecare animal infectat transmite mai departe boala doar unui alt exemplar sau chiar mai puțin. Practic, rata de reproducere R0 a virusului scade la 1 sau sub pragul respectiv.

„Este o veste bună dar prudent optimistă”, a spus Storfer, adăugând că „cred că vom vedea supraviețuirea continuă a diavolilor la un număr și o densitate mai mică decât dimensiunile originale ale populației, dar dispariția pare cu adevărat puțin probabilă, chiar dacă a fost prognozată în urmă cu un deceniu”, scrie Phys.org.

P.S.: Bănuiesc că ai aflat deja că Harrison Ford îl va juca pe Indiana Jones pentru al cincilea și ultimul film din franciză, acesta urmând să fie lansat în 2022.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro